De ceva timp imi cladesc propriul meu orasel, cu tot felul de oameni, cladiri si parcuri. In fiecare zi mai cladesc cate un bloc, mai apare cate un ocean abisal, se mai iveste inca un copil. Totul e o reflexie complexa a ceea ce traiesc, ce vad, ce simt. Si datorita acestui fapt sau din cauza acestui fapt, nu e totul chiar roz. Dar a deveni spectatorul propriei tale vieti inseamna a scapa de suferintele vietii. Intrucatva.
Asta presupune sa iti construiesti o viata paralela si miniaturala in care sa te poti refugia oricand simti nevoia. In astfel de cazuri si nu numai, doar exprimarea in cuvinte confera realitate lucrurilor.
In viata trebuie sa fii ca un burete: sa absorbi totul. Toate informatiile, toate culorile, toate lucrurile ce le consideri demne de a fi pastrate, in memorie, in inima sau in amandoua, si care crezi ca iti vor aduce fericirea atunci cand vei fi in cautarea ei. Chiar daca e destul de greu sa le alegi, atunci cand reusesti te simti implinit. Pentru ca stii ce vrei, sau asta iti place sa crezi. Si vei fi cu adevarat fericit cand vei vedea ca incet-incet lumea ta prinde culoare chiar si datorita celor mai mici si neinsemnate lucruri, pe care nu le-ai considerat niciodata a fi importante.
Dar pe de alta parte nu trebuie sa ne refugiem prea des, pentru ca pierdem din frumusetile vietii reale, iar acest lucru ne poate fi fatal. Noi trebuie sa incercam sa fim din ce in ce mai puternici, si sa ne traim viata clipa cu clipa. Dar aceasta lume miniaturala poate fi chiar patul tau. Atunci nu poate fi un pericol atat de mare. Acolo te poti odihni, poti visa, poti intra in diferitele lumi ale cartilor pe care le citesti in el (daca e cazul). Acolo te refugiezi cand ai nevoie de liniste, sau pur si simplu cand nu ai ceva mai bun de facut. Lumea ta poate fi oriunde te simti bine si in largul tau, cu oamenii care iti plac, mai mult sau mai putin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu