Si pentru ca in ultimul post am uitat sa precizez cat am putut sa rad dupa bal alaturi de niste nebuni, o fac acum.
Dupa bal, asa cum am mai spus, am fost cu totii in Club Zebra. Am baut bere, am dansat si ne-am simtit bine.
Dar distractia abia dupa ce am plecat a inceput. Eram eu, r., s. si i.. Cand am plecat, cea mai tare faza a fost cand r. a dat cu capul de usa din sticla de la intrare :)). Am ras cu totii copios pe tema asta, chiar si el pe care il cam durea locul cu pricina. Apoi, am stat in piateta vreo jumatate de ora ca sa asteptam sa vina taxiul ce urma s-o duca pe i. acasa. Si am ras. Tot veneau taxiuri din toate partile si nu stiam care dintre ele era cel pe care il asteptam. Intr-un sfarsit a aparut si i. a plecat. Am ramas cu nebunii de r. si s.. Ca sa nu mergem pe jos pana acasa, ne-am gandit sa luam autobuzul. Desigur ca a fost ideea mea. Am stat in statia de autobuz vreo jumatate de ora pana a venit autobuzul si am ras de ne-am prapadit de toate prostiile. A venit autobuzul si am ajuns la destinatie fara nimic prea palpitant pe drum. Apoi in drum spre casa, eu cu s. radeam de r. intr-un mod foarte sadic pentru ca avea o chemare de la mama-natura si abia se mai tinea, iar noi radeam de el si ii aratam fiecare balta de pe strada sau vorbeam de cascade si fantani arteziene. Era trecut de ora 22:30 si nu era nimeni pe strada. Asa ca ideea mea a fost sa mergem pe mijlocul strazii ca sa nu mai calcam in toate baltile. Rasul meu zgomotos in linistea deplina ce era pe strazi, se auzea, cred, de la mare distanta.
Am ajuns acasa si era timpul sa ne despartim. Baietii se duceau la r. acasa ca sa rada si sa se uite la filme de groaza, in timp ce eu mergeam acasa ca sa mananc si sa ma pun la somn pentru ca in dimineata ce urma aveam olimpiada la engleza. Foarte dragutz. Ca tot veni vorba de acest cuvant, mi-am dat si eu seama cat de molipsitoare sunt uneori. Si cam asa s-a sfarsit seara noastra de milioane. Sau cel putin a mea.
Old and new friends keep rockin'! :)
duminică, 28 noiembrie 2010
sâmbătă, 27 noiembrie 2010
Balul Bobocilor Alecsandri 2010.
Si uite ca pana la urma a trecut si balul. Din fericire s-a facut tot la Casa de Cultura ca si celelalte baluri si apoi in Club Zebra.
Mie personal mi-a placut in mare parte. Au fost unele acte care puteau fi mult mai bune dar intotdeuna e loc de mai bine. Am fost surprinsa sa vad ca pana la urma a fost o reprezentatie cu dans tiganesc, desi la inceput organizatoarea ne-a spus ca nu avem voie. Dar oricum, a fost bine interpretat si pot sa spun ca le-a mai alungat plictiseala multora dintre spectatori.
Din pacate nu s-a facut si Mister Boboc Alecsandri 2010, asa ca baietii nu au avut oportunitatea sa se bucure de un astfel de concurs.
Concurentele s-au descurcat, fiecare cu stilul ei. Au facut in asa fel incat sa fie un bal reusit. M-am bucurat nespus pentru Elena, detinatoarea titlului de Miss Boboc Alecsandri 2010 si tot odata colega mea de banca :). Pot sa spun ca mi-au dat si lacrimile de fericire cand am auzit ca a castigat, iar dupa ce s-a terminat totul am fugit la ea s-o imbratisez si sa ii dau cele mai sincere felicitari. Sunt foarte mandra de ea. Ea e Elena mea :X.
Apoi, ne-am distrat in Club Zebra unde pot sa spun ca a fost super. Muzica buna si distractie maxima. Din pacate nu am putut sa stau prea mult, dar totusi suficient ca sa ma distrez alaturi de colegi si prieteni.
Nu regret deloc ca am fost, ba chiar ma bucur si chiar mi-a placut. Mai ales ca am fost martora la castigul Elenei care cu siguranta ca mi-a adus o bucurie enorma in suflet.
Mie personal mi-a placut in mare parte. Au fost unele acte care puteau fi mult mai bune dar intotdeuna e loc de mai bine. Am fost surprinsa sa vad ca pana la urma a fost o reprezentatie cu dans tiganesc, desi la inceput organizatoarea ne-a spus ca nu avem voie. Dar oricum, a fost bine interpretat si pot sa spun ca le-a mai alungat plictiseala multora dintre spectatori.
Din pacate nu s-a facut si Mister Boboc Alecsandri 2010, asa ca baietii nu au avut oportunitatea sa se bucure de un astfel de concurs.
Concurentele s-au descurcat, fiecare cu stilul ei. Au facut in asa fel incat sa fie un bal reusit. M-am bucurat nespus pentru Elena, detinatoarea titlului de Miss Boboc Alecsandri 2010 si tot odata colega mea de banca :). Pot sa spun ca mi-au dat si lacrimile de fericire cand am auzit ca a castigat, iar dupa ce s-a terminat totul am fugit la ea s-o imbratisez si sa ii dau cele mai sincere felicitari. Sunt foarte mandra de ea. Ea e Elena mea :X.
Apoi, ne-am distrat in Club Zebra unde pot sa spun ca a fost super. Muzica buna si distractie maxima. Din pacate nu am putut sa stau prea mult, dar totusi suficient ca sa ma distrez alaturi de colegi si prieteni.
Nu regret deloc ca am fost, ba chiar ma bucur si chiar mi-a placut. Mai ales ca am fost martora la castigul Elenei care cu siguranta ca mi-a adus o bucurie enorma in suflet.
marți, 23 noiembrie 2010
Vine Craciunul ! :X
Luna decembrie se apropie cu pasi repezi, odata cu Craciunul. Aceasta sarbatoare este una dintre cele mai indragite avand in vedere ca este sarbatoarea cadourilor. Ca sa nu fac "scrisoarea pentru Mos Craciun", am aplicat o metoda mai noua. Mi-am creat un wishlist de la tu.ro. Acest site organizeaza un concurs cu premii. Incercarea moarte n-are, asa ca m-am inscris. Singurele lucruri care mi-au placut au fost piesele de imbracaminte asa ca...
Iata wishlistul meu:
1. Hanorac "Desteptozaur"- imi place mult, e haios si dragut.
2. Tricou "Music lover"- e o idee draguta pentru mine, pentru ca sunt o adepta infocata a muzicii.
3. Tricou "My boyfriend is out of town" - imi place foarte mult mesajul pe care il transmite. E haios si cu bun gust. Il poti purta si la scoala, si in oras.
4. Tricou "Infantil" - imi place mult buburuza, e foarte cute si inspira o anumita personalitate.
5. Tricou "iRock" - imi place ideea hazlie a tricoului, inspirata de muzica rock.
6. Tricou "Trust me" - mesajul are atat un caracter comic cat si unul ce inspira un oarecare adevar. E un tricou pe care l-as purta cu placere oriunde.
Iata wishlistul meu:
1. Hanorac "Desteptozaur"- imi place mult, e haios si dragut.
2. Tricou "Music lover"- e o idee draguta pentru mine, pentru ca sunt o adepta infocata a muzicii.
3. Tricou "My boyfriend is out of town" - imi place foarte mult mesajul pe care il transmite. E haios si cu bun gust. Il poti purta si la scoala, si in oras.
4. Tricou "Infantil" - imi place mult buburuza, e foarte cute si inspira o anumita personalitate.
5. Tricou "iRock" - imi place ideea hazlie a tricoului, inspirata de muzica rock.
6. Tricou "Trust me" - mesajul are atat un caracter comic cat si unul ce inspira un oarecare adevar. E un tricou pe care l-as purta cu placere oriunde.
luni, 22 noiembrie 2010
Enervant.
Ma simt din ce in ce mai obosita. Vreau sa dorm in fiecare clipa. Orice ma plictiseste, parca nimic nu ma mai face sa rad cu pofta. La scoala as sta toata ziua numai afara, nu am chef de profesori, de colegi, de nimic. Mda. Cred ca e de la vremea asta aiurea. Parca ma deprima. Nu m-am mai simtit asa de mult. Azi a fost groaznic afara. Nu imi era dor de zilele astea de toamna cu vant rece, ploaie marunta si tot tacamul. Am iesit intr-o pauza-doua si aproape ca am degerat.
M-am bucurat ca profu de istorie parca si-a mai revenit putin, dupa ce ne-a refuzat cadoul pentru ziua lui si ne-a spus sa nu il mai salutam de acum in colo. Sa speram ca totusi se va imbunatati situatia pana la urma. Ramane sa vedem maine cum va fi si cu profa de mate. Pentru ca, desigur, am suparat-o si pe ea din nou. Si nici ea nu ne-a acceptat buchetul de flori daruit din toata inima. Asta e. O meritam. Poate pana terminam liceul o sa reusim sa facem si noi o impresie mai buna. Deocamdata nu se stie. 'Om trai si 'om vedea.
Se apropie balul, se apropie olimpiada... se apropie tezele... si noi ne gandim la vacanta. E cel mai bun si relaxant lucru la care te poti gandi. Te duci la scoala cu gandul ca mai sunt x zile si y ore pana la vacanta. Asa rezisti si tu mai bine, cica. Eu, in schimb, ma mai gandesc si la somn. Cam prea mult in ultima vreme dar, oricum nu strica.
Ascult muzica in casti si ma uit la ploaie. La "tentativa" asta de ploaie. Ce ma enerveaza. Nici nu ploua calumea, nici nu sta. E cel mai enervant. Nu stii daca sa iti deschizi umbrela sau nu. Privesc oamenii enervati ca si mine de vreme, unii care merg cu umbrelele inchise in mana pentru orice eventualitate, iar altii care au umbrelele deschise sau nu au deloc. Pasesc prin balti si se feresc sa nu ii stropeasca masinile care trec cu viteza enervant de aproape de bordura. E ceata si abia daca vezi la 2 metri in fata. Copaci goi si bla bla bla... peisajul neschimbat de toamna care il gasesti infrumutesat cu metafore si alte figuri de stil prin compunerile de la scoala. Dar, desigur ca toamna nu e deloc cum e in compuneri. Doar o prea mica parte. E urata si enervanta. Dar cred ca am mai spus deja asta. Ma rog. Cert e ca nu imi place. Deloc. Ma deprima. Si asta e tot ce imi lipseste la cate am pe cap. Dar in fine, se presupune ca nu ar trebui sa ma plang de nimic la varsta pe care o am. Desi fiecare om se plange de ceva. Niciodata nu suntem multumiti. Si ce? Nici nu putem fi.
Mda. Ma duc la somn.
miercuri, 17 noiembrie 2010
Perfect.
Era toamna. Ca de obicei, scoala. El invata dimineata iar eu dupa amiaza. Faceam eforturi ca sa ne vedem in cursul saptamanii. Dar cand ne vedeam, lumea era a noastra.
De obicei cand scapam la 5, adica mai devreme cu o ora sau doua, ii spuneam mamei ca am corul si stateam impreuna 2 ore.
Asa s-a intamplat si in acea zi. M-a asteptat ca de obicei. Cand am ajuns, l-am privit adanc in ochi si m-am lasat cuprinsa de bratele lui. Apoi, fara sa mai stam pe ganduri, am fost in locul stiut de noi in care de cele mai multe ori, faceam tot felul de "nebunii". Ne simteam bine, foarte bine. Ca de fiecare data cand eram impreuna. Oriunde si oricand. Cand eram singuri ne izolam de orice sunet, lucru sau fiinta.
Nu era nimic in jurul nostru. Doar noi. Era perfect. Eram inveliti cu o patura si intinsi pe cele 2 scaune lasate pe spate. Ii simteam caldura corpului lui gol. Simteam cum ii bate inima si ii anticipam fiecare miscare. Il priveam si admiram cu o atata iubire incat parca nu mai incapea in mine. Il mangaiam incet si ii lasam ochii sa i se inchida in bratele mele calde. Nu ma mai saturam de el. Era ca un drog pentru mine numai imaginea lui. Il adoram cu toata fiinta mea. Il iubeam cu fiecare por al pielii mele. Stiam ca si el simtea la fel. Se bucura de prezenta mea langa el ca si cum ar fi fost ultima oara. Stia intotdeauna cum sa ma faca sa ma simt bine. Stia sa ma faca fericita. Ii placea sa imi faca pe plac si sa ma vada zambind mereu. Ar fi facut orice sa fiu langa el in fiecare clipa. Era o parte din mine. Era tot ce imi puteam dori. Era tot ce visam in fiecare noapte. Ma admira continuu si imi spunea mereu ca vrea sa imi faca un portret nud, numai ca ii lipseste talentul. M-ar fi privit ore intregi fara sa se plictiseasca vreo secunda. Eram a lui. Ma iubea. Ma iubea al naibii de mult.
Ne bucuraseram din plin de cele 2 ore. Trebuia sa ma duca acasa.
Adoram sa il privesc cum conducea si tinea in coltul gurii o tigara sifonata. Cum butona casetofonul si cum ascultam mereu de cate zeci de ori o melodie care ii placea. Cum ma saruta mereu cand ajungeam la un semafor si cum tinea volanul doar cu mana stanga. Era fascinant pentru mine sa il privesc. M-as fi uitat ore intregi la aceleasi miscari. Ca o caseta data pe repeat la nesfarsit. Ii iubeam fiecare miscare.
Ajunsesem. Trebuia sa ma desprind din bratele lui si nu puteam. Am reusit s-o fac pana la urma. Am plecat. Am mancat ceva si apoi m-a sunat. Am stat ore intregi la telefon. Cand se facea tarziu, ma bagam in pat tot cu telefonul in mana si asteptam sa ma sune din nou. Stateam pana dimineata la telefon vorbind in soapta si cu plapuma pe cap de frica sa nu ma auda ai mei. Nu o sa uit niciodata senzatia aceea. Era nepretuita. Niciodata nu ne ajungeau miile de minute pe care le vorbeam in fiecare luna. Nici daca vorbeam non-stop, tot nu ne-am fi saturat. Apoi adormeam. Cu el in gand.
marți, 16 noiembrie 2010
A new beginning is some beginning's end.
Ehe... si uite asa am redescoperit placerea de a fi "burlacitza". :)
Pana acum e bine, chiar foarte bine as putea spune. Imi fug ochii dupa un tip din liceu, si mor de ciuda pentru ca el nici nu stie ca exist. Da... dragut.
Ehh.. dar oricum, parca vad totul cu alti ochi acum. Ma simt mai libera. Deja am revenit la "vechile obiceiuri". :))
La scoala acum e mai bine. Adica ma bucur mai mult de viata, de pauze si de tipul ala bun. Din pacate numai cu privitul dar, e bun si atat. Acum nu mai trebuie sa traga colegele de mine sa ies afara, pentru ca acum am o motivatie. :))
Nu stiu de ce dar cred ca acum imi revine "nebuneala". Adica, parca imi vine mai des sa dansez nebuneste, sa imi sugrum colega de banca, sa chiulesc, sa cant, sa ma uit dupa baieti si sa ma bucur de fiecare lucru in parte. Acum incep sa imi fac mai multi prieteni ca pana acum, incep sa ma "expun" mai mult, ca sa zic asa. Viata de liceu e super si, ar fi pacat sa o pierd intr-un mod neadecvat. Oricum, numai cand ma gandesc la toate astea incep sa ma simt mai bine.
Si nici cel mai naspa profesor, in cele mai proaste toane nu ma mai poate face sa fiu trista acum. Chiar daca azi am avut o stare pe care nu am mai avut-o de mult. Nu am avut chef de nimic. Orice auzeam sau vedeam ma enerva. Dar d`eh.. starea asta e foarte trecatoare. O am foarte rar si atunci imi trece repede. Nu imi sta deloc in fire sa fiu asa. Mie imi place sa rad foarte mult, sa dansez, sa cant, ca sa nu mai zic de placerile mele sadice. :)
Asa ca, deocamdata continui sa ma holbez la tipul bun, si sa ma bucur de multe chestii pe care le-am neglijat in ultima vreme.
Take care! :X
Pana acum e bine, chiar foarte bine as putea spune. Imi fug ochii dupa un tip din liceu, si mor de ciuda pentru ca el nici nu stie ca exist. Da... dragut.
Ehh.. dar oricum, parca vad totul cu alti ochi acum. Ma simt mai libera. Deja am revenit la "vechile obiceiuri". :))
La scoala acum e mai bine. Adica ma bucur mai mult de viata, de pauze si de tipul ala bun. Din pacate numai cu privitul dar, e bun si atat. Acum nu mai trebuie sa traga colegele de mine sa ies afara, pentru ca acum am o motivatie. :))
Nu stiu de ce dar cred ca acum imi revine "nebuneala". Adica, parca imi vine mai des sa dansez nebuneste, sa imi sugrum colega de banca, sa chiulesc, sa cant, sa ma uit dupa baieti si sa ma bucur de fiecare lucru in parte. Acum incep sa imi fac mai multi prieteni ca pana acum, incep sa ma "expun" mai mult, ca sa zic asa. Viata de liceu e super si, ar fi pacat sa o pierd intr-un mod neadecvat. Oricum, numai cand ma gandesc la toate astea incep sa ma simt mai bine.
Si nici cel mai naspa profesor, in cele mai proaste toane nu ma mai poate face sa fiu trista acum. Chiar daca azi am avut o stare pe care nu am mai avut-o de mult. Nu am avut chef de nimic. Orice auzeam sau vedeam ma enerva. Dar d`eh.. starea asta e foarte trecatoare. O am foarte rar si atunci imi trece repede. Nu imi sta deloc in fire sa fiu asa. Mie imi place sa rad foarte mult, sa dansez, sa cant, ca sa nu mai zic de placerile mele sadice. :)
Asa ca, deocamdata continui sa ma holbez la tipul bun, si sa ma bucur de multe chestii pe care le-am neglijat in ultima vreme.
Take care! :X
duminică, 14 noiembrie 2010
Hey... va fi bine. :)
Asta e. Stiai ca asta va urma. Dar nu e nimic... vom trece amandoi peste asta.
Dragoste cu sila nu se poate.
Deci, am facut alegerea cea buna. Nu mai vreau sa ma amagesc singura si sa ma mint ca totul va fi bine pana la urma. Asta e adevarul si, ce pot sa zic, ma bucur ca ti-am putut-o spune in fata. E un lucru important.
In rest, bafta in tot ceea ce faci, si sa nu uiti ca eu voi fi mereu acolo, undeva, si te voi veghea. :)
Dragoste cu sila nu se poate.
Deci, am facut alegerea cea buna. Nu mai vreau sa ma amagesc singura si sa ma mint ca totul va fi bine pana la urma. Asta e adevarul si, ce pot sa zic, ma bucur ca ti-am putut-o spune in fata. E un lucru important.
In rest, bafta in tot ceea ce faci, si sa nu uiti ca eu voi fi mereu acolo, undeva, si te voi veghea. :)
sâmbătă, 13 noiembrie 2010
Banalitate intr-un picior, ghici ciuperca ce-i.
Cica ar fi ok sa mai scriu si ce am mai facut in ultima vreme.
Pai... cu ce sa incep...
Mai nou m-am hotarat sa particip la olimpiada de engleza. Nu am fost in viata mea la vreo olimpiada. Nici macar nu stiu daca sunt suficient de buna ca sa pot face fata. Sper sa reusesc. Altii au mai multa incredere in mine decat am eu.
Mama a fost la sedinta cu parintii. De obicei cand zici cuiva ca e sedinta te compatimeste. Ma rog. La mine nu prea a fost cazul. De data asta, mi-a facut mama putina morala. Ma rog stiu ca are si ea dreptate in felul ei dar, ma enerveaza morala. Pana la urma niciodata nu am fost genul care sa invete mereu si ea stie asta. Dar asta e. Se mai intampla sa mai iei si cateva note proaste.
Pe ici, pe colo, m-am mai fatait, m-am mai plimbat, m-a mai apucat nebuneala, am mai mers pe jos cu kilometrii, m-am mai facut cu un inel si o agatatoare pentru telefon... nimic prea special.
In rest, scoala, muzica, engleza, telefon, net, mess, blog, iepure, citit, somn si altele. Cam ce face orice adolescent obisnuit.
Pai... cu ce sa incep...
Mai nou m-am hotarat sa particip la olimpiada de engleza. Nu am fost in viata mea la vreo olimpiada. Nici macar nu stiu daca sunt suficient de buna ca sa pot face fata. Sper sa reusesc. Altii au mai multa incredere in mine decat am eu.
Mama a fost la sedinta cu parintii. De obicei cand zici cuiva ca e sedinta te compatimeste. Ma rog. La mine nu prea a fost cazul. De data asta, mi-a facut mama putina morala. Ma rog stiu ca are si ea dreptate in felul ei dar, ma enerveaza morala. Pana la urma niciodata nu am fost genul care sa invete mereu si ea stie asta. Dar asta e. Se mai intampla sa mai iei si cateva note proaste.
Pe ici, pe colo, m-am mai fatait, m-am mai plimbat, m-a mai apucat nebuneala, am mai mers pe jos cu kilometrii, m-am mai facut cu un inel si o agatatoare pentru telefon... nimic prea special.
In rest, scoala, muzica, engleza, telefon, net, mess, blog, iepure, citit, somn si altele. Cam ce face orice adolescent obisnuit.
joi, 11 noiembrie 2010
Profesorii si... 9B.
Asa cum spunea si m., se pare ca nu suntem o clasa prea iubita de catre profesori. Adica le-a intrat in cap o idee cum ca B-urile ar fi clase slabe, si orice am face nu le-o putem scoate din cap.
Pana la urma ce vina avem noi si ce ne pasa noua daca celelalte clase au fost slabe sau alte chestii? Mda.
Mereu ni se reproseaza ca suntem o clasa slaba.. "ca toate B-urile" 8-|. Nu ni se da nici macar o sansa sa fim mai buni. Daca toata lumea ne reproseaza cate ceva, cum sa iti mai faca placere sa vii la scoala sau sa mergi mai departe? Nici nu iti mai vine sa vii la ore, ca sa auzi mereu aceleasi lucruri de cacat. Ca in orice clasa, sunt unii care invata mai mult si altii care invata mai putin. Dar asta nu inseamna neaparat ca suntem o clasa slaba. Recunosc ca avem si noi multe lipsuri, dar ca sa fiu sincera, nici macar nu ne-am obisnuit bine cu toate noutatile si deja ne-au etichetat. Ca sa nu mai spun ca nu ne-a facut nimeni nici un tur al liceului asa cum trebuia, si bineinteles ca nu aveam de unde sa stim unde sunt laboratoarele si toate alea. Noroc de cativa din clasa care au facut gimnaziul tot in Alecsandri si ne-au condus ei. Dar cine sa se gandeasca la asta. Nimeni nu se oboseste. Au vazut ca am intarziat o data in laborator sau ca mai stiu eu ce am facut si gata... suntem slabi, suntem neseriosi, suntem cei mai rai dintre cei mai rai. Hai sa fim seriosi.
Am facut si noi multe greseli dar problema e ca profesorii se asteapta sa se rezolve daca ne fac reprosuri, in loc sa ne incurajeze sau sa ne mai dea o sansa. Nu o sa fim niciodata motivati sa mergem mai departe si sa fim mai seriosi, daca primim mereu aceleasi cuvinte dispretuitoare si atatea reprosuri. Ca noi nimic nu facem bine. Ca noi nu stim nimic. Ca noi nu suntem in stare de nimic. Ca noi nu avem ce cauta in Alecsandri. Numai vorbe de astea.
O profesoara pe care am vazut-o de 2 ori in viata si care a tinut numai 2 ore cu noi, ne-a spus la fiecare ora ca suntem slabi si vai de capul nostru si ca de ce o fi "picat" domnul nostru diriginte la asa o "clasa de nebuni". Mda. Ce ar mai lipsi? Prosti ne-au facut, nerespectuosi ne-au facut, lenesi ne-au facut... si tot tacamul. Dar sa spuna cineva o vorba incurajatoare gen "aveti potential si veti ajunge departe daca va puneti pe treaba" nu ar spune nimeni. Doar domnul nostru diriginte ne mai spune cate o vorba buna. Macar el. Si totusi mai sunt cred ca 2, maxim 3 profesori care cred ca ar putea spune ceva bun despre noi.
E atat de frustrant sa vezi ca mai vine un profesor la ora care sa spuna "ah, nu sunteti buni de nimic" sau "eu nu am mai vazut clasa ca voi". Eu una nu mai am nici o motivatie sa vin la scoala. Vin din obligatie. Ca m-am saturat sa aud aceleasi cacaturi in fiecare zi. Si cu siguranta ca nu sunt singura in aceasta situatie. Dar na. Noi deja ne-am obisnuit.
Poate ca pana in clasa a 12-a o sa se convinga si ei ca fac la randul lor niste greseli, si ca nu suntem ce parem sau ce cred ei ca suntem.
Personal, ii apreciez pe cei ce nu asculta ce spun ceilalti prin cancelarie si asteapta sa se convinga singuri de puterile noastre. Care nu pleaca urechea si nu isi lasa parerile sa fie influientate de altii. Pe cei care au o personalitate si nu se iau dupa ceilalti. Si daca ei vor fi corecti cu noi, vom fi si noi corecti cu dansii. Si poate cu timpul, dupa ce terminam liceul, ne vom aminti cu respect de ei si ne vom intoarce la liceu macar sa ii salutam si sa le spunem ca o sa ii apreciem mereu pentru ce au facut pentru noi.
Pana la urma ce vina avem noi si ce ne pasa noua daca celelalte clase au fost slabe sau alte chestii? Mda.
Mereu ni se reproseaza ca suntem o clasa slaba.. "ca toate B-urile" 8-|. Nu ni se da nici macar o sansa sa fim mai buni. Daca toata lumea ne reproseaza cate ceva, cum sa iti mai faca placere sa vii la scoala sau sa mergi mai departe? Nici nu iti mai vine sa vii la ore, ca sa auzi mereu aceleasi lucruri de cacat. Ca in orice clasa, sunt unii care invata mai mult si altii care invata mai putin. Dar asta nu inseamna neaparat ca suntem o clasa slaba. Recunosc ca avem si noi multe lipsuri, dar ca sa fiu sincera, nici macar nu ne-am obisnuit bine cu toate noutatile si deja ne-au etichetat. Ca sa nu mai spun ca nu ne-a facut nimeni nici un tur al liceului asa cum trebuia, si bineinteles ca nu aveam de unde sa stim unde sunt laboratoarele si toate alea. Noroc de cativa din clasa care au facut gimnaziul tot in Alecsandri si ne-au condus ei. Dar cine sa se gandeasca la asta. Nimeni nu se oboseste. Au vazut ca am intarziat o data in laborator sau ca mai stiu eu ce am facut si gata... suntem slabi, suntem neseriosi, suntem cei mai rai dintre cei mai rai. Hai sa fim seriosi.
Am facut si noi multe greseli dar problema e ca profesorii se asteapta sa se rezolve daca ne fac reprosuri, in loc sa ne incurajeze sau sa ne mai dea o sansa. Nu o sa fim niciodata motivati sa mergem mai departe si sa fim mai seriosi, daca primim mereu aceleasi cuvinte dispretuitoare si atatea reprosuri. Ca noi nimic nu facem bine. Ca noi nu stim nimic. Ca noi nu suntem in stare de nimic. Ca noi nu avem ce cauta in Alecsandri. Numai vorbe de astea.
O profesoara pe care am vazut-o de 2 ori in viata si care a tinut numai 2 ore cu noi, ne-a spus la fiecare ora ca suntem slabi si vai de capul nostru si ca de ce o fi "picat" domnul nostru diriginte la asa o "clasa de nebuni". Mda. Ce ar mai lipsi? Prosti ne-au facut, nerespectuosi ne-au facut, lenesi ne-au facut... si tot tacamul. Dar sa spuna cineva o vorba incurajatoare gen "aveti potential si veti ajunge departe daca va puneti pe treaba" nu ar spune nimeni. Doar domnul nostru diriginte ne mai spune cate o vorba buna. Macar el. Si totusi mai sunt cred ca 2, maxim 3 profesori care cred ca ar putea spune ceva bun despre noi.
E atat de frustrant sa vezi ca mai vine un profesor la ora care sa spuna "ah, nu sunteti buni de nimic" sau "eu nu am mai vazut clasa ca voi". Eu una nu mai am nici o motivatie sa vin la scoala. Vin din obligatie. Ca m-am saturat sa aud aceleasi cacaturi in fiecare zi. Si cu siguranta ca nu sunt singura in aceasta situatie. Dar na. Noi deja ne-am obisnuit.
Poate ca pana in clasa a 12-a o sa se convinga si ei ca fac la randul lor niste greseli, si ca nu suntem ce parem sau ce cred ei ca suntem.
Personal, ii apreciez pe cei ce nu asculta ce spun ceilalti prin cancelarie si asteapta sa se convinga singuri de puterile noastre. Care nu pleaca urechea si nu isi lasa parerile sa fie influientate de altii. Pe cei care au o personalitate si nu se iau dupa ceilalti. Si daca ei vor fi corecti cu noi, vom fi si noi corecti cu dansii. Si poate cu timpul, dupa ce terminam liceul, ne vom aminti cu respect de ei si ne vom intoarce la liceu macar sa ii salutam si sa le spunem ca o sa ii apreciem mereu pentru ce au facut pentru noi.
miercuri, 10 noiembrie 2010
10 Noiembrie 2010.
O frumoasa zi de noiembrie. De dimineata un cer senin si o vreme frumoasa. Deja razele soarelui imi mangaiau pielea cand am iesit de la scoala. O zi superba.
Da... ziua noastra. Spre mirarea si bucuria mea, azi a fost chiar bine.
Pe langa faptul ca a fost o vreme superba, am reusit sa ies chiar daca am ajuns acasa super obosita de la scoala dupa 7 ore de "studiu", ceea ce cred ca e super. A fost dragut. M-am intalnit mai intai cu el si cu s. . Imi era dor de s., nu il mai vazusem de mult. Sau mai bine zis, nu mai statusem de mult la vorba cu el. Imi era dor sa radem impreuna.
Am baut un vin fiert si am mancat si o felie de pizza si apoi am fost la o plimbarica. A fost super.
Azi am reusit sa fiu vesela fara sa imi propun asta. Si cred ca mi-am ales bine ziua. Ziua asta chiar asa trebuia sa fie. Daca ar fi sa o pot trai din nou, nu as schimba nimic. Perfect. Ca in primele zile.
Ma bucur ca mi-am mai petrecut o zi din superba mea viata alaturi de doua persoane la care tin foarte mult. Mai mult nici nu mi-as mai putea dori.
Azi n-am chef sa scriu mult, n-am chef sa scriu povesti sau alte chestii de genul. Asa ca multumiti-va cu acest post succint. Scurt si la obiect. Cred ca e cel mai bine asa decat sa deviez dintr-un subiect in altul. Ca sa nu va suparati prea tare pe mine, va las cu o melodie ce am descoperit-o de curand, si tin sa afirm ca imi place foarte mult. Sper sa va placa si voua.
Take care! :)
Da... ziua noastra. Spre mirarea si bucuria mea, azi a fost chiar bine.
Pe langa faptul ca a fost o vreme superba, am reusit sa ies chiar daca am ajuns acasa super obosita de la scoala dupa 7 ore de "studiu", ceea ce cred ca e super. A fost dragut. M-am intalnit mai intai cu el si cu s. . Imi era dor de s., nu il mai vazusem de mult. Sau mai bine zis, nu mai statusem de mult la vorba cu el. Imi era dor sa radem impreuna.
Am baut un vin fiert si am mancat si o felie de pizza si apoi am fost la o plimbarica. A fost super.
Azi am reusit sa fiu vesela fara sa imi propun asta. Si cred ca mi-am ales bine ziua. Ziua asta chiar asa trebuia sa fie. Daca ar fi sa o pot trai din nou, nu as schimba nimic. Perfect. Ca in primele zile.
Ma bucur ca mi-am mai petrecut o zi din superba mea viata alaturi de doua persoane la care tin foarte mult. Mai mult nici nu mi-as mai putea dori.
Azi n-am chef sa scriu mult, n-am chef sa scriu povesti sau alte chestii de genul. Asa ca multumiti-va cu acest post succint. Scurt si la obiect. Cred ca e cel mai bine asa decat sa deviez dintr-un subiect in altul. Ca sa nu va suparati prea tare pe mine, va las cu o melodie ce am descoperit-o de curand, si tin sa afirm ca imi place foarte mult. Sper sa va placa si voua.
Take care! :)
marți, 9 noiembrie 2010
Tu si... eu.
Hey... o sa ti se para ciudat dar... ma gandesc la tine. Acum chiar scriu pentru ca ma gandesc la tine si nu din alte motive. Cred ca ar trebui sa incep sa ma adun si... sa incerc sa fiu mai draguta cu tine ca pana acum. Adica simt si stiu ca sunt multe in neregula cu mine dar... incerc macar sa fiu cinstita cu tine.
Stiu ca nu sunt poate fata cu care ai visat sa fii, sau sunt doar din unele puncte de vedere. Daca m-ai cunoaste cu adevarat, ti-ai face alta parere. Dar acum sunt schimbata. Nu stiu pentru cat timp. Dar stiu ca nu pentru totdeauna. Chiar de as fi fata visurilor tale tot nu cred ca ai putea gasi in mine tot ce iti doresti. Si asta poate pentru ca nu m-ai creat tu. M-a creat Dumnezeu si sunt altfel decat poate ca ai vrea tu sa fiu.
Dar poate ca telul meu nici nu e sa fiu fata visurilor tale. Poate sunt facuta pentru altcineva. Si nu stiu de ce, dar aproape ca sunt sigura de asta.
Sunt multe ciudatenii si mistere la mine. Chiar de crezi ca eu as putea sa le descifrez, eu nu sunt chiar atat de sigura ca pot. Eu sunt... eu. Si atat. Asta e singurul lucru pe care il stiu sigur. Restul... trebuie descoperit. Tot ce contine acest simplu cuvant format din 2 litere : eu. Tot ce il formeaza. Si asta dincolo de cele doua vocale care il acopera. Ceva ce e pe dinauntru. Ceva ce nu poate fi descoperit atat de usor. Ceva despre care nici macar eu nu stiu prea multe.
Poate vei ajunge sa ma cunosti mai bine intr-o zi. Sau poate nu vei reusi niciodata. Eu una sunt convinsa ca nici daca ai sta o viata cu mine nu ma vei cunoaste. Asa ca poate nici nu trebuie sa te strofoci prea tare sa duci pana la sfarsit aceasta cursa interminabila ce duce spre mine, daca o pot numi astfel.
Ehh... pana la urma nu e asa mare chestie. In modul in care am zis eu toate astea, poate parea complicat si aproape imposibil. Dar cred ca tot ce trebuie sa faci e sa ma faci sa te iubesc. Si iarasi nu stiu, de ce nu pot. Nu pot sa te iubesc... nu pot. Poate e si prea devreme. Poate ca e imatur si infantil sa imi ceri asta. Mda. Nu stiu. Sunt si eu om asa ca am dreptul sa nu stiu. Poate o sa stiu intr-o zi.
Dar daca ma gandesc mai bine.. nu vreau sa te iubesc. De ce as vrea pana la urma? Mai ales ca stiu eu de ce e in stare iubirea asta. Nu mai vreau pentru ca nu are rost. Nici nu e bine sa iubesc la varsta asta. Acum pentru mine trebuie sa fie doar un joc, ceva trecator si prea putin important ca sa imi bat capul. Acum trebuie sa ma distrez, sa umblu cu prietenii, sa ma simt bine si sa nu sufar. Eu nu trebuie sa sufar. Consider ca nu merit asta. Si cred ca aici esti si tu de acord cu mine.
Poate a fost de ajuns sa sufar o data sau de doua ori, cat sa imi dau seama ca trebuie sa schimb ceva. Trebuie sa procedez altfel. Trebuie sa fac in asa fel incat sa nu mai sufar. Si cum as putea face asta mai bine decat cu o doza considerabila de o oarecare indiferenta si mai putina bataie de cap?
Stiu ca nu intelegi, nu mai trebuie sa mi-o spui. Si stiu si de ce nu intelegi. Stii si tu.
Si acum gata, las-o balta. Ce mai conteaza? Cat merge, merge. Si aici o zic pe sleau. La noi nu prea merge. Si doar stii ca dragoste cu sila nu se poate. Daca nu stiai, stii acum. Si eu deja simt ca nu mai are nici un rost.. chiar daca parca acum am inceput sa ma gandesc mai mult la tine. O sa mai vedem noi cum stau treburile, dar eu nu mai vreau s-o lungesc la nesfarsit. Pana la urma a fost si asta o experienta. Si nu as putea zice ca una regretabila. Adica cred si sper ca nici unul dintre noi nu are resentimente. Si pana la urma daca ai, e problema ta si doar stii ca nu imi pasa prea mult.
Hey.. sa nu fii trist daca citesti asta pentru ca... Va fi bine. :)
Stiu ca nu sunt poate fata cu care ai visat sa fii, sau sunt doar din unele puncte de vedere. Daca m-ai cunoaste cu adevarat, ti-ai face alta parere. Dar acum sunt schimbata. Nu stiu pentru cat timp. Dar stiu ca nu pentru totdeauna. Chiar de as fi fata visurilor tale tot nu cred ca ai putea gasi in mine tot ce iti doresti. Si asta poate pentru ca nu m-ai creat tu. M-a creat Dumnezeu si sunt altfel decat poate ca ai vrea tu sa fiu.
Dar poate ca telul meu nici nu e sa fiu fata visurilor tale. Poate sunt facuta pentru altcineva. Si nu stiu de ce, dar aproape ca sunt sigura de asta.
Sunt multe ciudatenii si mistere la mine. Chiar de crezi ca eu as putea sa le descifrez, eu nu sunt chiar atat de sigura ca pot. Eu sunt... eu. Si atat. Asta e singurul lucru pe care il stiu sigur. Restul... trebuie descoperit. Tot ce contine acest simplu cuvant format din 2 litere : eu. Tot ce il formeaza. Si asta dincolo de cele doua vocale care il acopera. Ceva ce e pe dinauntru. Ceva ce nu poate fi descoperit atat de usor. Ceva despre care nici macar eu nu stiu prea multe.
Poate vei ajunge sa ma cunosti mai bine intr-o zi. Sau poate nu vei reusi niciodata. Eu una sunt convinsa ca nici daca ai sta o viata cu mine nu ma vei cunoaste. Asa ca poate nici nu trebuie sa te strofoci prea tare sa duci pana la sfarsit aceasta cursa interminabila ce duce spre mine, daca o pot numi astfel.
Ehh... pana la urma nu e asa mare chestie. In modul in care am zis eu toate astea, poate parea complicat si aproape imposibil. Dar cred ca tot ce trebuie sa faci e sa ma faci sa te iubesc. Si iarasi nu stiu, de ce nu pot. Nu pot sa te iubesc... nu pot. Poate e si prea devreme. Poate ca e imatur si infantil sa imi ceri asta. Mda. Nu stiu. Sunt si eu om asa ca am dreptul sa nu stiu. Poate o sa stiu intr-o zi.
Dar daca ma gandesc mai bine.. nu vreau sa te iubesc. De ce as vrea pana la urma? Mai ales ca stiu eu de ce e in stare iubirea asta. Nu mai vreau pentru ca nu are rost. Nici nu e bine sa iubesc la varsta asta. Acum pentru mine trebuie sa fie doar un joc, ceva trecator si prea putin important ca sa imi bat capul. Acum trebuie sa ma distrez, sa umblu cu prietenii, sa ma simt bine si sa nu sufar. Eu nu trebuie sa sufar. Consider ca nu merit asta. Si cred ca aici esti si tu de acord cu mine.
Poate a fost de ajuns sa sufar o data sau de doua ori, cat sa imi dau seama ca trebuie sa schimb ceva. Trebuie sa procedez altfel. Trebuie sa fac in asa fel incat sa nu mai sufar. Si cum as putea face asta mai bine decat cu o doza considerabila de o oarecare indiferenta si mai putina bataie de cap?
Stiu ca nu intelegi, nu mai trebuie sa mi-o spui. Si stiu si de ce nu intelegi. Stii si tu.
Si acum gata, las-o balta. Ce mai conteaza? Cat merge, merge. Si aici o zic pe sleau. La noi nu prea merge. Si doar stii ca dragoste cu sila nu se poate. Daca nu stiai, stii acum. Si eu deja simt ca nu mai are nici un rost.. chiar daca parca acum am inceput sa ma gandesc mai mult la tine. O sa mai vedem noi cum stau treburile, dar eu nu mai vreau s-o lungesc la nesfarsit. Pana la urma a fost si asta o experienta. Si nu as putea zice ca una regretabila. Adica cred si sper ca nici unul dintre noi nu are resentimente. Si pana la urma daca ai, e problema ta si doar stii ca nu imi pasa prea mult.
Hey.. sa nu fii trist daca citesti asta pentru ca... Va fi bine. :)
duminică, 7 noiembrie 2010
Zi pierduta.
Mda... foarte dragut. Ce pot sa zic...
Ai mei au plecat la bunici, afara e frumos, iar eu nu am cu cine sa ies. Superb nu? Mda. Urasc cand se intampla asa. Nici nu stiu ce as putea face. Ma tot scufund in ganduri.
Ma gandesc ce as putea sa fac. As putea, de pilda, sa imi continui cartea in engleza pe care am inceput-o acum ceva timp si am lasat-o balta. Dar nu am chef de citit. In ultima vreme chiar nu am mai putut sa citesc. Am avut o stare de interior prea deteriorata.
Sau as putea sa ma uit la desene animate. Mda... am fost la tv si nu prea m-a convins. Era desenul ala enervant cu Star Wars. Niciodata nu am putut intelege despre ce e vorba.
Mi-am luat iepurele in camera si am inceput sa imi fac unghiile. Era foarte speriat. Cred ca din cauza muzicii. Era data cam tare. A inceput sa alerge intr-un ritm alert prin camera de nebun. Pana la urma s-a potolit. A inceput sa imi roada geanta cu Colgate. Ehh... nimic nou.
Dupa ce am terminat, aveam chef sa mananc ceva dulce. Am cautat peste tot prin casa dar, spre dezamagirea mea, nu am gasit nimic.
Am dat din nou drumul la muzica. Maxim, am zis! Ador asta. Cand sunt singura acasa ca acum. Mda... in rest nici nu mai stiu ce pot sa mai fac. Ma plictisesc ingrozitor. As face atatea lucruri. Si parca nu am chef de nimic.
Ma simt aiurea. Foarte aiurea. Sunt total confuza.
Iar ma cuprind amintirile si tot tacamul. Pff... m-am saturat. As vrea sa gasesc ceva care sa imi distraga atentia macar pentru cateva minute. As putea sa ma uit la un film. Nu... nu am chef nici de asta. Mess? Mda. Neinteresant. Cred ca muzica e singura care mai reuseste sa ma incante in momentul asta.
Ma uit la fiecare lucru de pe biroul meu dezordonat. Nici unul nu imi inspira nimic. Nu imi da nici o idee. Si totusi imi aduc aminte de atatea lucruri. In fiecare clipa in care le privesc. Parca ar contine niste portaluri catre diferite lumi. Parca nu sunt ce par a fi : doar niste obiecte pe care le posed. Sau... nu.
Simt o usoara senzatie de foame, si totusi nu pot manca nimic. Nu imi trebuie nici macar apa.
Afara deja s-a intunecat. Nici macar stele pe cer nu vad. Nimic. Daca ma uit pe geam vad doar niste blocuri jegoase care parca nu mai au mult si se darama sub ochii mei, si niste felinare vai de capul lor. O ghena de gunoi mizerabila si caini vagabonzi. Mda. Clasica priveliste a "gropii cu lei" de pe Alecu Russo.
Oare ce imi lipseste acum? Nici eu nu stiu. Parca o imbratisare sau... poate imi lipseste tot ce aveam inainte. Mi-am adus aminte brusc de o chestie draguta : "Sa nu iti para rau ca s-a terminat, ci sa te bucuri ca s-a intamplat!" Da... nu stiu de ce nu am putut sa fac asta pana acum. De fapt ce pana acum... ca nici acum nu pot. La naiba. Iar cad in butoiul cu melancolie. A mia oara cred.
O sa-mi treaca. Mereu zic asta. De fapt oare imi va trece vreodata? Nu stiu...
Dar mereu cand merg pe strada, tot ce vad ma doare. Ma raneste. Ma ruineaza. Ma distruge. Imi aduce aminte de tot. De tot ce aveam. De tot ce traiam. De tot ce visam. De tot ce iubeam... odata. Aveam o cu totul alta viata. Buna sau rea, cum era, eram fericita. Atat de fericita! Aveam o motivatie. Ma motivau atatea lucruri sa merg mai departe. Si acum? E ca si cum totul a fost un vis... si acum m-am trezit la realitate. Am revenit la toate acele ganduri prafuite ce le aveam, la toate acele impresii gresite despre tot ce vedeam, despre toate obstacolele imposibil de trecut de care dadeam. De tot...
Acum vad cum totul in jurul meu se naruie. Toate visele si toate aspiratiile mele catre un viitor mai bun. Se duc. Se duc departe si nu cred ca se mai intorc. Niciodata. Niciodata nu o sa mai visez la ce am visat. Niciodata nu o sa mai traiesc ce am trait. Si niciodata nu o sa mai simt ce am simtit. Niciodata nu va mai fi la fel.
Si totusi. Ma intreb cum pot masca atat de bine toate astea. Imi reuseste tot ce vreau. Pot sa fac orice sa para real. Pot trai chiar eu intr-o fictiune fara ca macar sa imi dau seama.
Si, ei bine, acum pot spune ca ma dezvalui? Nu chiar.
Doar o parte infima din marea de lucruri ce ma framanta le-am spus aici. Nici daca as vrea nu as avea cum sa le spun pe toate.
Ca orice om, am atatea trairi, atatea sentimente, atatea lucruri ce le iubesc si ce nu imi pot iesi din minte.
Si multi imi zic ca sunt unica. Unica sunt numai prin ce sunt. Dar unica cu adevarat? Unica atat in sensul bun, cat si in sensul rau al cuvantului? Poate. Ca fiecare e unic. Dar depinde cum privim noi unicitatea. Cum se manifesta la fiecare. Nu e chiar atat de simplu de spus. Si totusi... Ce ne-ar putea face unici? Ce am putea face sa fim unici? Sa fim originali, sa fim ceva la care altii nici nu viseaza. Poate ca avem nevoie doar de noi insine. Sau ne mai trebuie ceva in plus?
Mi-ar placea sa ma cunosc cu adevarat. Sa stiu totul despre mine. Si nu am cum s-o fac. Nici intr-o viata. Dapai in 15 ani.
Si maine incepe o noua saptamana. Nici macar nu mi-am facut temele. Nici macar nu stiu daca am teme. Nici macar nu imi pasa. Nu imi mai pasa de nimic. Nici macar de mine. Si cand ma gandesc ca maine o iau de la capat... ca va trebui sa ma trezesc din nou devreme si ca va trebui sa vad fetele tuturor din nou... parca nu imi mai vine sa ies din casa.
Simt ca as vrea sa ma inchid in camera pentru cateva zile. Sa nu mai ies deloc de acolo. Sa fiu singura. Sa nu ma bata nimeni la cap. Sa imi pun ordine in ganduri. Mi-am propus de multe ori sa fac asta si niciodata nu am reusit. Nu stiu care sa fie cauza. Sau poate ca stiu.
As vrea sa ma nasc din nou. Sa uit totul. Sa nu mai am nimic pe suflet. Sa o iau de la capat.
Ai mei au plecat la bunici, afara e frumos, iar eu nu am cu cine sa ies. Superb nu? Mda. Urasc cand se intampla asa. Nici nu stiu ce as putea face. Ma tot scufund in ganduri.
Ma gandesc ce as putea sa fac. As putea, de pilda, sa imi continui cartea in engleza pe care am inceput-o acum ceva timp si am lasat-o balta. Dar nu am chef de citit. In ultima vreme chiar nu am mai putut sa citesc. Am avut o stare de interior prea deteriorata.
Sau as putea sa ma uit la desene animate. Mda... am fost la tv si nu prea m-a convins. Era desenul ala enervant cu Star Wars. Niciodata nu am putut intelege despre ce e vorba.
Mi-am luat iepurele in camera si am inceput sa imi fac unghiile. Era foarte speriat. Cred ca din cauza muzicii. Era data cam tare. A inceput sa alerge intr-un ritm alert prin camera de nebun. Pana la urma s-a potolit. A inceput sa imi roada geanta cu Colgate. Ehh... nimic nou.
Dupa ce am terminat, aveam chef sa mananc ceva dulce. Am cautat peste tot prin casa dar, spre dezamagirea mea, nu am gasit nimic.
Am dat din nou drumul la muzica. Maxim, am zis! Ador asta. Cand sunt singura acasa ca acum. Mda... in rest nici nu mai stiu ce pot sa mai fac. Ma plictisesc ingrozitor. As face atatea lucruri. Si parca nu am chef de nimic.
Ma simt aiurea. Foarte aiurea. Sunt total confuza.
Iar ma cuprind amintirile si tot tacamul. Pff... m-am saturat. As vrea sa gasesc ceva care sa imi distraga atentia macar pentru cateva minute. As putea sa ma uit la un film. Nu... nu am chef nici de asta. Mess? Mda. Neinteresant. Cred ca muzica e singura care mai reuseste sa ma incante in momentul asta.
Ma uit la fiecare lucru de pe biroul meu dezordonat. Nici unul nu imi inspira nimic. Nu imi da nici o idee. Si totusi imi aduc aminte de atatea lucruri. In fiecare clipa in care le privesc. Parca ar contine niste portaluri catre diferite lumi. Parca nu sunt ce par a fi : doar niste obiecte pe care le posed. Sau... nu.
Simt o usoara senzatie de foame, si totusi nu pot manca nimic. Nu imi trebuie nici macar apa.
Afara deja s-a intunecat. Nici macar stele pe cer nu vad. Nimic. Daca ma uit pe geam vad doar niste blocuri jegoase care parca nu mai au mult si se darama sub ochii mei, si niste felinare vai de capul lor. O ghena de gunoi mizerabila si caini vagabonzi. Mda. Clasica priveliste a "gropii cu lei" de pe Alecu Russo.
Oare ce imi lipseste acum? Nici eu nu stiu. Parca o imbratisare sau... poate imi lipseste tot ce aveam inainte. Mi-am adus aminte brusc de o chestie draguta : "Sa nu iti para rau ca s-a terminat, ci sa te bucuri ca s-a intamplat!" Da... nu stiu de ce nu am putut sa fac asta pana acum. De fapt ce pana acum... ca nici acum nu pot. La naiba. Iar cad in butoiul cu melancolie. A mia oara cred.
O sa-mi treaca. Mereu zic asta. De fapt oare imi va trece vreodata? Nu stiu...
Dar mereu cand merg pe strada, tot ce vad ma doare. Ma raneste. Ma ruineaza. Ma distruge. Imi aduce aminte de tot. De tot ce aveam. De tot ce traiam. De tot ce visam. De tot ce iubeam... odata. Aveam o cu totul alta viata. Buna sau rea, cum era, eram fericita. Atat de fericita! Aveam o motivatie. Ma motivau atatea lucruri sa merg mai departe. Si acum? E ca si cum totul a fost un vis... si acum m-am trezit la realitate. Am revenit la toate acele ganduri prafuite ce le aveam, la toate acele impresii gresite despre tot ce vedeam, despre toate obstacolele imposibil de trecut de care dadeam. De tot...
Acum vad cum totul in jurul meu se naruie. Toate visele si toate aspiratiile mele catre un viitor mai bun. Se duc. Se duc departe si nu cred ca se mai intorc. Niciodata. Niciodata nu o sa mai visez la ce am visat. Niciodata nu o sa mai traiesc ce am trait. Si niciodata nu o sa mai simt ce am simtit. Niciodata nu va mai fi la fel.
Si totusi. Ma intreb cum pot masca atat de bine toate astea. Imi reuseste tot ce vreau. Pot sa fac orice sa para real. Pot trai chiar eu intr-o fictiune fara ca macar sa imi dau seama.
Si, ei bine, acum pot spune ca ma dezvalui? Nu chiar.
Doar o parte infima din marea de lucruri ce ma framanta le-am spus aici. Nici daca as vrea nu as avea cum sa le spun pe toate.
Ca orice om, am atatea trairi, atatea sentimente, atatea lucruri ce le iubesc si ce nu imi pot iesi din minte.
Si multi imi zic ca sunt unica. Unica sunt numai prin ce sunt. Dar unica cu adevarat? Unica atat in sensul bun, cat si in sensul rau al cuvantului? Poate. Ca fiecare e unic. Dar depinde cum privim noi unicitatea. Cum se manifesta la fiecare. Nu e chiar atat de simplu de spus. Si totusi... Ce ne-ar putea face unici? Ce am putea face sa fim unici? Sa fim originali, sa fim ceva la care altii nici nu viseaza. Poate ca avem nevoie doar de noi insine. Sau ne mai trebuie ceva in plus?
Mi-ar placea sa ma cunosc cu adevarat. Sa stiu totul despre mine. Si nu am cum s-o fac. Nici intr-o viata. Dapai in 15 ani.
Si maine incepe o noua saptamana. Nici macar nu mi-am facut temele. Nici macar nu stiu daca am teme. Nici macar nu imi pasa. Nu imi mai pasa de nimic. Nici macar de mine. Si cand ma gandesc ca maine o iau de la capat... ca va trebui sa ma trezesc din nou devreme si ca va trebui sa vad fetele tuturor din nou... parca nu imi mai vine sa ies din casa.
Simt ca as vrea sa ma inchid in camera pentru cateva zile. Sa nu mai ies deloc de acolo. Sa fiu singura. Sa nu ma bata nimeni la cap. Sa imi pun ordine in ganduri. Mi-am propus de multe ori sa fac asta si niciodata nu am reusit. Nu stiu care sa fie cauza. Sau poate ca stiu.
As vrea sa ma nasc din nou. Sa uit totul. Sa nu mai am nimic pe suflet. Sa o iau de la capat.
sâmbătă, 6 noiembrie 2010
Poveste 2.
Era un copil. Avea 8 ani. Nu stia prea multe. Dar era destept.
Nu avea parinti. Mama sa era plecata in strainatate si de tatal sau nu mai stia nimic. Stia doar ca l-a abandonat cand avea numai 4 ani. De atunci era la un orfelinat.
Conditii proaste. Mancare proasta, paturi tari si jegoase, camere pline de gandaci, praful de cate doua degete si un tavan ce statea sa cada. Era foarte greu sa traiasca acolo dar, in 4 ani se mai obisnuise cu viata grea. A incercat de multe ori sa fuga dar.. l-au prins si a fost si mai rau. L-au batut si l-au lasat flamand. S-a lasat pagubas. Si-a zis ca nu mai are scapare.
Ii placea foarte mult sa citeasca. Si desi acolo nu avea parte de carti care sa ii cultive pasiunea pentru citit, totusi ii placea sa citeasca orice prindea in mana.
A trecut timpul. Viata lui se scurgea intr-o maniera jegoasa. Avea 16 ani. Tot punea la cale planuri cat mai bune de evadare. Dar stia ca daca face si cea mai mica greseala, totul se naruie. Asa ca mai tot timpul se gandea la un plan cat mai bun si se gandea la toate posibilitatile pentru a nu fi luat prin surprindere fara sa fie pregatit. Nu se putea gandi la nimic altceva. Dorinta de libertate era ca un drog pentru el de mult timp. Si ii dadea o dependenta ce nu il lasa nici sa respire sau sa doarma fara sa se gandeasca la el.
Dupa multe incercari si multi ani irositi, la 18 ani reuseste. Evadeaza. A fost cam tarziu pentru ca, din cate stia el, orfelinatul nu il putea tine decat pana la 19 ani.
Cand in sfarsit a vazut si el lumina zilei, a ramas in stare de soc. Isi facuse atat de multe planuri cum sa faca sa evadeze, incat nu se gandise niciodata ce va face daca va reusi. Se uita in jur si parca, nu ii venea sa creada ce vedea. Simtea ca vrea sa exploreze totul. Si pentru ca nu stia ce e bine si ce e rau, era foarte usor influientabil. Si s-a intamplat inevitabilul. A intrat intr-un anturaj prost si s-a apucat sa faca tampenii daunatoare propriei sanatati.
A inceput sa fumeze, sa se drogheze, sa bea. A ajuns dependent de heroina. Apoi s-a incurcat cu o panarama pe care a ajuns sa o iubeasca si in scurt timp, i-a frant inima.
Dar, a facut macar un lucru bun. A renuntat la "prietenii" si la anturajul care ii faceau atata rau. Si-a dat seama ca si-a irosit o buna parte din viata aiurea. Isi impusese sa treaca peste toate si sa se refaca. Simtea ca nu o mai duce mult asa.
S-a hotarat sa se lase de heroina. Desi deja era cam prea tarziu. Dar avea potential si suficienta energie si vointa pentru a face chiar si imposibilul. A fost la un centru de dezintoxicare si a reusit.
Dupa ceva timp si-a revenit. Se gandea la trecut si nu ii venea sa creada ce a facut. Statea pe strazi. Era singur. Nu stia ce sa faca mai departe. Si totusi stia ca nu mai trebuie sa repete ce a facut. Stia ca a fost la un pas de moarte.
Cam asta se intampla cu toti adolescentii care sunt tinuti prea din scurt de parintii lor si, cand in sfarsit "evadeaza", o iau razna.
Dupa cativa ani si-a gasit o prietena. Il merita cu adevarat. Insa nu stia cum sa procedeze. Se temea sa nu sufere ca la inceput. A facut multe greseli fata de ea din cauza asta. Dar, ca o dovada a iubirii sale, fata l-a iertat. Si l-a invatat multe lucruri. Vroia sa isi petreaca restul vietii cu el. Cel mai important era ca il iubea asa cum era el: fara bani, fara haine cumparate de la mall, fara prea multe lucruri materiale de oferit. Dar i-a castigat inima si nu a mai avut nevoie de altceva.
L-a 26 de ani s-a casatorit cu ea. Le mergea foarte bine. S-a mutat in casa parintilor ei. Erau foarte fericiti.
Simtea ca nu ii mai trebuie altceva. Era in extaz. O iubea. O iubea enorm de mult. Era in stare sa isi dea viata pentru ea.
Peste un an ea se imbolnaveste de cancer la san. Moare. Apoi afla ca era insarcinata.
Nu ii mai trebuia nimic. Era distrus. Marcat pe viata. A incercat sa isi revina un timp, dar se gandea serios la sinucidere. Era singur pe lume. Nu avea nimic fara ea.
Dupa un timp, se apucase iar de droguri. Tot heroina. Intr-o buna zi ajunsese la saturatie.
Isi injectase o supradoza. Isi astepta moartea. Se gandea la ea. Vroia s-o mai aiba in minte si in suflet pentru ultima oara. A reusit. A strigat tare: "Te iubesc!" si apoi si-a inchis ochii pentru totdeauna.
Nu avea parinti. Mama sa era plecata in strainatate si de tatal sau nu mai stia nimic. Stia doar ca l-a abandonat cand avea numai 4 ani. De atunci era la un orfelinat.
Conditii proaste. Mancare proasta, paturi tari si jegoase, camere pline de gandaci, praful de cate doua degete si un tavan ce statea sa cada. Era foarte greu sa traiasca acolo dar, in 4 ani se mai obisnuise cu viata grea. A incercat de multe ori sa fuga dar.. l-au prins si a fost si mai rau. L-au batut si l-au lasat flamand. S-a lasat pagubas. Si-a zis ca nu mai are scapare.
Ii placea foarte mult sa citeasca. Si desi acolo nu avea parte de carti care sa ii cultive pasiunea pentru citit, totusi ii placea sa citeasca orice prindea in mana.
A trecut timpul. Viata lui se scurgea intr-o maniera jegoasa. Avea 16 ani. Tot punea la cale planuri cat mai bune de evadare. Dar stia ca daca face si cea mai mica greseala, totul se naruie. Asa ca mai tot timpul se gandea la un plan cat mai bun si se gandea la toate posibilitatile pentru a nu fi luat prin surprindere fara sa fie pregatit. Nu se putea gandi la nimic altceva. Dorinta de libertate era ca un drog pentru el de mult timp. Si ii dadea o dependenta ce nu il lasa nici sa respire sau sa doarma fara sa se gandeasca la el.
Dupa multe incercari si multi ani irositi, la 18 ani reuseste. Evadeaza. A fost cam tarziu pentru ca, din cate stia el, orfelinatul nu il putea tine decat pana la 19 ani.
Cand in sfarsit a vazut si el lumina zilei, a ramas in stare de soc. Isi facuse atat de multe planuri cum sa faca sa evadeze, incat nu se gandise niciodata ce va face daca va reusi. Se uita in jur si parca, nu ii venea sa creada ce vedea. Simtea ca vrea sa exploreze totul. Si pentru ca nu stia ce e bine si ce e rau, era foarte usor influientabil. Si s-a intamplat inevitabilul. A intrat intr-un anturaj prost si s-a apucat sa faca tampenii daunatoare propriei sanatati.
A inceput sa fumeze, sa se drogheze, sa bea. A ajuns dependent de heroina. Apoi s-a incurcat cu o panarama pe care a ajuns sa o iubeasca si in scurt timp, i-a frant inima.
Dar, a facut macar un lucru bun. A renuntat la "prietenii" si la anturajul care ii faceau atata rau. Si-a dat seama ca si-a irosit o buna parte din viata aiurea. Isi impusese sa treaca peste toate si sa se refaca. Simtea ca nu o mai duce mult asa.
S-a hotarat sa se lase de heroina. Desi deja era cam prea tarziu. Dar avea potential si suficienta energie si vointa pentru a face chiar si imposibilul. A fost la un centru de dezintoxicare si a reusit.
Dupa ceva timp si-a revenit. Se gandea la trecut si nu ii venea sa creada ce a facut. Statea pe strazi. Era singur. Nu stia ce sa faca mai departe. Si totusi stia ca nu mai trebuie sa repete ce a facut. Stia ca a fost la un pas de moarte.
Cam asta se intampla cu toti adolescentii care sunt tinuti prea din scurt de parintii lor si, cand in sfarsit "evadeaza", o iau razna.
Dupa cativa ani si-a gasit o prietena. Il merita cu adevarat. Insa nu stia cum sa procedeze. Se temea sa nu sufere ca la inceput. A facut multe greseli fata de ea din cauza asta. Dar, ca o dovada a iubirii sale, fata l-a iertat. Si l-a invatat multe lucruri. Vroia sa isi petreaca restul vietii cu el. Cel mai important era ca il iubea asa cum era el: fara bani, fara haine cumparate de la mall, fara prea multe lucruri materiale de oferit. Dar i-a castigat inima si nu a mai avut nevoie de altceva.
L-a 26 de ani s-a casatorit cu ea. Le mergea foarte bine. S-a mutat in casa parintilor ei. Erau foarte fericiti.
Simtea ca nu ii mai trebuie altceva. Era in extaz. O iubea. O iubea enorm de mult. Era in stare sa isi dea viata pentru ea.
Peste un an ea se imbolnaveste de cancer la san. Moare. Apoi afla ca era insarcinata.
Nu ii mai trebuia nimic. Era distrus. Marcat pe viata. A incercat sa isi revina un timp, dar se gandea serios la sinucidere. Era singur pe lume. Nu avea nimic fara ea.
Dupa un timp, se apucase iar de droguri. Tot heroina. Intr-o buna zi ajunsese la saturatie.
Isi injectase o supradoza. Isi astepta moartea. Se gandea la ea. Vroia s-o mai aiba in minte si in suflet pentru ultima oara. A reusit. A strigat tare: "Te iubesc!" si apoi si-a inchis ochii pentru totdeauna.
Mahmureala de dimineata.
M-am trezit in sfarsit. Pe la ora 12. Il auzeam pe tata cum tot tragea de mine si eu nici macar nu imi dadeam seama. A tras jaluzelele ca o ultima arma. Profita de vremea frumoasa si de soarele orbitor ca sa ma trezeasca.
Si totusi nici asta nu e o arma chiar atat de buna impotriva lenevirii mele de dimineata. In timp ce tragea jaluzelele imi spuse: "Ar trebui sa te duci la o plimbare azi. Sa nu ratezi o vreme asa frumoasa." Asta si aveam de gand sa fac dar, nu ma asteptam sa mi-o spuna si el. So, a good start. :)
Mereu cand sunt in weekend si ma trezesc pe la 11-12 imi spun: "Doamne cat de bine e sa dormi fara sa te deranjeze nimeni, fara sa sune ceasul, fara sa te gandesti ca trebuie sa pleci la scoala in minutele ce urmeaza."
Da... ce-i drept mie imi si place somnul. Si in zilele de scoala, as da orice sa mai pot dormi chiar si 10 minute in plus dimineata. Dar oricum e mai bine asa decat sa invat dupa-amiaza si sa imi pierd toata ziua.
Macar ai mei ma inteleg si nu ma mai trezesc si ei dimineata in zilele de weekend. Si totusi eu nu pot dormi niciodata prea mult. Ca ii tot aud pe ei si nu numai, spunand ca ei nu pot dormi atat de mult. Ei na. Mare chestie.
Ma enerveaza ca oricat as dormi, tot am niste cearcane uriase. Mama spune ca seman cu tata. Eu stiu? Asa o fi. Si totusi e ciudat. Bine dar... si tata e ciudat in felul lui. In multe feluri chiar. :)) Dar imi place. "Nebunia" lui ne aduce mereu intr-o buna dispozitie. Nu ar fi la fel de placuta atmosfera in casa fara el, ce-i drept. Cred ca toti cei care il cunosc sunt de acord cu asta.
Si mama e foarte amuzanta. Chiar foarte. :) Cel mai mult imi place sa o "terorizez" fie cu muscaturile si ciupiturile, fie cu muzica rock data la maxim. Si e asa draguta si amuzanta cand se enerveaza din cauzele astea. O ador. Si imi mai place cand se joaca cu iepurele meu si il alinta si il innebuneste si sufoca cu iubirea ei; cand mananca ardei iuti si apoi "scoate flacari" sau cand mananca un fel de mancare ce ii place foarte mult si il mananca cu foarte multa pofta si usturoi.
Da... ai mei.
Si ultimul dar nu cel din urma membru al familiei, iepurasul. Am un iepuras "pitic" adevarat. E mic si alb, cu urechiuse roz. Il avem cam de jumatate de an si nici acum nu stiu care e numele lui. Sau al ei. Ca cica e fetita. Fiecare ii spune cum vrea. Tata ii spune in mai multe feluri: "Gicu", "Vladimir", "Valerica" si uneori si "Dubi"(inventat de mama). Mama ii spune "Dubi", "Scumpisor", "Dulceata" si alte de astea. Si eu... "Ritzi", "Dubi" sau "Bubu". De asemenea i se mai spune si "Bocanila". Ii place sa roada, in special, tot ce prinde si sa alerge, respectiv sa faca salturi si giumbuslucuri. Ii place sa fie alintat(a) toata ziua si sa fie in centrul atentiei, si desigur, ii place morcovul.
Da... si sincer nu stiu cumde am derivat de la mahmureala mea de dimineata la descrierea membrilor familiei mele. Dar oricum vroiam sa fac si asta intr-o zi cu soare, asa ca nici o problema.
Cred ca o sa ies azi... de fapt sigur o s-o fac. Dupa cum mi-a spus si tata, ar fi pacat sa ratez o zi ca asta. Abia astept. O sa imi "etalez" din nou adoratul meu tricou cu AC/DC. :)
Si totusi nici asta nu e o arma chiar atat de buna impotriva lenevirii mele de dimineata. In timp ce tragea jaluzelele imi spuse: "Ar trebui sa te duci la o plimbare azi. Sa nu ratezi o vreme asa frumoasa." Asta si aveam de gand sa fac dar, nu ma asteptam sa mi-o spuna si el. So, a good start. :)
Mereu cand sunt in weekend si ma trezesc pe la 11-12 imi spun: "Doamne cat de bine e sa dormi fara sa te deranjeze nimeni, fara sa sune ceasul, fara sa te gandesti ca trebuie sa pleci la scoala in minutele ce urmeaza."
Da... ce-i drept mie imi si place somnul. Si in zilele de scoala, as da orice sa mai pot dormi chiar si 10 minute in plus dimineata. Dar oricum e mai bine asa decat sa invat dupa-amiaza si sa imi pierd toata ziua.
Macar ai mei ma inteleg si nu ma mai trezesc si ei dimineata in zilele de weekend. Si totusi eu nu pot dormi niciodata prea mult. Ca ii tot aud pe ei si nu numai, spunand ca ei nu pot dormi atat de mult. Ei na. Mare chestie.
Ma enerveaza ca oricat as dormi, tot am niste cearcane uriase. Mama spune ca seman cu tata. Eu stiu? Asa o fi. Si totusi e ciudat. Bine dar... si tata e ciudat in felul lui. In multe feluri chiar. :)) Dar imi place. "Nebunia" lui ne aduce mereu intr-o buna dispozitie. Nu ar fi la fel de placuta atmosfera in casa fara el, ce-i drept. Cred ca toti cei care il cunosc sunt de acord cu asta.
Si mama e foarte amuzanta. Chiar foarte. :) Cel mai mult imi place sa o "terorizez" fie cu muscaturile si ciupiturile, fie cu muzica rock data la maxim. Si e asa draguta si amuzanta cand se enerveaza din cauzele astea. O ador. Si imi mai place cand se joaca cu iepurele meu si il alinta si il innebuneste si sufoca cu iubirea ei; cand mananca ardei iuti si apoi "scoate flacari" sau cand mananca un fel de mancare ce ii place foarte mult si il mananca cu foarte multa pofta si usturoi.
Da... ai mei.
Si ultimul dar nu cel din urma membru al familiei, iepurasul. Am un iepuras "pitic" adevarat. E mic si alb, cu urechiuse roz. Il avem cam de jumatate de an si nici acum nu stiu care e numele lui. Sau al ei. Ca cica e fetita. Fiecare ii spune cum vrea. Tata ii spune in mai multe feluri: "Gicu", "Vladimir", "Valerica" si uneori si "Dubi"(inventat de mama). Mama ii spune "Dubi", "Scumpisor", "Dulceata" si alte de astea. Si eu... "Ritzi", "Dubi" sau "Bubu". De asemenea i se mai spune si "Bocanila". Ii place sa roada, in special, tot ce prinde si sa alerge, respectiv sa faca salturi si giumbuslucuri. Ii place sa fie alintat(a) toata ziua si sa fie in centrul atentiei, si desigur, ii place morcovul.
Da... si sincer nu stiu cumde am derivat de la mahmureala mea de dimineata la descrierea membrilor familiei mele. Dar oricum vroiam sa fac si asta intr-o zi cu soare, asa ca nici o problema.
Cred ca o sa ies azi... de fapt sigur o s-o fac. Dupa cum mi-a spus si tata, ar fi pacat sa ratez o zi ca asta. Abia astept. O sa imi "etalez" din nou adoratul meu tricou cu AC/DC. :)
vineri, 5 noiembrie 2010
Iubirea asta...
... Te-ai intrebat vreodata ce este? De ce auzi despre ea in toate cantecele si de ce unii pretind ca o simt?
De ce toti incearca sa o gaseasca sau sa se fereasca de ea? O fi ceva bun sau rau? Ceva ce ne ajuta in viata sau ceva ce doar ne incurca?
Sunt multe teorii despre dragoste. Dar cred ca fiecare om o percepe in felul sau. In functie de trairile sale, de caracter, personalitate si prin tot ceea ce ii reprezinta propria persoana.
Poate daca as spune ca am intalnit-o in cei 15 anisori ai mei de viata, ti s-ar parea absurd si aiurea. Sincer nici eu nu stiu daca am intalnit-o sau nu, pentru ca nu stiu pana unde poate ajunge. Nu stiu unde te poate duce prin vrajile ei. E foarte misterioasa. Sunt atat de multe de spus despre ea, si totusi atat de putine.
De multe ori ma gandesc daca fiecarui om ii este scris sa intalneasca dragostea adevarata. Mi s-ar parea o prostie sa nu o intalnesti, pentru ca fara dragoste viata noastra nu are rost. Dar in acelasi timp, pot exista persoane care sa nu merite sa li se ofere iubire sau sa invete tainele ei.
Cica iubirile adolescentine sunt trecatoare si copilaresti. In adolescenta iubirea de fapt e doar o umbra a iubirii. E ceva ce simtim si spunem ca este iubire. Oare e asa sau nu? Tocmai pentru ca nu stiu raspunsul la aceasta intrebare nu pot spune daca am intalnit-o sau nu pana acum. Poate nu o s-o intalnesc niciodata. Nu pot sti. Si asta e toata frumusestea. Unde ar fi farmecul daca ai sti totul dinainte?
"Mangaierea este produsul unei lungi slefuiri a bestialitatii." Foarte frumos. Intr-adevar. Mangaierea este unul dintre instrumentele pe care iubirea le foloseste pentru a prinde culoare. Cred ca foarte important atunci cand iubesti, este faptul ca trebuie sa arati ce simti. Nu sa tii pentru tine si sa astepti fericirea sa pice din cer. "Ca Dumnezeu ne da la toti, da' nu ne baga pe card." Si cred ca asta nu e valabil doar in dragoste. Mereu trebuie sa luptam pentru ceea ce ne dorim. Indiferent cat de greu ar fi sa obtinem acel lucru. Tocmai aici e frumusetea vietii. Nu ti se da totul pe tava, si daca ti se da, ti se da in doze foarte mici pentru a face tu restul.
Si revenind la dragoste, cred ca e un sentiment unic. Si mai cred ca orice om merita sa il simta macar o data in viata, chiar daca aici ma cam contrazic singura avand in vedere ca mai devreme am spus ca sunt unii care nu o merita. Ei bine, poate ca nici un om nu este atat de rau si de pacatos incat sa nu merite sa simta si sa experimenteze tot ce e mai frumos. Pentru ca Dumnezeu l-a dat cu un scop pe pamant. Sa se bucure de viata.
"Cand iubesti pe cineva, tot timpul ai ceva sa-i spui sau sa-i scrii, pana la sfarsitul timpului." Cat de adevarat. Si frumos. Nu stiu daca iubirea am trait-o cu adevarat (dar nu-i nimic...am tot timpul:) ), dar stiu ca sentimentul asta l-am trait. Chiar de multe ori. Si crede-ma.. e atat de frumos. Nici nu iti inchipui. Ca sa nu mai zic de fluturasii in stomac pe care cred ca toata lumea i-a simtit pana acum, fie la un examen important, fie in dragoste.
Da... dragostea asta. E un total mister.
Imi mai vine sa zic multe, si in acelasi timp nimic.
Sunt parca prea multe de spus. Dar atat de putine.
Si mai ales eu... o copila. Ce sa stiu eu despre dragoste?
P.S. Ii multumesc domnului meu diriginte pentru ca imi citeste blogul, si pentru ca imi aduce la cunostinta lucruri noi in fiecare zi, pe care incerc sa le retin si sa le dau mai departe.
Take care! :)
De ce toti incearca sa o gaseasca sau sa se fereasca de ea? O fi ceva bun sau rau? Ceva ce ne ajuta in viata sau ceva ce doar ne incurca?
Sunt multe teorii despre dragoste. Dar cred ca fiecare om o percepe in felul sau. In functie de trairile sale, de caracter, personalitate si prin tot ceea ce ii reprezinta propria persoana.
Poate daca as spune ca am intalnit-o in cei 15 anisori ai mei de viata, ti s-ar parea absurd si aiurea. Sincer nici eu nu stiu daca am intalnit-o sau nu, pentru ca nu stiu pana unde poate ajunge. Nu stiu unde te poate duce prin vrajile ei. E foarte misterioasa. Sunt atat de multe de spus despre ea, si totusi atat de putine.
De multe ori ma gandesc daca fiecarui om ii este scris sa intalneasca dragostea adevarata. Mi s-ar parea o prostie sa nu o intalnesti, pentru ca fara dragoste viata noastra nu are rost. Dar in acelasi timp, pot exista persoane care sa nu merite sa li se ofere iubire sau sa invete tainele ei.
Cica iubirile adolescentine sunt trecatoare si copilaresti. In adolescenta iubirea de fapt e doar o umbra a iubirii. E ceva ce simtim si spunem ca este iubire. Oare e asa sau nu? Tocmai pentru ca nu stiu raspunsul la aceasta intrebare nu pot spune daca am intalnit-o sau nu pana acum. Poate nu o s-o intalnesc niciodata. Nu pot sti. Si asta e toata frumusestea. Unde ar fi farmecul daca ai sti totul dinainte?
"Mangaierea este produsul unei lungi slefuiri a bestialitatii." Foarte frumos. Intr-adevar. Mangaierea este unul dintre instrumentele pe care iubirea le foloseste pentru a prinde culoare. Cred ca foarte important atunci cand iubesti, este faptul ca trebuie sa arati ce simti. Nu sa tii pentru tine si sa astepti fericirea sa pice din cer. "Ca Dumnezeu ne da la toti, da' nu ne baga pe card." Si cred ca asta nu e valabil doar in dragoste. Mereu trebuie sa luptam pentru ceea ce ne dorim. Indiferent cat de greu ar fi sa obtinem acel lucru. Tocmai aici e frumusetea vietii. Nu ti se da totul pe tava, si daca ti se da, ti se da in doze foarte mici pentru a face tu restul.
Si revenind la dragoste, cred ca e un sentiment unic. Si mai cred ca orice om merita sa il simta macar o data in viata, chiar daca aici ma cam contrazic singura avand in vedere ca mai devreme am spus ca sunt unii care nu o merita. Ei bine, poate ca nici un om nu este atat de rau si de pacatos incat sa nu merite sa simta si sa experimenteze tot ce e mai frumos. Pentru ca Dumnezeu l-a dat cu un scop pe pamant. Sa se bucure de viata.
"Cand iubesti pe cineva, tot timpul ai ceva sa-i spui sau sa-i scrii, pana la sfarsitul timpului." Cat de adevarat. Si frumos. Nu stiu daca iubirea am trait-o cu adevarat (dar nu-i nimic...am tot timpul:) ), dar stiu ca sentimentul asta l-am trait. Chiar de multe ori. Si crede-ma.. e atat de frumos. Nici nu iti inchipui. Ca sa nu mai zic de fluturasii in stomac pe care cred ca toata lumea i-a simtit pana acum, fie la un examen important, fie in dragoste.
Da... dragostea asta. E un total mister.
Imi mai vine sa zic multe, si in acelasi timp nimic.
Sunt parca prea multe de spus. Dar atat de putine.
Si mai ales eu... o copila. Ce sa stiu eu despre dragoste?
P.S. Ii multumesc domnului meu diriginte pentru ca imi citeste blogul, si pentru ca imi aduce la cunostinta lucruri noi in fiecare zi, pe care incerc sa le retin si sa le dau mai departe.
Take care! :)
Guns N' Roses - November Rain
M-am gandit sa postez versurile unei melodii ce imi place foarte mult in speranta ca cineva se va gandi sa o asculte si altfel, va descoperi muzica buna.
Guns N' Roses - November Rain
When I look into your eyes
I can see a love restrained
But darlin' when I hold you
Don't you know I feel the same
'Cause nothin' lasts forever
And we both know hearts can change
And it's hard to hold a candle
In the cold November rain
We've been through this such a long, long time
Just tryin' to kill the pain
But lovers always come and lovers always go
An no one's really sure who's lettin' go today
Walking away
If we could take the time
to lay it on the line
I could rest my head
Just knowin' that you were mine
All mine
So if you want to love me
Then darlin' don't refrain
Or I'll just end up walkin'
In the cold November rain
Do you need some time... on your own
Do you need some time... all alone
Everybody needs some time... on their own
Don't you know you need some time... all alone
I know it's hard to keep an open heart
When even friends seem out to harm you
But if you could heal a broken heart
Wouldn't time be out to charm you
Sometimes I need some time... on my own
Sometimes I need some time... all alone
Everybody needs some time... on their own
Don't you know you need some time... all alone
And when your fears subside
And shadows still remain
I know that you can love me
When there's no one left to blame
So never mind the darkness
We still can find a way
'Cause nothin' lasts forever
Even cold November rain
Don't ya think that you need somebody
Don't ya thïnk that you need someone
Everybody needs somebody
You're not the only one
You're not the only one.
Enjoy! :)
Guns N' Roses - November Rain
When I look into your eyes
I can see a love restrained
But darlin' when I hold you
Don't you know I feel the same
'Cause nothin' lasts forever
And we both know hearts can change
And it's hard to hold a candle
In the cold November rain
We've been through this such a long, long time
Just tryin' to kill the pain
But lovers always come and lovers always go
An no one's really sure who's lettin' go today
Walking away
If we could take the time
to lay it on the line
I could rest my head
Just knowin' that you were mine
All mine
So if you want to love me
Then darlin' don't refrain
Or I'll just end up walkin'
In the cold November rain
Do you need some time... on your own
Do you need some time... all alone
Everybody needs some time... on their own
Don't you know you need some time... all alone
I know it's hard to keep an open heart
When even friends seem out to harm you
But if you could heal a broken heart
Wouldn't time be out to charm you
Sometimes I need some time... on my own
Sometimes I need some time... all alone
Everybody needs some time... on their own
Don't you know you need some time... all alone
And when your fears subside
And shadows still remain
I know that you can love me
When there's no one left to blame
So never mind the darkness
We still can find a way
'Cause nothin' lasts forever
Even cold November rain
Don't ya think that you need somebody
Don't ya thïnk that you need someone
Everybody needs somebody
You're not the only one
You're not the only one.
Enjoy! :)
Stiu, ti se pare ciudat. Poate...
Ti se pare ciudat comportamentul meu. Poate chiar e.
In unele momente nici eu nu stiu de ce fac anumite lucruri.
Dar cred ca daca te-ai gandi mai bine ai gasi toate raspunsurile. Trebuie doar sa meditezi.
Si sa nu crezi ca daca scriu despre tine inseamna ca ma gandesc la tine non-stop sau ca vreau sa te fac important.
Scriu pentru ca imi tot vin in minte lucruri.
Lucruri pe care nu le pot explica. Sau cel putin pe unele dintre ele.
Fac si eu greseli ca oricine. Si drept sa spun, chiar imi place ca mai gresesc. M-as simti aiurea sa stiu ca toti fac greseli si eu nu. Sau ca trebuie sa le suport lor toate prostiile si ceilalti sa stea bine-merci pentru ca eu nu ii pun niciodata in situatii dificile sau penibile.
Ma tot gandesc de ce cu tine pot fi atat de rece uneori si cu altii nu am putut.
Sunt ciudata. Nici eu nu ma mai inteleg.
Tie ti-am putut reprosa de atatea ori ce m-a deranjat si chiar ti-am scos ochii cu toate greselile minore pe care le-ai facut.
Poate pentru ca nu mi-e frica sa te ranesc.
Si poate pentru ca m-am saturat sa sufar si mi-am impus sa ma schimb fara sa imi dau seama.
Acum descopar si eu multe la mine.
Multe lucruri de care nu as fi crezut ca sunt in stare.
Iar tu? Tu... inveti atat de multe de la mine. Poate prea multe.
Daca le stiai dinainte sa ma cunosti, cred ca acum era mult mai bine. Cred ca m-ai fi inteles.
Poate daca treceai prin tot ce am trecut eu... Poate, poate...
Poate daca norocul s-ar fi tinut dupa mine si dragostea nu ar fi navalit peste mine asa de devreme, eram altfel acum. Nici nu cred ca as mai fi gandit atat de matur. Nu mi-as fi dat seama de multe lucruri. Lucruri pe care acum le consider firesti si care parca nu mai pot lipsi din viata si comportamentul meu.
Simt ca m-am schimbat. Foarte mult. Nu stiu daca neaparat in bine dar, totusi e ceva. Stiu asta.
In primul rand nu mai pun atata suflet aiurea pentru oricine si incerc sa fiu cat pot de distanta. Si simt ca imi face foarte bine. Acum ma gandesc mai mult la mine. Inainte ma gandeam la toti inafara de mine. Dar tie nu iti face la fel de bine. Mai ales ca e prima experienta si pentru tine ar fi trebuit sa fie cum a fost la mine. Sa simti o iubire profunda pentru o persoana, ceea ce pretinzi ca faci. Dar eu stiu ce inseamna si nu imi e atat de usor sa te cred. Cand o sa ajungi sa iubesti cum am iubit eu, iti vei da seama de foarte multe lucruri. Vei constientiza greselile pe care le faci acum. Vei face diferenta. Si poate intr-o zi imi vei da dreptate.
Eu la 15 ani ma simt de parca as avea 20. Sau mai mult. Cel putin psihic. Da stiu, pare aiurea. Nu las sa se vada latura asta a mea. De obicei imi place sa ma comport ca o copila care nu stie ce vrea si care mai are atat de multe de invatat. Nu ca eu nu as avea. Dar fac in asa fel incat sa nu ma poata descoperi oricine. Numai cei care au descoperit o particica din mine si-au facut o idee despre cam ce imi poate capul. Lasand modestia la o parte. Dar nu numai in sensul bun. Ca am si eu multe "pasarele". Desi pare ca ma cunosti sau poate, asa crezi tu, nu e deloc asa. Stii cum e... nu poti spune ca ai ajuns sa cunosti un om nici dupa ce ai petrecut o viata cu el.
Si tu imi spui ca esti asa. Ca nu te lasi descoperit. Asa o fi. Nu stiu ce iti poate capul si nici macar nu sunt sigura ca as vrea sa aflu. Poate cand te vei maturiza suficient de mult, vei sti si ce vrei cu adevarat.
Hey, gata cu chestiile astea. Oare cat o sa mai scriu despre tine? Nici nu stiu de ce o fac. Mereu.
De cand nu am mai vorbit despre mine? Hmm.... de mult timp cred.
Oricum, obisnuiam sa cred ca nu e nimic special de spus in legatura cu mine. Insa daca ma gandesc mai bine, poate ca ma insel. Pe de o parte, sunt asa de multe lucruri de spus. Dar parca imi vine cel mai greu sa vorbesc despre mine. Si nu pentru ca m-as chinui sa prezint in cateva cuvinte o persoana cu care nu ma identific, ci pur si simplu pentru ca cel mai greu e sa scrii despre tine. Si, preferabil sa scrii ceva care e adevarat, totusi. Ca oricum nu castigi nimic daca inventezi despre propria persoana.
Pai eu... nici macar nu ma cunosc asa de bine. Stiu ca mai demult cineva mi-a spus ca e ceva normal sa nu stiu ce e cu mine. Pentru ca tocmai acum mi se formeaza caracterul. Si poate peste mult timp imi voi putea descrie personalitatea. Cica cel mai bine e sa ii lasi pe altii sa vorbeasca despre tine. Si de ce ai face-o? Daca toata lumea pretinde ca te cunoaste si isi da cu parerea aiurea, dand invetiile sale mai departe, cu ce te alegi? Si mai ales intr-un caz cum sunt eu. Foarte putina lume ma cunoaste cu adevarat. Poate chiar nimeni. Si nici nu trebuie. De ce sa ma cunoasca toti? Intr-un fel nici nu e bine. Ca daca toata lumea iti stie punctele slabe, face ce vrea din tine. Si totusi ai putea impiedica asta daca ai puterea necesara. Sunt multe metode prin care ii poti impiedica pe altii sa isi bata joc de tine. Si in zilele astea mai ales, e foarte bine sa stii sa iti faci o imagine buna si sa impui respect. Multi nu reusesc. Dar daca ar reusi toti unde ar mai fi "distractia"? Nu ar mai fi copii batjocoriti, nu ar mai fi "fraieri". Si ar fi o monotonie. Nu-i asa? Mda.
Deviez din subiect in subiect.
Oricum... ideea e ca trebuie sa stii cum sa iti faci o imagine. Si dupa parerea mea, cei mai destepti sunt cei care chiar daca au o gramada de defecte, stiu sa si le ascunda. Si nu numai defectele. Si sentimentele. E ca o arta sa ii faci pe ceilalti sa creada ce vrei tu de fapt sa creada despre tine. Cel mai nasol cred ca e sa ai anumite sentimente si sa nu stii sa le exprimi. Sau sa ai incercari esuate de a incerca sa pari ceea ce nu esti, sau sa incerci sa faci lumea sa creada ca tu ai anumite sentimente si sa nu reusesti. Va fi frustrant pentru tine cand lumea te va lua peste picior daca descopera ca vrei sa pari ce nu esti. Asta se mai numeste si ipocrizie. Dar totul e sa stii sa o ascunzi in asa fel incat ceilalti sa creada ca nu esti ipocrit, ci ca imaginea care vrei sa ti-o faci reflecta cu adevarat ceea ce esti pe dinauntru.
In unele momente nici eu nu stiu de ce fac anumite lucruri.
Dar cred ca daca te-ai gandi mai bine ai gasi toate raspunsurile. Trebuie doar sa meditezi.
Si sa nu crezi ca daca scriu despre tine inseamna ca ma gandesc la tine non-stop sau ca vreau sa te fac important.
Scriu pentru ca imi tot vin in minte lucruri.
Lucruri pe care nu le pot explica. Sau cel putin pe unele dintre ele.
Fac si eu greseli ca oricine. Si drept sa spun, chiar imi place ca mai gresesc. M-as simti aiurea sa stiu ca toti fac greseli si eu nu. Sau ca trebuie sa le suport lor toate prostiile si ceilalti sa stea bine-merci pentru ca eu nu ii pun niciodata in situatii dificile sau penibile.
Ma tot gandesc de ce cu tine pot fi atat de rece uneori si cu altii nu am putut.
Sunt ciudata. Nici eu nu ma mai inteleg.
Tie ti-am putut reprosa de atatea ori ce m-a deranjat si chiar ti-am scos ochii cu toate greselile minore pe care le-ai facut.
Poate pentru ca nu mi-e frica sa te ranesc.
Si poate pentru ca m-am saturat sa sufar si mi-am impus sa ma schimb fara sa imi dau seama.
Acum descopar si eu multe la mine.
Multe lucruri de care nu as fi crezut ca sunt in stare.
Iar tu? Tu... inveti atat de multe de la mine. Poate prea multe.
Daca le stiai dinainte sa ma cunosti, cred ca acum era mult mai bine. Cred ca m-ai fi inteles.
Poate daca treceai prin tot ce am trecut eu... Poate, poate...
Poate daca norocul s-ar fi tinut dupa mine si dragostea nu ar fi navalit peste mine asa de devreme, eram altfel acum. Nici nu cred ca as mai fi gandit atat de matur. Nu mi-as fi dat seama de multe lucruri. Lucruri pe care acum le consider firesti si care parca nu mai pot lipsi din viata si comportamentul meu.
Simt ca m-am schimbat. Foarte mult. Nu stiu daca neaparat in bine dar, totusi e ceva. Stiu asta.
In primul rand nu mai pun atata suflet aiurea pentru oricine si incerc sa fiu cat pot de distanta. Si simt ca imi face foarte bine. Acum ma gandesc mai mult la mine. Inainte ma gandeam la toti inafara de mine. Dar tie nu iti face la fel de bine. Mai ales ca e prima experienta si pentru tine ar fi trebuit sa fie cum a fost la mine. Sa simti o iubire profunda pentru o persoana, ceea ce pretinzi ca faci. Dar eu stiu ce inseamna si nu imi e atat de usor sa te cred. Cand o sa ajungi sa iubesti cum am iubit eu, iti vei da seama de foarte multe lucruri. Vei constientiza greselile pe care le faci acum. Vei face diferenta. Si poate intr-o zi imi vei da dreptate.
Eu la 15 ani ma simt de parca as avea 20. Sau mai mult. Cel putin psihic. Da stiu, pare aiurea. Nu las sa se vada latura asta a mea. De obicei imi place sa ma comport ca o copila care nu stie ce vrea si care mai are atat de multe de invatat. Nu ca eu nu as avea. Dar fac in asa fel incat sa nu ma poata descoperi oricine. Numai cei care au descoperit o particica din mine si-au facut o idee despre cam ce imi poate capul. Lasand modestia la o parte. Dar nu numai in sensul bun. Ca am si eu multe "pasarele". Desi pare ca ma cunosti sau poate, asa crezi tu, nu e deloc asa. Stii cum e... nu poti spune ca ai ajuns sa cunosti un om nici dupa ce ai petrecut o viata cu el.
Si tu imi spui ca esti asa. Ca nu te lasi descoperit. Asa o fi. Nu stiu ce iti poate capul si nici macar nu sunt sigura ca as vrea sa aflu. Poate cand te vei maturiza suficient de mult, vei sti si ce vrei cu adevarat.
Hey, gata cu chestiile astea. Oare cat o sa mai scriu despre tine? Nici nu stiu de ce o fac. Mereu.
De cand nu am mai vorbit despre mine? Hmm.... de mult timp cred.
Oricum, obisnuiam sa cred ca nu e nimic special de spus in legatura cu mine. Insa daca ma gandesc mai bine, poate ca ma insel. Pe de o parte, sunt asa de multe lucruri de spus. Dar parca imi vine cel mai greu sa vorbesc despre mine. Si nu pentru ca m-as chinui sa prezint in cateva cuvinte o persoana cu care nu ma identific, ci pur si simplu pentru ca cel mai greu e sa scrii despre tine. Si, preferabil sa scrii ceva care e adevarat, totusi. Ca oricum nu castigi nimic daca inventezi despre propria persoana.
Pai eu... nici macar nu ma cunosc asa de bine. Stiu ca mai demult cineva mi-a spus ca e ceva normal sa nu stiu ce e cu mine. Pentru ca tocmai acum mi se formeaza caracterul. Si poate peste mult timp imi voi putea descrie personalitatea. Cica cel mai bine e sa ii lasi pe altii sa vorbeasca despre tine. Si de ce ai face-o? Daca toata lumea pretinde ca te cunoaste si isi da cu parerea aiurea, dand invetiile sale mai departe, cu ce te alegi? Si mai ales intr-un caz cum sunt eu. Foarte putina lume ma cunoaste cu adevarat. Poate chiar nimeni. Si nici nu trebuie. De ce sa ma cunoasca toti? Intr-un fel nici nu e bine. Ca daca toata lumea iti stie punctele slabe, face ce vrea din tine. Si totusi ai putea impiedica asta daca ai puterea necesara. Sunt multe metode prin care ii poti impiedica pe altii sa isi bata joc de tine. Si in zilele astea mai ales, e foarte bine sa stii sa iti faci o imagine buna si sa impui respect. Multi nu reusesc. Dar daca ar reusi toti unde ar mai fi "distractia"? Nu ar mai fi copii batjocoriti, nu ar mai fi "fraieri". Si ar fi o monotonie. Nu-i asa? Mda.
Deviez din subiect in subiect.
Oricum... ideea e ca trebuie sa stii cum sa iti faci o imagine. Si dupa parerea mea, cei mai destepti sunt cei care chiar daca au o gramada de defecte, stiu sa si le ascunda. Si nu numai defectele. Si sentimentele. E ca o arta sa ii faci pe ceilalti sa creada ce vrei tu de fapt sa creada despre tine. Cel mai nasol cred ca e sa ai anumite sentimente si sa nu stii sa le exprimi. Sau sa ai incercari esuate de a incerca sa pari ceea ce nu esti, sau sa incerci sa faci lumea sa creada ca tu ai anumite sentimente si sa nu reusesti. Va fi frustrant pentru tine cand lumea te va lua peste picior daca descopera ca vrei sa pari ce nu esti. Asta se mai numeste si ipocrizie. Dar totul e sa stii sa o ascunzi in asa fel incat ceilalti sa creada ca nu esti ipocrit, ci ca imaginea care vrei sa ti-o faci reflecta cu adevarat ceea ce esti pe dinauntru.
marți, 2 noiembrie 2010
La naiba, iar tu.
Se destrama. Tot. De ce? Pentru ca nu stii. Nu stii. Nu stii!! Nimic nu stii. Dar na. Te inteleg. Intr-un fel.
Habar n-ai ce-i cu viata ta, habar n-ai ce iubesti si ce nu. Ti-au intrat in cap doar niste cuvinte pe care ai ajuns sa le crezi. Nimic mai mult. Ma iubesti? Dovedeste. Nu ai facut nimic. Doar lucruri prea marunte. Dar cele mai importante si care erau la mintea cocosului le-ai lasat pentru alta data. Cine stie care alta data. Dar poate nu va mai fi una. Poate nu vei mai avea niciodata ocazia sa faci ce trebuia. Dar nu-i nimic. Tu ai de pierdut. Nimeni altcineva. Imi racesc gura si imi tocesc tastele pentru tine. Pentru tine ma. Da. Ca sa intelegi o data. Dar nu stiu daca intelegi. De fapt nici nu imi pasa. Eu mi-am facut datoria sa iti spun. Desi de fapt nu era datoria mea. Trebuia sa stii de la inceput ce ai de facut. Dar nu te-ai gandit la nimic pentru ca nu stiai ce te asteapta. Acum stii. Se va schimba ceva? Nici unul dintre noi nu poate raspunde. Dar vei vedea ca pentru mine nu e un joc. Gata. Gata cu linguselile si cu toate greselile iertate. Gata cu iubita buna si dragutza. La cea mai mica greseala te-ai ars. Esti constient de asta. Sau daca nu esti, poate vei fi dupa ce citesti asta. A fost dragut la inceput. A fost dragut pentru ca amandoi eram altfel. Dar cu mine nu te joci. S-a terminat. Tu trebuie sa ma pretuiesti. Tu trebuie sa iti dai seama ce ai langa tine. Trebuie sa faci tot posibilul sa ma pastrezi. Dar deja e prea tarziu. Deja nu mai simt ce simteam. M-ai indepartat prea mult. Asta e. Va veni clipa. Si ce vei face? Chiar sunt curioasa. Pentru ca nu o mai ducem mult in ritmul asta. Eu nu mai tolerez atata indiferenta si atatea greseli prostesti. O sa-ti dai seama. Cand va fi mult prea tarziu sa mai poti face ceva. Cineva mi-a spus: "Un de perdu, dix de retrouvés". Frumos. Intelept. Da. Oare ce conteaza pentru tine cel mai mult in viata asta? Sa iti atingi telurile, sa ajungi sa fii nu stiu ce, sa fii inconjurat de gagici si sa arunci cu bani fara numar sau sa fii fericit? Eventual cu cineva si nu singur. Ca singuratatea e cam nasoala. Si numai cand ramai singur-cuc iti dai seama ce persoane importante ai pierdut.
In loc sa fiu cu cineva care sa ma ridice, sunt cu cineva care ma coboara. Cu mult. Trebuie sa fac ceva. Asa nu se mai poate. Ai invatat atatea de la mine. In loc sa fie invers. Ca eu nu imi iau copil sa cresc. Am si asa destule probleme adolescentine.
Maturizeaza-te. Invata. Traieste. Iubeste. Pretuieste ce ai.
Habar n-ai ce-i cu viata ta, habar n-ai ce iubesti si ce nu. Ti-au intrat in cap doar niste cuvinte pe care ai ajuns sa le crezi. Nimic mai mult. Ma iubesti? Dovedeste. Nu ai facut nimic. Doar lucruri prea marunte. Dar cele mai importante si care erau la mintea cocosului le-ai lasat pentru alta data. Cine stie care alta data. Dar poate nu va mai fi una. Poate nu vei mai avea niciodata ocazia sa faci ce trebuia. Dar nu-i nimic. Tu ai de pierdut. Nimeni altcineva. Imi racesc gura si imi tocesc tastele pentru tine. Pentru tine ma. Da. Ca sa intelegi o data. Dar nu stiu daca intelegi. De fapt nici nu imi pasa. Eu mi-am facut datoria sa iti spun. Desi de fapt nu era datoria mea. Trebuia sa stii de la inceput ce ai de facut. Dar nu te-ai gandit la nimic pentru ca nu stiai ce te asteapta. Acum stii. Se va schimba ceva? Nici unul dintre noi nu poate raspunde. Dar vei vedea ca pentru mine nu e un joc. Gata. Gata cu linguselile si cu toate greselile iertate. Gata cu iubita buna si dragutza. La cea mai mica greseala te-ai ars. Esti constient de asta. Sau daca nu esti, poate vei fi dupa ce citesti asta. A fost dragut la inceput. A fost dragut pentru ca amandoi eram altfel. Dar cu mine nu te joci. S-a terminat. Tu trebuie sa ma pretuiesti. Tu trebuie sa iti dai seama ce ai langa tine. Trebuie sa faci tot posibilul sa ma pastrezi. Dar deja e prea tarziu. Deja nu mai simt ce simteam. M-ai indepartat prea mult. Asta e. Va veni clipa. Si ce vei face? Chiar sunt curioasa. Pentru ca nu o mai ducem mult in ritmul asta. Eu nu mai tolerez atata indiferenta si atatea greseli prostesti. O sa-ti dai seama. Cand va fi mult prea tarziu sa mai poti face ceva. Cineva mi-a spus: "Un de perdu, dix de retrouvés". Frumos. Intelept. Da. Oare ce conteaza pentru tine cel mai mult in viata asta? Sa iti atingi telurile, sa ajungi sa fii nu stiu ce, sa fii inconjurat de gagici si sa arunci cu bani fara numar sau sa fii fericit? Eventual cu cineva si nu singur. Ca singuratatea e cam nasoala. Si numai cand ramai singur-cuc iti dai seama ce persoane importante ai pierdut.
In loc sa fiu cu cineva care sa ma ridice, sunt cu cineva care ma coboara. Cu mult. Trebuie sa fac ceva. Asa nu se mai poate. Ai invatat atatea de la mine. In loc sa fie invers. Ca eu nu imi iau copil sa cresc. Am si asa destule probleme adolescentine.
Maturizeaza-te. Invata. Traieste. Iubeste. Pretuieste ce ai.
Excursie.
Da... Am fost in excursie. Putin prin Sibiu, Sighisoara si Brasov. Locatii deja vizitate de mine cu ceva timp in urma si de care m-am rebucurat alaturi de noii colegi.
A fost dragut. Altii s-au distrat mai bine ca mine pentru ca eu nu am stat la vorba pe autocar cu altii ci am preferat sa stau sa ascult muzica si sa incerc sa dorm. Si pentru ca eu nu am stat in camera decat cu 2 fete in prima noapte si nu ne-am adunat mai multi. Iar in a doua noapte am stat cu cateva fete si mi-am facut 1000 de draci pentru ca eu vroiam sa dorm si bineinteles ca nu am reusit mare lucru. Dar cu toate astea a fost totusi destul de bine.
La Sibiu ne-am plimbat prin magazine si am facut putin shopping, apoi am stat in piateta si am facut poze si ne-am simtit bine. Vremea a tinut cu noi, a fost foarte frumoasa si ne-am putut bucura de ea in voie.
La Sighisoara ne-am plimbat si am cumparat suveniruri. Apoi am urcat pe niste scari care nu se mai terminau si am obosit ingrozitor. Cand am ajuns sus am urcat alte scari si ne-am mai fatait pe acolo. Si cateva poze nu strica. Si cam atat.
La Sighisoara ne-am plimbat si am cumparat suveniruri. Apoi am urcat pe niste scari care nu se mai terminau si am obosit ingrozitor. Cand am ajuns sus am urcat alte scari si ne-am mai fatait pe acolo. Si cateva poze nu strica. Si cam atat.
In Brasov am ajuns seara si nu am putut face prea multe. Cand am ajuns la pensiune, trebuia sa trecem pe langa gardul unei doamne unde era un drum cu multe pietre si cioate de lemn in care ne-am rupt gatul din cauza beznei. Asta dupa ce am reusit sa intram pe acolo pentru ca doamna era foarte furioasa ca cica "ii incalcam proprietatea" si a iesit cu toporul. La un moment dat a zis ceva de genul : "nu treceti decat peste mine!". Si atunci a fost momentul in care am navalit toti pe langa curtea ei. Apoi am auzit cum ca a chemat si politia. Detalii, detalii.
Era Halloweenul si cica trebuia sa mergem si noi la o "petrecere" in oras. A fost foarte amuzant dar in acelasi timp enervant si frustrant sa ma uit la toate fetele cu care stateam in camera si nu numai, cum se boiesc cu toate alea, si cum se "costumau" pentru seara ce urma. Stateam relaxata pe pat si priveam ce era in jurul meu. Atata agitatie, atatea truse de machiaj si haine aruncate... Parca eram la o casa de nebuni. Eu nu am facut absolut nimic. Spre mirarea mea, a fost totusi un specimen mai normal langa mine cu care stateam si ma uitam la celelalte fete, si anume m. . A fost haios. Apoi... urma "petrecerea". Ideea principala nu era petrecerea, ci mancatul. Eram toti lihniti dar desigur ca nimeni nu se gandea la mancare. Erau toti ocupati cu "toaletele" pentru seara. Si toate fetele bineinteles ca si-au luat ciorapi si fustite/rochite in dotare pe frigalaul ce era afara. Am ras copios cand le-am vazut cum dardaiau de frig. Si desigur ca nu a mai fost nici o "petrecere". Am fost doar sa mancam intr-un loc foarte aglomerat pentru ca, vezi Doamne, era seara de Halloween si toata lumea iesea in oras. Dupa ce pupezele au terminat de mancat, nu stiau cum sa ajunga la pensiune mai repede din cauza frigului. Asadar, au luat un taxi. Apoi eu cu domnul diriginte si cateva fete am pornit pe jos spre pensiune. Pe drum am dardait si am admirat multimea superba de stele de pe cer. Astfel s-a sfarsit seara. Dimineata ne-am trezit cu ditamai cearcanele si o mahmureala de dimineata. Apoi am plecat spre casa. Cand sa ajungem pe la Magura, ghici ce. Am facut pana prostului. Am ramas fara benzina si ne-am oprit frumusel in mijlocul drumului. Am ramas acolo cam jumatate de ora - o ora pana a venit careva si ne-a adus benzina. Ai mei au inghetat de frig asteptandu-ma in Bacau si, culmea, tocmai atunci mi se inchisese telefonul pentru ca nu mai avea deloc baterie. Nu puteam nici macar sa il deschid. Am innebunit-o pe e. tot schimband cartelele SIM din telefonul meu in al ei. Dar na. Ma iarta ea. Ca doar sunt colega ei de banca care o sugruma, ii da castane in timpul orelor, o ciufuleste, ii scrie cuvinte porcoase pe radiera, ii deseneaza flori pe caietul de romana, ii deseneaza oite peste tot etc.
Pana la urma am ajuns cu bine acasa.
Era Halloweenul si cica trebuia sa mergem si noi la o "petrecere" in oras. A fost foarte amuzant dar in acelasi timp enervant si frustrant sa ma uit la toate fetele cu care stateam in camera si nu numai, cum se boiesc cu toate alea, si cum se "costumau" pentru seara ce urma. Stateam relaxata pe pat si priveam ce era in jurul meu. Atata agitatie, atatea truse de machiaj si haine aruncate... Parca eram la o casa de nebuni. Eu nu am facut absolut nimic. Spre mirarea mea, a fost totusi un specimen mai normal langa mine cu care stateam si ma uitam la celelalte fete, si anume m. . A fost haios. Apoi... urma "petrecerea". Ideea principala nu era petrecerea, ci mancatul. Eram toti lihniti dar desigur ca nimeni nu se gandea la mancare. Erau toti ocupati cu "toaletele" pentru seara. Si toate fetele bineinteles ca si-au luat ciorapi si fustite/rochite in dotare pe frigalaul ce era afara. Am ras copios cand le-am vazut cum dardaiau de frig. Si desigur ca nu a mai fost nici o "petrecere". Am fost doar sa mancam intr-un loc foarte aglomerat pentru ca, vezi Doamne, era seara de Halloween si toata lumea iesea in oras. Dupa ce pupezele au terminat de mancat, nu stiau cum sa ajunga la pensiune mai repede din cauza frigului. Asadar, au luat un taxi. Apoi eu cu domnul diriginte si cateva fete am pornit pe jos spre pensiune. Pe drum am dardait si am admirat multimea superba de stele de pe cer. Astfel s-a sfarsit seara. Dimineata ne-am trezit cu ditamai cearcanele si o mahmureala de dimineata. Apoi am plecat spre casa. Cand sa ajungem pe la Magura, ghici ce. Am facut pana prostului. Am ramas fara benzina si ne-am oprit frumusel in mijlocul drumului. Am ramas acolo cam jumatate de ora - o ora pana a venit careva si ne-a adus benzina. Ai mei au inghetat de frig asteptandu-ma in Bacau si, culmea, tocmai atunci mi se inchisese telefonul pentru ca nu mai avea deloc baterie. Nu puteam nici macar sa il deschid. Am innebunit-o pe e. tot schimband cartelele SIM din telefonul meu in al ei. Dar na. Ma iarta ea. Ca doar sunt colega ei de banca care o sugruma, ii da castane in timpul orelor, o ciufuleste, ii scrie cuvinte porcoase pe radiera, ii deseneaza flori pe caietul de romana, ii deseneaza oite peste tot etc.
Pana la urma am ajuns cu bine acasa.
Si asa s-a sfarsit excursia. Dragut.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)