Revenirea Gâzei

Nu am mai scris de ceva timp, ceva ani de fapt, știu.. nu am mai simțit parcă aceeași motivație și aceeași stare lipsită de griji. Am cam multe de povestit, ce-i drept în anii ce au trecut multe s-au schimbat în viața mea, și în bine și în rău, iar eu cu siguranță m-am metamorfozat într-o versiune reală a unui adult ce nu credeam ca voi fi deja la vârsta asta. Nu știu dacă ăsta e locul potrivit pentru povești din viața mea, dar cu siguranță e cam singurul loc unde pot scrie despre asta.
În primul rând am învățat ce înseamnă responsabilități și ce înseamnă să trebuiască să îți rezolvi tu singur toate problemele. Ai mei au luat decizia să plece din țară când eu eram în pragul Bacalaureatului, așa că am rămas singură cu Bac-ul și cu toate problemele pe care le implică o casă mare de care trebuie să ai grijă, plus grija pe care trebuia să o am de propria persoană. Nu mai eram fetița tatei sau a mamei, nu mă mai aștepta nimeni cu o mâncare caldă acasă și alte din astea. Dar nu o spun ca să mă plâng, consider că am primit ce mi-am dorit de mică, și anume să îmi port singură de grijă și să fiu pe cât se poate de independentă. Și mi-a plăcut. Așa greu cum a fost și cum încă este, dar mereu mi-a plăcut acest sentiment de a face eu ce mă taie capul. În mare parte și pentru că mereu m-am știut responsabilă și fată de casă. Am avut ocazia să mi-o demonstrez și mie și celorlalți.
Maturizarea mea a început devreme, dar cu siguranță nu regret și nu cred că aș schimba nimic din tot ce a fost, pentru că sunt mândră de omul care am devenit. Dar ăsta a fost cel mai bun exemplu pentru mine că într-adevăr trebuie să ai grijă ce îți dorești de la viață pentru că s-ar putea să se întâmple.
Odată cu începerea facultății mi-am dat seama că viața mea s-a schimbat total. Deși am rămas acasă, acum aveam alt statut și alt stil de viață. La facultate evident nu a mai fost ca în liceu, fapt destul de trist pentru mine, dar totodată ceva ce m-a făcut să realizez cum e de fapt viața de adult (cel puțin unul în devenire), și cum sunt oamenii odată ce nu mai ești un copil. Legăturile cu oamenii și colegii nu a mai fost așa de strânsă, pretențiile în ceea ce privește comportamentul nostru ca studenți erau cu mult scăzute, și la fel și presiunea ce se punea pe noi în timpul cursurilor. A fost o perioadă frumoasă de care îmi va fi dor și de care îmi voi aminti mereu cu plăcere. Nu îmi vine să cred cum au trecut anii și cât de mult s-au schimbat toate.
Relația mea de 4 ani și jumătate s-a sfârșit brusc și definitiv, dar asta totuși nu m-a lăsat așa marcată și îndurerată cum aș fi crezut, însă m-a călit suficient pentru viață și pentru experiențele viitoare. Am ieșit din zona de confort, am renunțat la multe lucruri convenabile din viața mea odată cu acest pas uriaș și această decizie pe care am luat-o, și încet-încet mi-am dat seama care sunt lucrurile pe care mi le doresc dincolo de confortul personal.
Deși experiența asta m-a lăsat destul de rece, m-am regăsit lângă o persoană deosebită, iar acum, după ce am terminat facultatea mă simt un om mai complet, mai învățat și înțelept și îmi aștept viitorul cu altă viziune.
Mi-am dat seama și că au fost mulți oameni în trecutul meu, oameni cu care acum abia mă salut pe stradă și mi se pare destul de trist că anii ne lovesc așa pe toți și în drumul nostru fiecare își vede propriul interes. Oamenii vin și pleacă, iar după terminarea liceului cel puțin, cam toate legăturile s-au răcit, iar aici se vede cel mai bine cine ți-a fost prieten doar datorită împrejurărilor comune. Au și rămas ce-i drept câțiva, cei mai de apreciat oameni, care și după atâția ani tot sunt acolo pentru mine și eu pentru ei.
De asemenea și oamenilor care de-a lungul timpului m-au încurajat să scriu, oameni la care nu mă așteptam, care și după ani de zile de inactivitate mi-au atras atenția cu privire la blogul pe care l-am lăsat încet-încet să se prăfuiască, le mulțumesc pe această cale pentru răbdare și interes. Pentru voi sunt încă aici, iar așa cum scriam într-o postare anterioară, ce rost are să scrii un blog fără ca cineva să îl citească?