Inceput.

Era o zi de august. Nu foarte calduroasa..destul de innourat. De dimineata primesc un telefon. Raspund buimaca. Era c. 
"Buna, Adriana. Ce zici ..nu ai vrea sa mergem la piscina azi ?" nestiind ce sa raspund avand in vedere starea mea care se afla intre vis si realitate... 
"Pai...cred ca da..ar fi o idee."
Ma duc la ea peste cateva ore cu tot ce imi trebuia. Plecam la gheraiesti la piscina de la popas impreuna cu r. si m. . Ajungem, ne stabilim si.. il vad. Era...perfect. Un corp ca scos din cutie.. cu cateva fine patratele.. era suficient de aproape cat sa ii admir si cea mai fina si neinsemnata trasatura. Stand relaxat pe sezlong..parca ganditor si cu o expresie unica pe fata mi-a sarit in ochi. Parul ciufulit si ochii intunecati plini de mister si-au jucat importantul rol. Ma uitam din ce in ce mai mult la el...si parca cu cat ma uitam mai mult cu atat ma saturam mai putin. Ma atragea. M-a observat si el.. fiind parca curios sa vada ce se intampla in urmatoarele minute. Si asta pentru ca ...parca tineam in mine o bestie inchisa care mai avea putin si evada. Vroiam atat de mult sa ii spun si cel mai prostesc si neinsemnat lucru dar..parca aveam un lacat de 5 kg la gura. A observat asta. Si totusi, mi-a ingreunat situatia. Astepta ceva de la mine. Astepta sa fac eu primul pas. El nu a schitat nimic. Nici un gest, nici un cuvant. Nimic. Si totusi stiam ca are sa imi zica ceva, asa cum aveam si eu. Dar eu ma multumeam numai cu privitul. Incercam sa fac tot ce imi statea in putinta sa ii atrag privirea si atentia catre mine. Desi stiam ca ma priveste cu coada ochiului...se juca putin. Vedea ca il privesc insistent si mereu cand ne priveam in ochi intorcea capul. Dar ii placea. Ii placea al naibii de mult. Si il facea curios. Privirea lui parca imi vorbea. Parca vroia sa imi spuna ceva dar nu isi facea suficient curaj. Sau poate ca nici nu vroia sa si-l faca. Intr-un final, spre dezamagirea mea.. isi strange prosopul si il inghesuie intr-o plasuta de la Maxx, iar apoi..pleaca. Ii privesc trista pasii care se indepartau incet incet de mine. I-am citit pe fata tristetea.. nu vroia sa plece. Si totusi a facut-o. Am ramas sa il privesc...pana a disparut de tot din peisaj. Iar apoi mi-am continuat ziua plictisitoare la piscina cu r. , m. si c. .
Trec 2-3 zile. Eram la v. acasa. Intru pe mess, pe hi5 si, in cele din urma, pe facebook. Ma uit la cereri de prietenie. Aveam una singura de la un tip necunoscut. Sau partial necunoscut dupa ce urma sa aflu. Dupa vreo 2 ore vad un mesaj. Tipul ma intreba daca am fost in ziua respectiva la acea piscina. Nu-mi venea sa cred. Era el. El? Nu...nu se poate. Ba da..se putea. Era chiar el. Mi-a explicat apoi ca m-a cautat pe facebook o zi intreaga pentru ca a tot auzit cum ma striga c. ..Adriana. Mi-a cerut ID-ul si am vorbit pe mess. De atunci am vorbit in fiecare zi. Mi s-a parut atat de ciudat... totusi. Era tipul de la piscina. Si da..cu siguranta era el. Desi mi-a luat destul de mult timp sa realizez asta. De fapt nici acum nu imi vine sa cred. 
Apoi...au urmat nenumaratele incercari sa il fac sa ma descopere.. sa imi indeplinesc scopul de a-i suci mintile. Nu a fost usor. Dar cu fiecare zi parca era mai frumos. Nu stiam ce sa mai fac...ma placea. Ma placea al naibii de mult. O stiam. Si totusi avea destule retineri. Trebuia sa i le scot din cap cu orice pret. Trebuia! Dupa cateva refuzuri insa, mi-am spus ca nu voi reusi. Dar apoi m-am ambitionat si mai tare. Trebuia sa fie al meu. Pur si simplu trebuia. L-am convins sa iesim intr-o zi. Nu il puteam convinge doar prin convorbirile de pe mess. Trebuia ceva mai mult. Si acel "ceva" urma sa se intample. Nu am facut nimic special. De fapt cred ca cel mai special lucru pe care l-am facut si pe care il puteam face era sa fiu eu insami. Si a fost...perfect. Am obtinut exact ce mi-am dorit si ..chiar mai mult. A venit totul de la sine si asta e cel mai important si mai frumos lucru cand incepe o relatie. 
Si mai ales cum suntem noi..suntem 2 copii. Si asa vom ramane mult timp de acum in colo. Il iubesc!