Idealuri

Dintr-o data spiritul responsabilitatii rasare in capul meu.... Adevarul e ca intotdeauna m-am considerat oarecum responsabila pentru ceea ce fac si pentru ceea ce sunt. Dar la varsta mea cred ca e normal sa incep sa-mi pun intrebari despre viitor si despre toate incertitudinile ce il formeaza.
Imi e greu sa gasesc raspunsuri cu privire la ce ar trebui sa fiu sau ce as vrea sa fac pe viitor. Nu imi place gandul asta ca e posibil sa mor si maine si ca traiesc intr-o totala incertitudine. Dar sa zicem ca voi trai atata timp cat sa imi duc la capat idealurile. Care ar fi acelea?
Stiu ca acum e universal valabil sa ne gandim ca in 10 ani vom fi la casa noastra, cu verighete si copii. Dar poate nu toti vom trai in aceasta rutina vesnica. Recunosc totusi ca si eu sunt la fel, si eu am idealuri de acest gen. Si nu neaparat pentru ca simt ca daca nu fac copii traiesc degeaba. Ci pentru ca eu sunt familista, sunt dependenta de afectiunea si atentia celorlalti si nu as putea trai singura sau uitata intr-un colt al mintii mele. Mie imi place ideea de familie, imi place ideea de iubire reciproca si de responsabilitate. Si totusi ma gandesc ca sunt unii oameni care isi gasesc fericirea in munca, in cariera si in succes profesional decat intr-o familie. Si asta nu mi se pare deloc gresit. Poate ca unii nu vor sa se casatoreasca, ci sa traiasca in concubinaj tot resul vietii. "Sunt doar niste hartii si inele care fac diferenta", ar spune ei. Ei bine, e cat se poate de adevarat. Doar ca ideea asta nu e prea bine privita de cei care urmeaza exact acelasi curs al vietii din generatie in generatie. Am putea spune ca in lumea asta ar trebui sa fii deschis la orice posibilitate si sa nu fii indoctrinat. Dar eh, nu tin nici cu unii, nici cu altii. Eu cred ca in viata trebuie sa faci ce simti si ce te face fericit. Ca pana la urma nici un om nu e la fel cu altul.
O alta chestie interesanta ce porneste de aici ar fi si revolta asta asupra lesbianismului si a homosexualitatii. Ce e asa de gresit in asta? Sunt oameni care sunt atrasi sexual de animale sau de cadavre. Asta ar putea fi o problema. Dar in rest? Toti suntem oameni si avem aceleasi drepturi. Cica noi suntem liberi si traim in democratie dar daca facem ce ne place si traim asa cum vrem, ceilalti trebuie sa comenteze sau trebuim pedepsiti. Asa cum am auzit diferite opinii nefondate, cum ar fi "cuplurile de homosexuali nu ar trebui sa aibe dreptul sa infieze copii pentru ca le pot influenta orientarile". Sa inteleg ca daca un om este homosexual, inseamna ca si parintii lui sunt la fel sau sunt deschisi la aceasta alternativa? Nu! E adevarat ca traind intr-o astfel de familie un copil in viitor ar putea lua in calcul si aceasta alternativa dar sa fim seriosi! Nu e nimeni obligat sa devina ceea ce sunt parintii lui. Asta e o greseala la fel de mare ca si cea pe care o fac o gramada de parinti, si anume "te duci la liceul ala pentru ca asa zic eu", "ai sa-mi calci pe urme pentru ca o sa ai bani si o sa fii bine privit" etc. Eu sunt de parere ca totul depinde de oameni si de felul lor de a fi. Ideea principala e ca un copil trebuie sa aibe de toate intr-o familie dar poate fi chiar si un singur om care sa-l poata face fericit daca stie cum si ce implica asta.
Sunt multe de spus, e un subiect foarte vast si aici fiecare are opinia lui. Ce vreau sa zic e ca ne-am obisnuit sa transmitem rutina vietii noastre de la o generatie la alta si prin urmare ne limitam. Punctul culminant al vietii noastre poate fi exact acolo unde nu il cautam. Nu ar trebui ca familiile sa ne influenteze personalitatea si stilul de viata. Fiecare e liber sa faca ce vrea, iar daca facem ceva gresit, suportam consecintele. Dar sa fie cu adevarat ceva gresit! Si nu doar un lucru care nu e "normal" doar pentru ca sunt putini cei care fac la fel, prin urmare fiind considerat gresit.