Nu mi-a trebuit mancare nici pana seara... am mancat ce am apucat si pe fuga.. doar ca sa am ceva in stomac... Mi-am spus ca nu stiu cum se va termina ziua asta... minutele treceau tot mai greu. Nu aveam cu cine sa vorbesc sau ce sa fac. Eram doar eu. Stateam pe mess. Si desi aveam lista plina, nu puteam vorbi cu nimeni. Asta e absurditatea la messenger. Adica ce rost are sa poti interactiona cu toti cunoscutii si necunoscutii, daca atunci cand ti-e greu si ai nevoie de cineva nu e nimeni acolo? Vorbeam cu doi-trei prieteni... dar erau mereu ocupati si nu aveau timp si probabil nici chef de vorbit sau de ascultat povestile altora. Nu mai zic de consolat sau alte de astea.
Spre norocul meu, a intrat i.. Ii spusesem ca as vrea sa ies din casa... nu mai suportam sa stau intre patru pereti uitandu-ma la monitor sau stand in pat si plangand. S-a oferit ea sa iasa cu mine vazand ca eu nu aveam cu cine. Asa ca am iesit, am fost in Sub, ne-am innecat amarul intr-o bere, favorita mea desigur, am vorbit si ne-am consolat una pe cealalta pentru ca avea si ea, multe cacaturi pe cap. Si, a da... am mancat si o jumatate de pizza. Deja mai mult decat bine.
A fost ok... mi-a facut foarte bine sa stau sa vorbesc cu cineva, in momentele alea cred ca m-as fi dus si la sefu' de scara, numai sa am o companie si sa-mi deschid sufletul.
Dupa ce am terminat, am fost in centru sa ne uitam la beculete si la toate ornamentele de Craciun, si sa ascultam colindele copiilor ce cantau. Am facut cateva poze si ne-am bucurat de atmosfera de sarbatori.
A fost foarte dragut. Nu stiu ce m-as fi facut fara ea. Pentru cateva ore m-a scos cat de cat din starea deplorabila in care ma aflam. Asa ca ii multumesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu