Plimbare prin Dubai: Partea a II-a

După experiența de la Burj Khalifa, am continuat cu Dubai Aquarium and Underwater Zoo, aflat în același complex, Dubai Mall. Acvariul este unul dintre cele mai mari din lume, cu un volum de 10 milioane de litri de apă, 51 de metri lungime, 20 de metri lățime și 11 metri înălțime. Acesta găzduiește peste 140 de specii de viețuitoare, printre care 300 de rechini și cea mai mare colecție de rechini-tigru din lume. Acvariul include un tunel de 48 de metri la bază prin care poți vedea rechinii și celelalte specii de pești înnotând deasupra ta, la câțiva centimetri distanță.
O bună parte din acvariu se poate observa chiar din interiorul mallului, dar dacă vizitezi complexul, sunt multe activități pe care le poți face dacă ești pasionat; de exemplu, poți intra într-o cușcă în interiorul acvariului pentru a explora totul mai îndeaproape, poți chiar să intri în acvariu și să înnoți cu rechinii fără să fii în cușcă, se poate vedea de asemenea și cum se hranesc peștii, sau poți să te plimbi cu barca pe deasupra acvariului. Noi am ales să o facem pe ultima, așa că ne-am echipat cu veste de salvare și ne-am urcat în barcă. Fundul bărcii era din sticlă așa că puteam vedea toți peștii înnotând sub picioarele noastre, o senzație superbă. Traseul a durat în jur de 15 minute, timp în care ne-am relaxat, am admirat priveliștea și am ascultat curiozitățile pe care ni le spunea ghidul.
Am intrat de asemenea în tunel, unde am putut observa peștii de aproape și unde ne-am simțit ca și cum am fi fost în interiorul oceanului.

Următoarea zi am început-o cu o plimbare la Zoo. Amplasată într-o zonă frumoasă apropiată de Burj Al Arab, ne-a făcut cu ochiul, mai ales că intrarea costa doar 2 aed, adica 2 lei. Am intrat și în curând am și înțeles de ce era așa ieftin. Nu erau prea multe animale, iar cele pe care reușeai să le vezi prin câteva straturi de garduri din sârmă, dormeau pe jos răpuse de căldură sau erau înghesuite într-un loc cu umbră. Ce-i drept la fiecare grup de animale erau montate ventilatoare și stropitori, pentru că săracele animale trebuiau să stea afară, nefiind nimic acoperit. Ventilatoare care oricum nu prea făceau față la căldura amiezii. Am văzut chiar un grup de păsări care stătea numai în fața ventilatorului, și erau cu zecile. Se vedea că nu se mai amenajase nimic de mult, și am rămas foarte dezamăgiți de priveliștea tristă și neîngrijită. În schimb mai apoi am înțeles de ce nu mai investeau în locul acela. Din câte mi s-a spus, urmează să dea în deschidere un nou Safari, în jurul anului viitor, care va fi o grădină zoologică imensă. Un motiv în plus să ne întoarcem în curând!

Următorul obiectiv de pe listă a fost desigur Burj Al Arab. Deși nu aveam de gând să intrăm înăuntru (pentru că puteai merge doar să bei un ceai și nu să faci turul hotelului, lucru care oricum costa mult), am mers să îl vedem de aproape și să vedem și cum e plaja în acea zonă. Așa că am plecat de după amiază direct la plajă, am făcut poze cu vedere la hotel, și am așteptat până seara ca să îl vedem și luminat. Plaja (probabil și pentru că nu era chiar sezon), nu era așa cum ne-am fi așteptat, în sensul că era banală, cu nisipul cam plin de scoici și fără nici o terasă (făcând comparație cu Marina Beach, plaja la care mergeam regulat). În schimb mulți salvamari, multă lume și apa foarte mică. Exact lângă hotel este o plajă privată destinată exclusiv oaspeților hotelului, apoi este un port pentru yachturi iar lângă port este plaja publică, adică ceva mai departe de hotel, dar totuși cu o priveliște frumoasă. Am stat până s-a înnoptat, și am plecat să vedem hotelul de aproape. Am avut ceva de mers pe jos pentru că a trebui să înconjurăm hotelul Jumeirah care este chiar lângă Burj Al Arab și este absolut imens, dar cu ocazia asta am mai văzut împrejurimile. Am mers până la podul care face legătura cu insula pe care este amplasat hotelul și am stat acolo și ne-am minunat de măreția lui și de jocurile de lumini proiectate pe el. Culori aprinse de roz, mov, albastru, roșu și galben îl îmbrăcau pe rând, iar alte luminițe albe apăreau din când în când creând un spectacol de seară.

O altă experiență inedită de care trebuie să vă bucurați dacă ajungeți în Dubai este plimbarea pe cămilă. Chiar pe plaja pe care am frecventat-o de lângă Jumeirah Beach Residence (sau Marina Beach), era un arab care se plimba toată ziua cu cămilele pe plajă în așteptarea clienților. Așa că într-o zi ne-am luat inima în dinți și am decis să încercăm. Prețul era de 100 de lei de persoană pentru cam 10-15 minute. Când le-am văzut în fața ochilor ni s-a făcut cam frică. Arabul urma să meargă pe o cămilă, noi pe cealaltă. Așa că s-au lăsat amândouă jos ca să ne urcăm, dar tot era atât de mare încât m-am chinuit ceva să urc. Deja tremuram din toate încheieturile. Aveam mâinile transpirate, iar când ni s-a spus să ne ținem bine pentru că se ridică am simțit un nod în gât și începusem parcă să regret. Când a început să se ridice am simțit o mare spaimă pentru că mai întâi își ridica picioarele din spate iar apoi pe cele din față. M-am simțit ca într-un carusel înalt de vreo 3 metri. Au început să meargă și deși foarte încet, simțeam cum un minut dureaza o veșnicie. Trebuia să mă țin bine pentru că ne balansam când într-o parte, când în cealaltă, și mergeam și puțin în pantă din cauza plajei. Dar acel sentiment când ești atât de sus și vezi toți oamenii de pe plajă cum se uită la tine, îți fac cu mâna și îți fac poze e incredibilă. M-am relaxat și admiram peisajul, admiram apa limpede și valurile care se spărgeau la picioarele cămilei, simțeam mult mai intens briza mării și fiecare pas al cămilei mă făcea să simt că plutesc. Nu îmi mai simțeam mâinile. Ne-am oprit la un moment dat ca să așteptam să bea apă din mare, timp în care ne-a făcut arabul și câteva poze. Atunci când am început să mă relaxez timpul a început să treacă mult mai repede și în scurt timp plimbarea s-a sfârșit. Am avut din nou puternice bătăi de inimă când s-a lăsat în jos, de data asta parcă fiind și mai intens și zdruncinător. Am reușit să coborâm și eu una nu îmi mai simțeam picioarele, tremuram toată și parcă abia mai puteam să merg, mai ales prin nisipul clocotit, dar a trebui să mă țin tare ca să luăm cămila în brațe, să ne jucăm cu ea, să o mângâiem și să mai facem o tură de poze. Apoi am fugit să ne răcorim picioarele în apă și cam asta a fost. All in all, recomand!

Partea a treia în curând! 

Plimbare prin Dubai: Partea I

Scriu această postare cu gândul de a împărtăși una dintre cele mai frumoase experiențe din viața mea, și totodată cu scop informativ pentru cei cărora o vacanță in Dubai deocamdată li se pare un punct de neatins. 

Dubaiul, așa cum știe toată lumea, este una dintre cele mai extravagante destinații, scăldată într-o frumusețe luxuriantă. Motiv pentru care este considerată ca fiind în topul destinațiilor scumpe. Eu totuși am îndrăznit să visez să ajung acolo, și chiar să fac tot ce-mi stă în putință ca dorința mea să devină realitate cât mai repede.  

La început evident mă gândeam că nu voi reuși într-un viitor apropiat, și că pentru asta trebuie să strâng bani o bună perioadă din viață. Dar am decis să las deoparte ce auzisem despre acest loc și să investighez singură despre ce e vorba. Am început să văd diferite oferte-pachet pe Facebook la prețuri foarte mici, dar nu voiam să depind doar de ele. Așa că am început să caut cazare oferită de localnici, la complexuri de apartamente și chiar hoteluri, ca să aleg cea mai bună variantă pentru mine si iubitul meu. În scurt timp am găsit foarte multe locuri accesibile de cazare, cam în toate zonele orașului și pentru toate buzunarele. Așa că am ales o zonă care mi s-a parut cea mai potrivită. Cam tot ceea ce caută un turist: să fie cât mai aproape de plajă, malluri și obiective turistice, dar totodată și de restaurante și supermarketuri și desigur cu o priveliște frumoasă la geam și poate și piscină. După ceva căutari am găsit un loc superb care îndeplinea toate aceste condiții, la un preț incredibil de în jur de 200 de lei pe noapte, în minunata zonă Jumeirah Lake Towers, vis-a-vis de Dubai Marina, plină de complexuri hoteliere înconjurate de un lac și parcuri pline cu palmieri. În ciuda părerilor neîncrezătoare a celor din jur întrucât părea prea frumos să fie adevărat, ne-am luat inima în dinți și am făcut în cel mai scurt timp rezervare pentru șapte nopți, și am cumpărat și biletele de avion. Fiind extrasezon pe timpul verii, cu temperaturi de peste 40 de grade, nu este considerată perioada propice pentru turiști, iar prețurile sunt scăzute cu mult. Ne gândeam că dat fiind acest lucru nu ar trebui să fie prea mulți turiști în această perioadă a anului și că vom găsi cu siguranță locuri și în avion și la cazare. În Dubai însă nu e chiar așa. Sunt turiști pe tot timpul anului, așa că în avion am avut norocul să prindem ultimele două locuri, iar la cazare de asemenea erau multe locuri ocupate.

După ce am terminat cu organizatul, ne-am gândit ce ne propunem să vizităm. Eram siguri că nu vom reuși în șase zile să vedem cam tot orașul, dar important era să vedem cele mai impunătoare destinații turistice, cum ar fi Burj Al Arab (cel mai luxos hotel din lume), Burj Khalifa (cea mai înaltă clădire din lume), Dubai Mall (cel mai mare mall din lume), Dubai Aquarium and Underwater Zoo (cel mai mare acvariu din lume), și desigur, plajele.

Ajunși acolo, a trebuit să rezistăm primului impact cu căldura, întrucât temperatura la ora 21 când am coborât din avion era de 39 de grade. Odată ajunși la cazare, un complex de apartamente în regim hotelier de 40 de etaje, am fost profund impresionați de condiții și de ospitalitatea personalului. În tot complexul erau numai marmură și candelabre, cu securitate ridicată și un personal extrem de amabil, iar apartamentul nostru era localizat la etajul 11, cu o vedere superbă și condiții de 4 stele. Proprietara apartamentului ne așteptase cu câteva sacoșe de cumpărături făcute de ea special pentru noi și cu un card pentru acces la piscina și sala de fitness ale complexului. Am fost foarte mulțumiți de ceea ce aveam în fața ochilor întrucât era mult mai frumos decât în pozele ce le văzusem.

Pentru că am ajuns seara târziu, tot ceea ce am mai putut face a fost să explorăm puțin zona și împrejurimile, pentru a localiza supermarketurile, restaurantele și locurile pe care urma să le explorăm mai în detaliu în următoarele zile. Aceasta era priveliștea seara, din spatele complexului nostru, cu lacul și clădirile vecine:

În prima zi am plecat de dimineață la plajă unde ne-a dus proprietara cu mașina personală ca să ne arate drumul și o bucățică din oraș. Cea mai bună plajă din oraș era localizată chiar lângă noi, cu cel mai fin nisip, cea mai caldă și curată apă, și cu cea mai frumoasă priveliște, aceea cu complexurile rezidențiale din zona Jumeirah Beach Residence. Am stat acolo in jur de două ore, am făcut plajă, poze, baie și am cules câteva bucăți de coral și scoici în diferite culori din apa cristalină. 

După amiază am fost și am mâncat la un restaurant iranian localizat la două minute de noi, unde am savurat o porție mare de pui rotisat cu o garnitura de orez cu șofran, plus sos, foccacia și salată la doar 50 de lei. Aici am plătit cel mai mult pe mâncare de pe toată durata călătoriei, ca să vă faceți o idee de prețuri. 

Spre seară am făcut cunoștință cu piscina, unde ne-am bucurat pentru a doua oară de soare și apă, iar apoi am fost la cel mai apropiat mall, la 15 minute de noi, Dubai Marina Mall. 

La începutul celei de-a doua zile, am început să vizităm. Și prima atracție vizitată a fost Burj Khalifa. Am avut noroc că ne-am gândit să ne uităm dinainte pe internet în legătură cu biletele, pentru că acestea trebuiau cumparate online, după ce făceai o programare pentru data și ora la care voiai să vizitezi. Așa că am cumparat biletele online cu o seară inainte, și pentru că erau în același complex (Burj Khalifa - Dubai Mall - Dubai Aquarium), am cumpărat bilete la ofertă: Burj Khalifa + Dubai Aquarium la doar 180 lei/pers. Așa că a doua zi pe la amiază eram acolo. Intrarea la Burj Khalifa se face prin Dubai Mall, deci cu ocazia asta am văzut și o mică parte din imensul mall, de un lux și o frumusețe impresionante. Când am ajuns, ni s-au dat biletele, și ni s-a facut o poză, după care am intrat în clădire și am urcat cu liftul până la cel de-al 124-lea etaj. În lift s-au stins luminile si s-au proiectat pe pereti sute de lumini colorate, urmate de un scurt filmuleț despre impunătoarea clădire. Totul a fost foarte scurt pentru că liftul a urcat până la etajul 124 într-un timp de aproximativ 60 de secunde. Odată coborâți din lift, am putut admira priveliștea impresionantă, iar unul dintre fotografii profesioniști din cadrul personalului ne-a făcut în jur de 10 poze, pe lângă cele făcute de noi. Când am intrat din nou înăuntru, ni s-au făcut alte poze in spatele unui panou verde, toate pozele putând fi mai apoi achiziționate. Apoi am urcat la etajul 125 unde am mai făcut o tură de poze, iar apoi ne-am plimbat prin magazinele de suveniruri din interiorul clădirii. A fost o experiență unică să fii la o asemenea înălțime și mai ales să vezi o asemenea priveliște chiar sub picioarele tale. 

Am așteptat să se înnopteze, și am ieșit din mall să admirăm fântânile arteziene care dansau pe muzică și pe jocuri de lumini. Se adunase multă lume și toți așteptam să înceapă spectacolul la apus. Odată început, spectacolul se relua la fiecare jumătate de oră. Așa că am stat să îl vedem de patru ori, fiecare dans pe altă melodie, complet diferit de celelalte, de o frumusețe greu de descris ce ne-a dat lacrimi în ochi și fiori pe șira spinării. 

Pentru restul povestirilor ce urmează despre celelalte obiective pe care le-am vizitat, vă invit să citiți postările următoare ce vor apărea în curând. Zi faină! :)

  

Revenirea Gâzei

Nu am mai scris de ceva timp, ceva ani de fapt, știu.. nu am mai simțit parcă aceeași motivație și aceeași stare lipsită de griji. Am cam multe de povestit, ce-i drept în anii ce au trecut multe s-au schimbat în viața mea, și în bine și în rău, iar eu cu siguranță m-am metamorfozat într-o versiune reală a unui adult ce nu credeam ca voi fi deja la vârsta asta. Nu știu dacă ăsta e locul potrivit pentru povești din viața mea, dar cu siguranță e cam singurul loc unde pot scrie despre asta.
În primul rând am învățat ce înseamnă responsabilități și ce înseamnă să trebuiască să îți rezolvi tu singur toate problemele. Ai mei au luat decizia să plece din țară când eu eram în pragul Bacalaureatului, așa că am rămas singură cu Bac-ul și cu toate problemele pe care le implică o casă mare de care trebuie să ai grijă, plus grija pe care trebuia să o am de propria persoană. Nu mai eram fetița tatei sau a mamei, nu mă mai aștepta nimeni cu o mâncare caldă acasă și alte din astea. Dar nu o spun ca să mă plâng, consider că am primit ce mi-am dorit de mică, și anume să îmi port singură de grijă și să fiu pe cât se poate de independentă. Și mi-a plăcut. Așa greu cum a fost și cum încă este, dar mereu mi-a plăcut acest sentiment de a face eu ce mă taie capul. În mare parte și pentru că mereu m-am știut responsabilă și fată de casă. Am avut ocazia să mi-o demonstrez și mie și celorlalți.
Maturizarea mea a început devreme, dar cu siguranță nu regret și nu cred că aș schimba nimic din tot ce a fost, pentru că sunt mândră de omul care am devenit. Dar ăsta a fost cel mai bun exemplu pentru mine că într-adevăr trebuie să ai grijă ce îți dorești de la viață pentru că s-ar putea să se întâmple.
Odată cu începerea facultății mi-am dat seama că viața mea s-a schimbat total. Deși am rămas acasă, acum aveam alt statut și alt stil de viață. La facultate evident nu a mai fost ca în liceu, fapt destul de trist pentru mine, dar totodată ceva ce m-a făcut să realizez cum e de fapt viața de adult (cel puțin unul în devenire), și cum sunt oamenii odată ce nu mai ești un copil. Legăturile cu oamenii și colegii nu a mai fost așa de strânsă, pretențiile în ceea ce privește comportamentul nostru ca studenți erau cu mult scăzute, și la fel și presiunea ce se punea pe noi în timpul cursurilor. A fost o perioadă frumoasă de care îmi va fi dor și de care îmi voi aminti mereu cu plăcere. Nu îmi vine să cred cum au trecut anii și cât de mult s-au schimbat toate.
Relația mea de 4 ani și jumătate s-a sfârșit brusc și definitiv, dar asta totuși nu m-a lăsat așa marcată și îndurerată cum aș fi crezut, însă m-a călit suficient pentru viață și pentru experiențele viitoare. Am ieșit din zona de confort, am renunțat la multe lucruri convenabile din viața mea odată cu acest pas uriaș și această decizie pe care am luat-o, și încet-încet mi-am dat seama care sunt lucrurile pe care mi le doresc dincolo de confortul personal.
Deși experiența asta m-a lăsat destul de rece, m-am regăsit lângă o persoană deosebită, iar acum, după ce am terminat facultatea mă simt un om mai complet, mai învățat și înțelept și îmi aștept viitorul cu altă viziune.
Mi-am dat seama și că au fost mulți oameni în trecutul meu, oameni cu care acum abia mă salut pe stradă și mi se pare destul de trist că anii ne lovesc așa pe toți și în drumul nostru fiecare își vede propriul interes. Oamenii vin și pleacă, iar după terminarea liceului cel puțin, cam toate legăturile s-au răcit, iar aici se vede cel mai bine cine ți-a fost prieten doar datorită împrejurărilor comune. Au și rămas ce-i drept câțiva, cei mai de apreciat oameni, care și după atâția ani tot sunt acolo pentru mine și eu pentru ei.
De asemenea și oamenilor care de-a lungul timpului m-au încurajat să scriu, oameni la care nu mă așteptam, care și după ani de zile de inactivitate mi-au atras atenția cu privire la blogul pe care l-am lăsat încet-încet să se prăfuiască, le mulțumesc pe această cale pentru răbdare și interes. Pentru voi sunt încă aici, iar așa cum scriam într-o postare anterioară, ce rost are să scrii un blog fără ca cineva să îl citească?

Măcar o persoană...

Douăș'patru de ore, un singur cuvânt. A trecut mult timp de când nu ne-am mai vorbit.
Uneori mă gândesc cum ar fi să fiu singură pe lume. Să nu am pe nimeni, să nu-i fie nimănui dor de mine, să nu-mi pese de nimeni și nimănui să nu-i pese că nu am suflet.
Dar am auzit azi un lucru interesant... De ce ne-am împrieteni cu o persoană muribundă care nu mai are pe nimeni? Are rost? Sau ne facem rău și nouă înșine, și lor? Pentru ei e un moment fericit, dar scurt, care dă un sens vieții lor, dar pentru noi poate preceda ani întregi de frământări, remușcări și regrete. E o întrebare bună și cred că ar fi interesant un sondaj pe tema asta. Un răspuns care pe mine una m-a încălzit, e acela că parcă nimeni nu merită să moară fără ca cineva să-i simta lipsa, cineva care să observe că acea persoană nu mai e. Adică ce rost ai avut pe lumea asta dacă nici măcar o persoană nu simte un gol atunci când nu mai ești?
Așa s-a întâmplat și aici. Ce rost are să ai un blog și să scrii o perioadă fără ca nimeni să nu te citească? Ce rost are dacă atunci când te oprești, nimeni nu observă vreo schimbare? Ăsta e motivul pentru care scriu asta. Pentru cei care încă mai sunt acolo...
Lumea asta e tare nebună și am rămas fără replici de atâtea ori în fața vieții. Am rămas fără cineva în spatele meu care să fie acolo și care să-mi continue gândurile sau frazele pe care le încep. Acum stau la rând persoanele care vor să te sape, care să-ți ia locul în societate, care se dau drept prieteni dar de fapt nu sunt...  Dar cred că oricine ar putea scrie despre asta.
Aș vrea să nu mă mai lupt cu mine, să-mi dau seama mai repede ce vreau cu adevărat, și să reușesc chiar să obțin acel lucru. Mi-am dat seama că sunt oarecum slabă pe interior, că nu pot rezista unui anumit tip de tentații, și că reușesc să mă trag singură în jos mai repede decât m-ar putea trage oricine altcineva.
Mă tem de singurătate dar în același timp am momente în care tânjesc după ea. Dar mi-am dat seama că dacă nu vreau să fiu singură, trebuie să fiu un om bun și să atrag atenția cui trebuie, cineva care să aibă ochi să vadă și inimă să simtă. Nu e greu să găsești asemenea persoane, sunt mulți care au inimă, dar nu și cap. Și dacă știm asta și o folosim în scopuri rele, putem profita de ceilalți mult și bine, fără ca ei măcar să-și dea seama. Niciodată nu poți ști ce e în mintea unui om, ce interese se ascund după actele de caritate și după fețele zâmbitoare cu care-ți strâng mâna și te ajută la nevoie. Dar cei care au ochi de văzut, să-i folosească.
Eu una am înțeles un lucru: în toată viața asta, trebuie să impresionăm măcar o persoană, cineva care să ne cunoască bine și care râde la glumele noastre, care să vină să ne aducă un ditamai borcanul de ciorbă când suntem în spital, cineva cu care să poți sta și douăș'patru de ore să depănezi amintiri...

Idealuri

Dintr-o data spiritul responsabilitatii rasare in capul meu.... Adevarul e ca intotdeauna m-am considerat oarecum responsabila pentru ceea ce fac si pentru ceea ce sunt. Dar la varsta mea cred ca e normal sa incep sa-mi pun intrebari despre viitor si despre toate incertitudinile ce il formeaza.
Imi e greu sa gasesc raspunsuri cu privire la ce ar trebui sa fiu sau ce as vrea sa fac pe viitor. Nu imi place gandul asta ca e posibil sa mor si maine si ca traiesc intr-o totala incertitudine. Dar sa zicem ca voi trai atata timp cat sa imi duc la capat idealurile. Care ar fi acelea?
Stiu ca acum e universal valabil sa ne gandim ca in 10 ani vom fi la casa noastra, cu verighete si copii. Dar poate nu toti vom trai in aceasta rutina vesnica. Recunosc totusi ca si eu sunt la fel, si eu am idealuri de acest gen. Si nu neaparat pentru ca simt ca daca nu fac copii traiesc degeaba. Ci pentru ca eu sunt familista, sunt dependenta de afectiunea si atentia celorlalti si nu as putea trai singura sau uitata intr-un colt al mintii mele. Mie imi place ideea de familie, imi place ideea de iubire reciproca si de responsabilitate. Si totusi ma gandesc ca sunt unii oameni care isi gasesc fericirea in munca, in cariera si in succes profesional decat intr-o familie. Si asta nu mi se pare deloc gresit. Poate ca unii nu vor sa se casatoreasca, ci sa traiasca in concubinaj tot resul vietii. "Sunt doar niste hartii si inele care fac diferenta", ar spune ei. Ei bine, e cat se poate de adevarat. Doar ca ideea asta nu e prea bine privita de cei care urmeaza exact acelasi curs al vietii din generatie in generatie. Am putea spune ca in lumea asta ar trebui sa fii deschis la orice posibilitate si sa nu fii indoctrinat. Dar eh, nu tin nici cu unii, nici cu altii. Eu cred ca in viata trebuie sa faci ce simti si ce te face fericit. Ca pana la urma nici un om nu e la fel cu altul.
O alta chestie interesanta ce porneste de aici ar fi si revolta asta asupra lesbianismului si a homosexualitatii. Ce e asa de gresit in asta? Sunt oameni care sunt atrasi sexual de animale sau de cadavre. Asta ar putea fi o problema. Dar in rest? Toti suntem oameni si avem aceleasi drepturi. Cica noi suntem liberi si traim in democratie dar daca facem ce ne place si traim asa cum vrem, ceilalti trebuie sa comenteze sau trebuim pedepsiti. Asa cum am auzit diferite opinii nefondate, cum ar fi "cuplurile de homosexuali nu ar trebui sa aibe dreptul sa infieze copii pentru ca le pot influenta orientarile". Sa inteleg ca daca un om este homosexual, inseamna ca si parintii lui sunt la fel sau sunt deschisi la aceasta alternativa? Nu! E adevarat ca traind intr-o astfel de familie un copil in viitor ar putea lua in calcul si aceasta alternativa dar sa fim seriosi! Nu e nimeni obligat sa devina ceea ce sunt parintii lui. Asta e o greseala la fel de mare ca si cea pe care o fac o gramada de parinti, si anume "te duci la liceul ala pentru ca asa zic eu", "ai sa-mi calci pe urme pentru ca o sa ai bani si o sa fii bine privit" etc. Eu sunt de parere ca totul depinde de oameni si de felul lor de a fi. Ideea principala e ca un copil trebuie sa aibe de toate intr-o familie dar poate fi chiar si un singur om care sa-l poata face fericit daca stie cum si ce implica asta.
Sunt multe de spus, e un subiect foarte vast si aici fiecare are opinia lui. Ce vreau sa zic e ca ne-am obisnuit sa transmitem rutina vietii noastre de la o generatie la alta si prin urmare ne limitam. Punctul culminant al vietii noastre poate fi exact acolo unde nu il cautam. Nu ar trebui ca familiile sa ne influenteze personalitatea si stilul de viata. Fiecare e liber sa faca ce vrea, iar daca facem ceva gresit, suportam consecintele. Dar sa fie cu adevarat ceva gresit! Si nu doar un lucru care nu e "normal" doar pentru ca sunt putini cei care fac la fel, prin urmare fiind considerat gresit.

Celei mai de pret.

Am atatea de spus... nici nu stii. Mi-ai dat o sarcina dificila. Si totusi mi-am luat inima in dinti s-o duc la indeplinire. Vrei sa-ti fac o caracterizare. Sper ca e pentru ca vrei sa stii totul si din perspectiva mea si pentru a gasi raspunsuri in problemele pe care ti le ridici singura, si nu din alte motive. Sper sa se ridice la asteptarile tale si sa inveti ceva din asta, si din toate.
Incet incet ai ajuns sa imi spui destul de multe despre tine, si sincer ma simt ca si cum as fi dezgropat o comoara. De cand te-am cunoscut am vrut sa aflu tot mai multe si nu ca sa ma bag in viata ta, ci ca sa te cunosc mai bine. Insa stiu ca nu te deschizi prea des si nu in fata oricui, si tocmai de asta ma simt bine. Intotdeauna mi-au placut oamenii misteriosi si greu de inteles. Ma motiveaza intr-un fel sa imi deschid mintea si sufletul suficient de tare incat sa-i pot intelege.
Te admir foarte mult pentru multe lucruri, dar in acelasi timp ma gandesc la tine ca la o enigma, pentru ca nu am cunoscut pe nimeni ca tine si imi place asta. Te admir pentru ca esti altfel. Esti ca o pana in voia vantului, ca o fetita fara aparare si totusi prin tine se vede cel mai clar ca aparentele inseala. In fiecare zi incerc sa te descopar din ce in ce mai mult. Sa aflu ce iti place, ce faci si cum faci. Uneori poate ca iti pun prea multe intrebari dar eu simt ca oricate as pune, tot nu ar fi de ajuns.
Esti foarte buna la suflet, si iti place sa razi si din cele mai marunte lucruri lipsite de sens pentru multi. Esti ca o carte care trebuie citita printre randuri. Esti imprastiata, absenta din propria viata. Lasi totul sa treaca pe langa tine si te intrebi mereu de ce nu esti fericita. Nu intelegi ce e dragostea si ce ai putea face sa o simti. Uneori am impresia ca si cele mai neinsemnate lucruri sunt adevarate mistere pentru tine.
Esti foarte frumoasa si toata lumea te admira pentru asta. Poate ca asta e problema. Multi te admira pentru cum arati, si nu pentru ceea ce esti. Pentru ca numai unele persoane te pot admira cu adevarat. Acele persoane care te cunosc, carora nu le pasa defel cum arati (cu ce esti imbracata, ce freza ai, etc). Tu ai in jurul tau aceste persoane, numai ca tot ce faci e sa le ignori si sa le dai foarte mare importanta celor care nu ar da doi bani pe tine.
Nu stii sa te conduci, ii lasi pe altii sa te conduca. Esti naiva si usor de manipulat, esti exact genul de prada pe care toti o asteapta. Nu ai incredere in tine si nu te consideri valoroasa. Dar daca ai muri maine, zeci, poate chiar sute de persoane ar plange. Iti place sa dai impresia ca esti tipica "fetita cuminte", si nu stiu daca o faci voluntar sau nu. Unele persoane sunt in viata ta special ca sa te calce in picioare. Viata te testeaza cu ele. Si pana acum cred ca ai cam picat testele.
Ai avut o viata nu prea usoara pana acum, si stiu ca asta e unul dintre cei mai importanti factori raspunzatori pentru cine esti acum. Si asta poate pentru ca nici nu esti suficient de puternica. Iti e frica sa nu suferi, sa nu iti franga cineva inima. Dar asta e parte din viata si daca nu ai inima franta de cateva ori, nu vei simti fericirea atunci cand va veni. Pentru ca nu vei sti sa faci diferenta. Traiesti parca intr-un gol, intr-o groapa din care nu poti iesi si in care tu singura te-ai bagat. Nu lasi pe nimeni sa te scoata de acolo, dar le ceri sa te ajute. Ai asteptari prea mari de la unii oameni, si bineinteles ca sfarsesti dezamagita. Ai multe tampenii in cap, iti place sa fii independenta. Dar te tii singura in lanturi. Vrei sa fii fericita si libera, dar sa fii singura. Insa eu sunt de parere ca singuratatea nu e deloc fericita, chiar si pentru oamenii ca tine. Stii sa faci multe lucruri, poate prea multe. Si esti genul de persoana satisfacuta doar pe plan profesional. Casatorita cu munca sa.
Viata ta nu e tipica, si nici nu cred ca va ajunge sa fie vreodata. Mi-ar placea sa te vad intr-o zi la casa ta, cu un sot pe masura si copii. Dar cred ca asta ar fi prea banal pentru tine. Ti-ai pierde din farmec. Tu nu te gandesti la viitor, dar nici la prezent. Am impresia ca nu iti pasa decat sa faci ce ai de facut cat mai bine, si cam atat. Prea putine lucruri iti capteaza atentia, si ii lasi pe ceilalti sa decida ce sa faci. Eu as fi in stare sa merg la film de una singura, sa ma plimb de nebuna, sa ma duc intr-un loc plin de oameni noi fara sa ma simt aiurea. Dar tu nu. Daca vrei sa mergi intr-un loc si vine acolo o persoana care nu iti place, nu te mai duci. Multe oportunitati le ratezi pentru ceilalti. Iti ratezi viata pentru ceilalti. Iar ei nici nu isi dau seama. Lor nici nu le pasa. Dar iti pasa tie pentru toata lumea.
O singura viata ai, si crezi ca vrei sa gasesti fericirea, dar nu o cauti. Nu faci mai nimic ca sa te schimbi, si traiesti cu impresia ca nu e nimic de facut pentru tine. Uneori imi dai si mie impresia ca esti "fara speranta". Nu esti niciodata optimista, si tot timpul traiesti cu impresia ca ceilalti au ceva cu tine. Eu ti-am mai spus unele lucruri, si in unele privinte esti mai bine decat atunci cand te-am cunoscut.
As vrea sa cred ca esti prietena mea cea mai buna si ca eu sunt singura care te intelege si te cunoaste cu adevarat. Dar asta nu stiu daca e sau daca va fi vreodata asa. Sunt si confuza de multe ori, pentru ca imi spui ceva si ma asiguri ca doar eu stiu, iar apoi aflu ca mai stie si altcineva care aparent nu inseamna mai nimic pentru tine. Asa ca uneori ma gandesc daca chiar sunt lucruri pe care nu le spui nimanui, sau asa vrei sa para? Poate chiar te deschizi in fata unor persoane, poate chiar ai niste raspunsuri si poate ca doar iti joci rolul. Vrei ca eu sa te ajut, dar nici nu stii cu ce.
Esti profitoare de multe ori, iti place sa tragi foloase de pe urma celor care tin la tine, dar la care tu tii prea putin. Sunt multi care au facut multe lucruri pentru tine, dar tu ramai ca o stana de piatra in fata lor, pierzandu-ti cuvintele. Parca nu vrei sa se intample asta, nu vrei ca cineva sa faca toate astea pentru tine pentru ca e posibil sa se astepte la acelasi lucru de la tine. Si tu stii ca nu il vei face.
Nu poti sa fii fericita fiind pe cont propriu, asa cum nici nu esti. Dar nici nu ii lasi pe ceilalti sa te faca fericita. Orice ar presupune asta. Nici nu te cunosti prea bine, nu stii multe raspunsuri care te-ar putea aduce pe linia de plutire. Si le cauti la ceilalti. In unele privinte nici nu stiu ce sfaturi sa-ti mai dau, pentru ca nici nu stiu daca le pui in aplicare sau nu. Si nici nu stiu daca le consideri utile. Te-am auzit spunand despre altii ca ti-au dat sfaturi bune, si mi-ar place sa cred ca asa spui si celorlalti despre mine. Poate ca nu esti genul de om pe care sa-l faca fericit iubirea, ci mancarea, filmele si lenevitul. E si asta o forma de fericire, n-am ce zice. Si eu o simt mai mereu. Dar ideea e ca tu nu te multumesti cu atat, prin urmare vrei ceva mai mult. Dar nu stiu ce e acel ceva.
Tot ma gandesc ca Dumnezeu o sa aranjeze ceva si pentru tine, si intr-o zi o sa ai tot ce-ti doresti si o sa fii fericita. Dar tu nu obisnuiesti sa crezi asta. Vreau sa stii ca acolo, in tine, e o comoara. O comoara uriasa ce asteapta sa fie descoperita. Sper ca intr-o zi sa-mi multumesti pentru ce fac pentru tine, asa cum mi-ar placea sa stiu ca faci si cu ceilalti. Si atata timp cat voi fi prin preajma ta, voi face tot posibilul sa te ajut cumva. Pentru ca tu esti prietena mea.

Frumusete...

Cu totii stim ca frumusetea este ori interioara, ori exterioara, ori amandoua. Si e oarecum un lucru abstract pentru ca este perceputa de fiecare individ in parte in alt fel.

Frumusetea poate fi un blestem, sau poate fi un dar. Depinde cum vezi lucrurile. Si aici iar ne intoarcem la interpretari. Cred ca imi place mai mult sa ma gandesc la frumusete ca la un blestem. Si nu pentru ca asta cred ca este, ci pentru ca imi place sa explorez ideea asta.

Toata lumea vrea sa fie frumos sau vazut ca fiind frumos. Pentru ce? De ce? Pentru ca frumusetea, exterioara cel putin, iti poate deschide multe cai si te poate pune deasupra multor genii native. Dar daca ne gandim pe alta parte? Daca frumusetea poate fi vazuta ca fiind un blestem, care ar fi motivul? Am avut ocazia sa vad cazuri de femei foarte frumoase care au dorit sa faca o schimbare, si nu una din categoria maririlor de sani, ci o schimbare care sa le aduca o viata cat de cat "normala". Adica oamenii frumosi nu sunt normali? Nu. Adica atunci cand esti frumos, avand in vedere lumea in care traim, este apreciat in mare parte pentru calitatile fizice si nu si pentru cele morale, iar unor oameni nu prea le convine asta. Ei prefera sa fie considerati niste oameni inteligenti, pe buna dreptate sau nu, dar sa nu fie judecati numai dupa aspectul fizic. La femei e si mai complicat de atat. Atunci cand mergi pe strada, atragi privirile barbatilor intr-un mod pozitiv doar daca esti vreo "bomba-sexy". Multe dintre fete si femei s-au saturat sa fie vazute doar ca niste obiecte sexuale. Pentru ca in primul rand atunci cand vezi sau intalnesti o persoana, te uiti la aspect. Atunci cand iti alegi un prieten, te uiti la cum arata. Nu poti sa iesi pe strada cu "oricine", si atunci trebuie sa-ti iei masuri de precautie; pentru ca nu cumva sa te vada cineva "smecher" din grupul tau de "smecheri" si sa zica "vai Doamne cu ce oameni iese X pe strada". E o chestie de reputatie si orgoliu. Intr-un grup de baieti cel mai "smecher" e cel care s-a intalnit cu cele mai multe "bombe-sexy" si nu cu cele mai inteligente si eminente fete. Dar asta e o problema generala si se cam aplica la toata lumea.

Unele fete, in schimb, ar face orice sa fie considerate "bombe-sexy", si isi concentreaza probabil toata viata in jurul acestui aspect. In loc sa se gandeasca cum o sa evolueze si la adevaratele probleme existentiale, se gandesc la ce pozitii sa mai foloseasca in pozele "sexy" pe care le fac pentru a se expune cat mai mult pe internet, se preocupa sa-si cumpere tot felul de haine provocatoare pentru ca baietii sa le "remarce", cauta noi moduri de a se machia cat mai strident, etc.

Multe fete cred ca daca nu se machiaza strident in fiecare zi si daca nu isi acopera fiecare centimetru de piele de pe fata sau gat cu fond de ten sau altceva, vor arata neingrijit, "naspa" sau neatragatoare. Dar tin sa spun ca e o foarte mare diferenta intre nemachiat si neingrijit. O fata poate arata foarte ingrijit si fara strop de machiaj. Isi poate expune naturaletea si frumusetea intr-un alt mod mult mai sanatos decat in a-si expune toate partile corpului posibile cat mai mult, pentru a se face remarcate printre indivizi de aceeasi teapa. O fata poate arata ingrijit si fara tocuri sau haine provocatoare. Poate arata frumos si chiar perfect intr-o tinuta normala, cu putin machiaj sau deloc, fara tocuri si fara tone de fixativ in par. De asemenea, poti fi sexy si/sau atragatoare, si fara sa te expui cu totul. Poti purta o rochie/bluza/tricou care sa stea bine pe tine, si prin "bine" nu ma refer la a-ti scoate sanii sau colaceii in evidenta. Poti arata foarte bine si atunci cand esti macar putin decenta.

Eu una nu as dori sa am langa mine un baiat care sa imi spuna cat sunt de "sexy" atunci cand am decolteu sau atunci cand port tocuri si ma machiez, ci as vrea sa-mi spuna cat sunt de frumoasa chiar si fara toate acestea. Pentru ca atunci cand port tocuri & comp. ma "straduiesc" sa fiu sexy, dar cel mai frumos sentiment e atunci cand ti se spune ca esti atunci cand nu te straduiesti deloc. Si nu mi se pare un lucru misto sa iti vada toata lumea sanii si fundul pe internet, ci mi se pare misto ca acest lucru sa il acorzi ca fiind un privilegiu persoanei iubite. Si crede-ma, nu vei "decadea" in societate. Asa ca eu una cred ca frumusetea poate fi un dar daca stii sa-l "folosesti".

Dar dupa parerea voastra, fetelor/doamnelor, ce spuneti: frumusetea e un dar sau un blestem? :)

O lume a femeilor.

Suna ciudat? Hmm... trebuie sa recunosc ca mereu m-am gandit cum ne-ar fi viata fara lucrurile sau oamenii de care nu vom putea scapa niciodata.
Asa cum nu poate fi bine fara rau, asa nu poate fi femeia fara barbat. Si vicerversa. Si totusi...

Cum ar fi sa fim toate in aceeasi oala, sa nu ne cunoastem scopurile si sa traim oarecum in abis? Oare ne-am gandi ca nu avem nici un rost sau ne-am gandi ca nu suntem dependente de nimeni si nimic pentru a fi fericite?
Ar fi cam aiurea sa fii inconjurata numai de persoane pe care sa le poti intelege mai mult si care trec prin aceleasi lucruri ca si tine... Si poate ca sensibilitatea si atuurile cheie ale femeii ce o fac sa fie sau sa para mai "cizelata" decat barbatul, nu ar mai avea aceeasi stralucire, pentru ca nu am mai putea vedea contrastul acela orbitor... toate am avea in esenta aceleasi calitati.
Ei bine si tin sa spun ca nu toti barbatii sunt la fel, ci poate doar intr-o anumita masura, asa cum suntem si noi femeile de asemenea. Si uneori e placut sa stii ca ai langa tine o persoana pe care n-o sa ajungi niciodata s-o intelegi destul, intotdeauna vei mai avea ceva de descoperit la ea. Asa nu devine niciodata plictisitor. Niciodata nu stii la ce sa te astepti. Cu totii suntem niste enigme. Dar suntem niste enigme frumoase, intr-un fel sau altul. Poate ca am putea exista unii fara ceilalti, dar cu siguranta ca ar fi patetic. Adica ce rost ar mai avea? E ciudat cum poate ca am fost creati in asa fel incat sa fim foarte diferiti unii de altii, si in acelasi timp sa ne completam foarte bine. Altfel nu ar exista un echilibru. Si aici sunt multe de spus, multe pareri nefondate si multe principii fara sens. Pentru ca adevarul e ca nu vom sti niciodata de ce avem nevoie atat de mult unii de ceilalti, dar intotdeauna credem contrariul. Intotdeauna vrem sa parem "independenti" si stapani pe sine, exact ceea ce nu suntem. Si mai cred ca daca credem cu adevarat in cineva, acea persoana ne va surprinde intr-o buna zi. Pentru ca... absolut nimic nu e intamplator.

Si de aici pornesc intrebarile: cum credeti ca ne-ar fi mai bine? Sa ne invartim singure intr-un cerc infinit, sau sa ne abatem de la drumul pe care credem ca-l cunoastem si sa ne avantam in necunoscut? Cum sa fie mai bine... fara vise sau fara barbati? Pentru ca cu siguranta visam la fericire, la implinire, la tot ce ne poate oferi viata... dar adevarul e ca nu vom primi niciodata nimic, cu atat mai mult fericire, daca nu reusim sa ne dam seama de ce anume si de CINE anume avem nevoie cu adevarat pentru asta.

Dincolo de aparente...

24 de ore petrecute langa tine. Nu s-a schimbat nimic. Dar azi am mai invatat ceva. Nu conteaza numai ce spui, ci si cum o spui. Si de parca n-ar fi de ajuns, parca nu sunt in stare sa spun nimic. Oh, haide... stiu ca te-ai schimbat. Undeva acolo in adancul tau unde nu poate sa vada nimeni.
Adevarul din minciuni? Adevarul din spatele zidurilor mintilor noastre? Hmm... oare?

Un lucru la care ma gandesc mereu e ca suntem... intr-un fel inchisi in noi insine. Adica avem o parte pe care o putem arata tuturor, desigur daca alegem sa o aratam, si o alta pe care dorim sa o ascundem. Fie ca e vorba de gandurile noastre, fie ca e vorba de fizicul nostru. Avem asa... anumite retineri. Si simti ca oricat de apropiata ti-ar fi prietena cea mai buna, iubitul sau orice alta persoana, nu poti sa ii impartasesti chiar totul. Nu ar mai fi acea enigma personala pe care cu totii o avem si care ne invaluie intr-un mirific mister. Dar problema e ca uneori, lucrurile pe care nu le spunem sunt mai importante decat cele pe care le spunem.
Da... constienti sau inconstienti de lucrurile pe care le aratam si cele pe care nu, suntem cu totii cam in aceeasi oala. Poate ca asta ne face speciali. Nu stii niciodata ce se ascunde... dincolo de ochii adanci, dincolo de trupul plapand si de zambetul inocent...

Dar oare chiar ne dorim asta? Sau e ceva involuntar? Chiar ne dorim sa fim invaluiti intr-o umbra de mister pe care nici chiar noi sa nu o putem inlatura, sau e inevitabil sa avem cate ceva de ascuns? Poate ca ne-ar putea da si o aura de siguranta daca am sti ca nimeni nu stie absolut totul despre noi. Ne-ar putea face mult rau. Prea mult. Si apoi mai e si sentimentul ala de independenta pe care cu totii il avem atunci cand credem ca putem lua decizii in tot ceea ce ne priveste. Ca putem controla ce cred si ce stiu ceilalti despre noi. Dar nu prea e asa, pentru ca si noi la randul nostru credem mereu numai ce vrem. Ne gandim mereu ca poate e asa cum gandim noi, nu cum arata probele irefutabile.

Si suntem atat de complicati...

Intr-o lume in care...

Intr-o lume in care...

• ti se pare ca totul o ia razna dintr-o data fara sa faci nimic
• banii sunt pe primul loc 
• te simti fericit si totusi nu esti sigur ca stii ce e fericirea
• vrei sa ajuti pe altii dar nimeni nu te ajuta si pe tine
• daca nu esti de acord cu majoritatea, inseamna ca ai o problema sau nu esti bagat deloc in seama
• barfele sunt pe primul loc oricand, oriunde, la orice intalnire dintre orice tip de oameni care gandesc oricat de diferit
• esti influentat mereu de toti din jurul tau si in cel mai frecvent si rau caz, intr-un mod negativ
• atunci cand vrei sa te afirmi nu ti se face loc suficient
• sfaturile bune nu sunt niciodata ascultate
• aparentele inseala
• esti judecat numai dupa ambalaj si bani
• atunci cand esti adolescent simti ca toata lumea e a ta 
• viata nu e deloc roz
• cei din jurul tau sunt doar niste umbre care dispar exact atunci cand ai nevoie de ele
• simti ca ai vrea sa atingi cerul
• cauti sa iesi in evidenta indiferent de circumstante
• prietenii nu sunt prieteni 
• strainii pot fi deseori de incredere
• copiii nu mai beneficiaza de o educatie
• sunt prea multe probleme cotidiene ce te fac sa innebunesti
• "oamenii buni sunt mai rari decat dinozaurii"
• raul e cel care face legea
• oamenii isi uita prietenii si isi tin minte dusmanii 
• anturajul este intotdeauna factorul cel mai important in dezvoltarea unui adolescent tipic
• fumatul, bautura si drogurile sunt pasiuni si totodata banalitati
• familia e pe ultimul loc
• ai agenda telefonica plina si totusi nu ai pe cine suna la nevoie
• e la moda sa ai cat mai multi oameni in listele de Facebook si Messenger, dar sa nu cunosti decat 1 sau 2% personal
• elevii fac sex in baile scolii 
• nu suntem niciodata multumiti cu ce avem
• distractia se defineste prin bautura, tigari, cluburi si oameni de nimic printre care sa stai intr-o noapte sau intr-o anumita perioada de timp
• aproape toata muzica actuala e de doi bani
• zilele de vara sunt din ce in ce mai frumoasa daca ai cu cine sa le petreci
• ploaia torentiala de vara e relaxanta
• poti cumpara tot felul de chestii printr-o apasare de buton
• poti asculta muzica mergand pe strada
• atunci cand esti adolescent parintii tai devin din ce in ce mai paranoici 

etc.

...  e frustrant dar tipic pentru noi. E societatea in care traim si noi o facem sa fie asa. Optimism? Da... poate ca as avea nevoie si de asta. Mai mult decat cred. Cu toti avem. Dar toate problemele ne fac mai puternici.

Garnituri pentru fericire.

Ce-i drept nu am mai scris de mult despre mine. Am decis s-o fac acum.
Sunt fericita ca sunt(em) in vacanta. Acum ma mai pot relaxa si atunci cand sunt prea stresata pot lua o pauza. Si totusi intr-un fel mi-e dor de scoala. Numai din unele puncte de vedere. Mi-e dor de colegi, de cititul in pauze(ore), de dirig, de restul profesorilor, de pauzele cu muzica si caldura afara, de banca mea... de atatea lucruri misto pe care le-am facut si pe care le-am simtit numai la scoala. Am terminat cu media 8.91 si sunt mandra de asta. (Intotdeauna e loc de mai bine)
In viata mea au aparut in ultima vreme destul de multe schimbari majore. Unele bune, altele mai putin bune. Dar unele peste altele nu ma plang. Ce sa mai, o duc bine dom'le! N-am nici un stres. Deocamdata.
Am cu cine iesi, cu cine rade, pe cine ma enerva, pe cine lua la bataie, ce carti citi... etc. Mai nou am si minute si mesaje cu miile plus net pe mobil. Ce mai vrei? Smecherie. Dorm cat de mult posibil, mananc cat incape, ascult muzica non-stop, si alte de-astea. O duc cat se poate de bine momentan. Asa, cu bune si cu rele.
Sunt foarte bucuroasa ca am participat la diverse actiuni de voluntariat, mai mult sau mai putin importante, si ca m-am apropiat mai mult de coechipierii mei. Suntem o mare familie, asa cum mi-am dorit. Acusica plec si in tabara cu ei, 2 zile de relaxare si distractie maxima, haleala, aer curat si tantari. Fara manele, fara prosti, fara mormane de gunoi & Co. Ce sa mai, abia astept.
Alte motive de bucurie nu cred ca mai am, dar ma multumesc cu atatea. Si la greutati am obosit sa ma gandesc asa ca le las acolo undeva... ca stau bine. Va sfatuiesc sa faceti la fel. E asa bine!

Imaginatie vs. Realitate.

Te-ai gandit vreodata sa-ti cladesti propriul tau univers? Propria ta macheta pe care sa dai viata tuturor obiectelor si sa le faci sa prinda culoare? E cel mai frumos sentiment atunci cand stii ca toata veselia si tot ce e frumos ti se datoreaza chiar tie.
De ceva timp imi cladesc propriul meu orasel, cu tot felul de oameni, cladiri si parcuri. In fiecare zi mai cladesc cate un bloc, mai apare cate un ocean abisal, se mai iveste inca un copil. Totul e o reflexie complexa a ceea ce traiesc, ce vad, ce simt. Si datorita acestui fapt sau din cauza acestui fapt, nu e totul chiar roz. Dar a deveni spectatorul propriei tale vieti inseamna a scapa de suferintele vietii. Intrucatva.
Asta presupune sa iti construiesti o viata paralela si miniaturala in care sa te poti refugia oricand simti nevoia. In astfel de cazuri si nu numai, doar exprimarea in cuvinte confera realitate lucrurilor.
In viata trebuie sa fii ca un burete: sa absorbi totul. Toate informatiile, toate culorile, toate lucrurile ce le consideri demne de a fi pastrate, in memorie, in inima sau in amandoua, si care crezi ca iti vor aduce fericirea atunci cand vei fi in cautarea ei. Chiar daca e destul de greu sa le alegi, atunci cand reusesti te simti implinit. Pentru ca stii ce vrei, sau asta iti place sa crezi. Si vei fi cu adevarat fericit cand vei vedea ca incet-incet lumea ta prinde culoare chiar si datorita celor mai mici si neinsemnate lucruri, pe care nu le-ai considerat niciodata a fi importante.
Dar pe de alta parte nu trebuie sa ne refugiem prea des, pentru ca pierdem din frumusetile vietii reale, iar acest lucru ne poate fi fatal. Noi trebuie sa incercam sa fim din ce in ce mai puternici, si sa ne traim viata clipa cu clipa. Dar aceasta lume miniaturala poate fi chiar patul tau. Atunci nu poate fi un pericol  atat de mare. Acolo te poti odihni, poti visa, poti intra in diferitele lumi ale cartilor pe care le citesti in el (daca e cazul). Acolo te refugiezi cand ai nevoie de liniste, sau pur si simplu cand nu ai ceva mai bun de facut. Lumea ta poate fi oriunde te simti bine si in largul tau, cu oamenii care iti plac, mai mult sau mai putin.

Concluzii.

S-a incheiat anul scolar. Sau cel putin urmeaza sa se incheie. Dupa mult stres si bataie de cap, am ajuns sa mai am timp si de mine. Ei bine, sunt cateva concluzii pe care le-am tras in acest an scolar, si anume:

1. Nu incerca sa discuti un lucru catusi de putin important cu un om care e intr-o pasa proasta. Pierdere de timp si nervi.

2. Nu incerca sa iti exprimi prea des punctul de vedere daca crezi ca poti starni 'razboaie' in jurul tau. Mai bine pastreaza-l pentru tine si bucura-te de sentimentul neutralitatii, cand toti cei din jur sunt in cate o tabara.

3. Disciplina si bunul simt sunt mult mai importante decat insusi inteligenta.

4. Daca iti cumperi ceva bun, mai bine nu intra in clasa pana il termini.

5. Cateodata mai trebuie sa faci si ce nu iti place, iar atunci cand se intampla asta, arta e sa transformi acea sarcina intr-o placere.

6. Atunci cand e zbucium in jurul tau, trebuie sa iti alegi un lucru sau o ocupatie cu care sa te delectezi si de care sa te bucuri. E bine cand ai ceva care sa te binedispuna oricand.

7. Bunatatea nu mai e deloc bunatate. Iti faci rau cu mana ta.

8. Daca vrei sa fii remarcat, sansele cele mai mari de reusita le ai atunci cand faci ceva negativ.

9. Biscuitii Oreo te scot intotdeauna dintr-o pasa proasta.

10. Statul pe banca afara e cu atat mai relaxant, cu cat stii ca ai o ora super stresanta dupa.

11. Creionul e ca un indice al prieteniei. Cand se termina mina, iti ramane guma. Si tot ce mai ai de facut e s-o stergi.

12. Ei bine, statul in prima banca din fata catedrei nu e atat de rau cum as fi crezut.

13. Nu suntem doar diferiti. Suntem din universuri paralele.

14. Bunatatea e rasplatita cu un sut in fund, sau nu e rasplatita deloc.

15. Uneori 'iesitul din umbra' iti e de folos.

16. Luna e superba atunci cand vrei sa o vezi.

Bonus: "Illusion never change into something real."

Vis.

Cum ar fi sa adormi... printre cersafuri fine si perne moi...
Sa te imaginezi intr-o casuta din copac... O casuta frumoasa, mica si simpla, numai buna pentru 'reuniunile' dintre prieteni. Sa fie locul perfect. Sanctuarul tau plin cu lucrurile pe care le iubesti. Sa poti sta acolo oricand doresti, fie singur, fie cu o companie foarte placuta.
Intotdeauna mi-a placut sa imi mai pun din cand in cand imaginatia sa lucreze. Povestea mea ideala nu ar fi una cu printese si Feti-Frumosi pe cai albi, ci ar fi una in care as putea fi o fata cat se poate de normala, dar care traieste intr-o lume diferita. Si mi-ar placea sa visez la orice lucru marunt, unul care sa nu semene cu cele din realitatea mea.
Sau m-as putea imagina ca o actrita de succes. Visul oricarei fetite premature. Dar nu orice actrita...
As vrea sa imi aleg singura rolurile si sa le dau viata pe o scena. Sa interpretez exact ce imi place si ce imi vine in cap... poate chiar cu unele parti din viata mea. Ar fi interesant sa fac asta si sa imi privesc spectatorii parca spunandu-le: 'Hey... asta e o parte din mine. Tot ce fac e o parte din mine. Sunt sigura ca ma admirati pentru fiinta asta atipica care sunt.'
Imi doresc doar sa ma mai dezlipesc cumva de realitatea asta... e totul prea jegos si prea amar ca sa imi placa. Incep sa urasc tot ce am in jur si simt ca trebuie sa fac ceva. Trebuie sa adaug putina culoare, putina dulceata in fiecare clipa. Sa ma pot bucura si eu de cate ceva. Ca altii se bucura tot timpul. Altii... dar ce imi pasa mie? Pana la urma eu stiu ca sunt speciala intr-un fel. Si nu neaparat intr-unul bun. Dar macar simt ca am eu ceva acolo ce parca nu e la fel cu tot ce vad in jur. Eu nu as da in jur de 30 de milioane pe un telefon, nu mi-as pierde timpul incercand sa explic unele lucruri care nu au nevoie de explicatii... eu as trai exact ca acum. Nu as schimba prea multe. Pentru ca nimic nu e mai bun decat simplitatea, iar ceea ce nu regretam niciodata sunt chiar greselile noastre.
As putea juca rolul unei fete naive, care nu isi poate inchipui ca exista oameni rai pe lume. Si as putea crede orice, cu conditia sa fie incredibil.
Iar casuta din copac... cred ca e locul meu preferat. M-as putea inchide si intr-o carte daca as sti ca nu ma va deschide multa lume. Pentru ca si cel mai banal lucru e minunat numai daca il ascunzi.

"I bet your heart, like mine, has been broken by someone we never should have given it to. Oh, no!" </3