Poveste 2.

Era un copil. Avea 8 ani. Nu stia prea multe. Dar era destept.
Nu avea parinti. Mama sa era plecata in strainatate si de tatal sau nu mai stia nimic. Stia doar ca l-a abandonat cand avea numai 4 ani. De atunci era la un orfelinat.
Conditii proaste. Mancare proasta, paturi tari si jegoase, camere pline de gandaci, praful de cate doua degete si un tavan ce statea sa cada. Era foarte greu sa traiasca acolo dar, in 4 ani se mai obisnuise cu viata grea. A incercat de multe ori sa fuga dar.. l-au prins si a fost si mai rau. L-au batut si l-au lasat flamand. S-a lasat pagubas. Si-a zis ca nu mai are scapare.
Ii placea foarte mult sa citeasca. Si desi acolo nu avea parte de carti care sa ii cultive pasiunea pentru citit, totusi ii placea sa citeasca orice prindea in mana.
A trecut timpul. Viata lui se scurgea intr-o maniera jegoasa. Avea 16 ani. Tot punea la cale planuri cat mai bune de evadare. Dar stia ca daca face si cea mai mica greseala, totul se naruie. Asa ca mai tot timpul se gandea la un plan cat mai bun si se gandea la toate posibilitatile pentru a nu fi luat prin surprindere fara sa fie pregatit. Nu se putea gandi la nimic altceva. Dorinta de libertate era ca un drog pentru el de mult timp. Si ii dadea o dependenta ce nu il lasa nici sa respire sau sa doarma fara sa se gandeasca la el.
Dupa multe incercari si multi ani irositi, la 18 ani reuseste. Evadeaza. A fost cam tarziu pentru ca, din cate stia el, orfelinatul nu il putea tine decat pana la 19 ani.
Cand in sfarsit a vazut si el lumina zilei, a ramas in stare de soc. Isi facuse atat de multe planuri cum sa faca sa evadeze, incat nu se gandise niciodata ce va face daca va reusi. Se uita in jur si parca, nu ii venea sa creada ce vedea. Simtea ca vrea sa exploreze totul. Si pentru ca nu stia ce e bine si ce e rau, era foarte usor influientabil. Si s-a intamplat inevitabilul. A intrat intr-un anturaj prost si s-a apucat sa faca tampenii daunatoare propriei sanatati.
A inceput sa fumeze, sa se drogheze, sa bea. A ajuns dependent de heroina. Apoi s-a incurcat cu o panarama pe care a ajuns sa o iubeasca si in scurt timp, i-a frant inima.
Dar, a facut macar un lucru bun. A renuntat la "prietenii" si la anturajul care ii faceau atata rau. Si-a dat seama ca si-a irosit o buna parte din viata aiurea. Isi impusese sa treaca peste toate si sa se refaca. Simtea ca nu o mai duce mult asa.
S-a hotarat sa se lase de heroina. Desi deja era cam prea tarziu. Dar avea potential si suficienta energie si vointa pentru a face chiar si imposibilul. A fost la un centru de dezintoxicare si a reusit.
Dupa ceva timp si-a revenit. Se gandea la trecut si nu ii venea sa creada ce a facut. Statea pe strazi. Era singur. Nu stia ce sa faca mai departe. Si totusi stia ca nu mai trebuie sa repete ce a facut. Stia ca a fost la un pas de moarte.
Cam asta se intampla cu toti adolescentii care sunt tinuti prea din scurt de parintii lor si, cand in sfarsit "evadeaza", o iau razna.
Dupa cativa ani si-a gasit o prietena. Il merita cu adevarat. Insa nu stia cum sa procedeze. Se temea sa nu sufere ca la inceput. A facut multe greseli fata de ea din cauza asta. Dar, ca o dovada a iubirii sale, fata l-a iertat. Si l-a invatat multe lucruri. Vroia sa isi petreaca restul vietii cu el. Cel mai important era ca il iubea asa cum era el: fara bani, fara haine cumparate de la mall, fara prea multe lucruri materiale de oferit. Dar i-a castigat inima si nu a mai avut nevoie de altceva.
L-a 26 de ani s-a casatorit cu ea. Le mergea foarte bine. S-a mutat in casa parintilor ei. Erau foarte fericiti.
Simtea ca nu ii mai trebuie altceva. Era in extaz. O iubea. O iubea enorm de mult. Era in stare sa isi dea viata pentru ea.
Peste un an ea se imbolnaveste de cancer la san. Moare. Apoi afla ca era insarcinata.
Nu ii mai trebuia nimic. Era distrus. Marcat pe viata. A incercat sa isi revina un timp, dar se gandea serios la sinucidere. Era singur pe lume. Nu avea nimic fara ea.
Dupa un timp, se apucase iar de droguri. Tot heroina. Intr-o buna zi ajunsese la saturatie.
Isi injectase o supradoza. Isi astepta moartea. Se gandea la ea. Vroia s-o mai aiba in minte si in suflet pentru ultima oara. A reusit. A strigat tare: "Te iubesc!" si apoi si-a inchis ochii pentru totdeauna.