Stiu, ti se pare ciudat. Poate...

Ti se pare ciudat comportamentul meu. Poate chiar e.
In unele momente nici eu nu stiu de ce fac anumite lucruri.
Dar cred ca daca te-ai gandi mai bine ai gasi toate raspunsurile. Trebuie doar sa meditezi.
Si sa nu crezi ca daca scriu despre tine inseamna ca ma gandesc la tine non-stop sau ca  vreau sa te fac important.
Scriu pentru ca imi tot vin in minte lucruri.
Lucruri pe care nu le pot explica. Sau cel putin pe unele dintre ele.
Fac si eu greseli ca oricine. Si drept sa spun, chiar imi place ca mai gresesc. M-as simti aiurea sa stiu ca toti fac greseli si eu nu. Sau ca trebuie sa le suport lor toate prostiile si ceilalti sa stea bine-merci pentru ca eu nu ii pun niciodata in situatii dificile sau penibile.
Ma tot gandesc de ce cu tine pot fi atat de rece uneori si cu altii nu am putut.
Sunt ciudata. Nici eu nu ma mai inteleg.
Tie ti-am putut reprosa de atatea ori ce m-a deranjat si chiar ti-am scos ochii cu toate greselile minore pe care le-ai facut.
Poate pentru ca nu mi-e frica sa te ranesc.
Si poate pentru ca m-am saturat sa sufar si mi-am impus sa ma schimb fara sa imi dau seama.
Acum descopar si eu multe la mine.
Multe lucruri de care nu as fi crezut ca sunt in stare.
Iar tu? Tu... inveti atat de multe de la mine. Poate prea multe.
Daca le stiai dinainte sa ma cunosti, cred ca acum era mult mai bine. Cred ca m-ai fi inteles.
Poate daca treceai prin tot ce am trecut eu... Poate, poate...
Poate daca norocul s-ar fi tinut dupa mine si dragostea nu ar fi navalit peste mine asa de devreme, eram altfel acum. Nici nu cred ca as mai fi gandit atat de matur. Nu mi-as fi dat seama de multe lucruri. Lucruri pe care acum le consider firesti si care parca nu mai pot lipsi din viata si comportamentul meu.
Simt ca m-am schimbat. Foarte mult. Nu stiu daca neaparat in bine dar, totusi e ceva. Stiu asta.
In primul rand nu mai pun atata suflet aiurea pentru oricine si incerc sa fiu cat pot de distanta. Si simt ca imi face foarte bine. Acum ma gandesc mai mult la mine. Inainte ma gandeam la toti inafara de mine. Dar tie nu iti face la fel de bine. Mai ales ca e prima experienta si pentru tine ar fi trebuit sa fie cum a fost la mine. Sa simti o iubire profunda pentru o persoana, ceea ce pretinzi ca faci. Dar eu stiu ce inseamna si nu imi e atat de usor sa te cred. Cand o sa ajungi sa iubesti cum am iubit eu, iti vei da seama de foarte multe lucruri. Vei constientiza greselile pe care le faci acum. Vei face diferenta. Si poate intr-o zi imi vei da dreptate.

Eu la 15 ani ma simt de parca as avea 20. Sau mai mult. Cel putin psihic. Da stiu, pare aiurea. Nu las sa se vada latura asta a mea. De obicei imi place sa ma comport ca o copila care nu stie ce vrea si care mai are atat de multe de invatat. Nu ca eu nu as avea. Dar fac in asa fel incat sa nu ma poata descoperi oricine. Numai cei care au descoperit o particica din mine si-au facut o idee despre cam ce imi poate capul. Lasand modestia la o parte. Dar nu numai in sensul bun. Ca am si eu multe "pasarele". Desi pare ca ma cunosti sau poate, asa crezi tu, nu e deloc asa. Stii cum e... nu poti spune ca ai ajuns sa cunosti un om nici dupa ce ai petrecut o viata cu el.
Si tu imi spui ca esti asa. Ca nu te lasi descoperit. Asa o fi. Nu stiu ce iti poate capul si nici macar nu sunt sigura ca as vrea sa aflu. Poate cand te vei maturiza suficient de mult, vei sti si ce vrei cu adevarat.

Hey, gata cu chestiile astea. Oare cat o sa mai scriu despre tine? Nici nu stiu de ce o fac. Mereu.
De cand nu am mai vorbit despre mine? Hmm.... de mult timp cred.
Oricum, obisnuiam sa cred ca nu e nimic special de spus in legatura cu mine. Insa daca ma gandesc mai bine, poate ca ma insel. Pe de o parte, sunt asa de multe lucruri de spus. Dar parca imi vine cel mai greu sa vorbesc despre mine. Si nu pentru ca m-as chinui sa prezint in cateva cuvinte o persoana cu care nu ma identific, ci pur si simplu pentru ca cel mai greu e sa scrii despre tine. Si, preferabil sa scrii ceva care e adevarat, totusi. Ca oricum nu castigi nimic daca inventezi despre propria persoana.
Pai eu... nici macar nu ma cunosc asa de bine. Stiu ca mai demult cineva mi-a spus ca e ceva normal sa nu stiu ce e cu mine. Pentru ca tocmai acum mi se formeaza caracterul. Si poate peste mult timp imi voi putea descrie personalitatea. Cica cel mai bine e sa ii lasi pe altii sa vorbeasca despre tine. Si de ce ai face-o? Daca toata lumea pretinde ca te cunoaste si isi da cu parerea aiurea, dand invetiile sale mai departe, cu ce te alegi? Si mai ales intr-un caz cum sunt eu. Foarte putina lume ma cunoaste cu adevarat. Poate chiar nimeni. Si nici nu trebuie. De ce sa ma cunoasca toti? Intr-un fel nici nu e bine. Ca daca toata lumea iti stie punctele slabe, face ce vrea din tine. Si totusi ai putea impiedica asta daca ai puterea necesara. Sunt multe metode prin care ii poti impiedica pe altii sa isi bata joc de tine. Si in zilele astea mai ales, e foarte bine sa stii sa iti faci o imagine buna si sa impui respect. Multi nu reusesc. Dar daca ar reusi toti unde ar mai fi "distractia"? Nu ar mai fi copii batjocoriti, nu ar mai fi "fraieri". Si ar fi o monotonie. Nu-i asa? Mda.
Deviez din subiect in subiect.

Oricum... ideea e ca trebuie sa stii cum sa iti faci o imagine. Si dupa parerea mea, cei mai destepti sunt cei care chiar daca au o gramada de defecte, stiu sa si le ascunda. Si nu numai defectele. Si sentimentele. E ca o arta sa ii faci pe ceilalti sa creada ce vrei tu de fapt sa creada despre tine. Cel mai nasol cred ca e sa ai anumite sentimente si sa nu stii sa le exprimi. Sau sa ai incercari esuate de a incerca sa pari ceea ce nu esti, sau sa incerci sa faci lumea sa creada ca tu ai anumite sentimente si sa nu reusesti. Va fi frustrant pentru tine cand lumea te va lua peste picior daca descopera ca vrei sa pari ce nu esti. Asta se mai numeste si ipocrizie. Dar totul e sa stii sa o ascunzi in asa fel incat ceilalti sa creada ca nu esti ipocrit, ci ca imaginea care vrei sa ti-o faci reflecta cu adevarat ceea ce esti pe dinauntru.