Suna ciudat? Hmm... trebuie sa recunosc ca mereu m-am gandit cum ne-ar fi viata fara lucrurile sau oamenii de care nu vom putea scapa niciodata.
Asa cum nu poate fi bine fara rau, asa nu poate fi femeia fara barbat. Si vicerversa. Si totusi...
Cum ar fi sa fim toate in aceeasi oala, sa nu ne cunoastem scopurile si sa traim oarecum in abis? Oare ne-am gandi ca nu avem nici un rost sau ne-am gandi ca nu suntem dependente de nimeni si nimic pentru a fi fericite?
Ar fi cam aiurea sa fii inconjurata numai de persoane pe care sa le poti intelege mai mult si care trec prin aceleasi lucruri ca si tine... Si poate ca sensibilitatea si atuurile cheie ale femeii ce o fac sa fie sau sa para mai "cizelata" decat barbatul, nu ar mai avea aceeasi stralucire, pentru ca nu am mai putea vedea contrastul acela orbitor... toate am avea in esenta aceleasi calitati.
Ei bine si tin sa spun ca nu toti barbatii sunt la fel, ci poate doar intr-o anumita masura, asa cum suntem si noi femeile de asemenea. Si uneori e placut sa stii ca ai langa tine o persoana pe care n-o sa ajungi niciodata s-o intelegi destul, intotdeauna vei mai avea ceva de descoperit la ea. Asa nu devine niciodata plictisitor. Niciodata nu stii la ce sa te astepti. Cu totii suntem niste enigme. Dar suntem niste enigme frumoase, intr-un fel sau altul. Poate ca am putea exista unii fara ceilalti, dar cu siguranta ca ar fi patetic. Adica ce rost ar mai avea? E ciudat cum poate ca am fost creati in asa fel incat sa fim foarte diferiti unii de altii, si in acelasi timp sa ne completam foarte bine. Altfel nu ar exista un echilibru. Si aici sunt multe de spus, multe pareri nefondate si multe principii fara sens. Pentru ca adevarul e ca nu vom sti niciodata de ce avem nevoie atat de mult unii de ceilalti, dar intotdeauna credem contrariul. Intotdeauna vrem sa parem "independenti" si stapani pe sine, exact ceea ce nu suntem. Si mai cred ca daca credem cu adevarat in cineva, acea persoana ne va surprinde intr-o buna zi. Pentru ca... absolut nimic nu e intamplator.
Si de aici pornesc intrebarile: cum credeti ca ne-ar fi mai bine? Sa ne invartim singure intr-un cerc infinit, sau sa ne abatem de la drumul pe care credem ca-l cunoastem si sa ne avantam in necunoscut? Cum sa fie mai bine... fara vise sau fara barbati? Pentru ca cu siguranta visam la fericire, la implinire, la tot ce ne poate oferi viata... dar adevarul e ca nu vom primi niciodata nimic, cu atat mai mult fericire, daca nu reusim sa ne dam seama de ce anume si de CINE anume avem nevoie cu adevarat pentru asta.
sâmbătă, 26 noiembrie 2011
Dincolo de aparente...
24 de ore petrecute langa tine. Nu s-a schimbat nimic. Dar azi am mai invatat ceva. Nu conteaza numai ce spui, ci si cum o spui. Si de parca n-ar fi de ajuns, parca nu sunt in stare sa spun nimic. Oh, haide... stiu ca te-ai schimbat. Undeva acolo in adancul tau unde nu poate sa vada nimeni.
Adevarul din minciuni? Adevarul din spatele zidurilor mintilor noastre? Hmm... oare?
Un lucru la care ma gandesc mereu e ca suntem... intr-un fel inchisi in noi insine. Adica avem o parte pe care o putem arata tuturor, desigur daca alegem sa o aratam, si o alta pe care dorim sa o ascundem. Fie ca e vorba de gandurile noastre, fie ca e vorba de fizicul nostru. Avem asa... anumite retineri. Si simti ca oricat de apropiata ti-ar fi prietena cea mai buna, iubitul sau orice alta persoana, nu poti sa ii impartasesti chiar totul. Nu ar mai fi acea enigma personala pe care cu totii o avem si care ne invaluie intr-un mirific mister. Dar problema e ca uneori, lucrurile pe care nu le spunem sunt mai importante decat cele pe care le spunem.
Da... constienti sau inconstienti de lucrurile pe care le aratam si cele pe care nu, suntem cu totii cam in aceeasi oala. Poate ca asta ne face speciali. Nu stii niciodata ce se ascunde... dincolo de ochii adanci, dincolo de trupul plapand si de zambetul inocent...
Dar oare chiar ne dorim asta? Sau e ceva involuntar? Chiar ne dorim sa fim invaluiti intr-o umbra de mister pe care nici chiar noi sa nu o putem inlatura, sau e inevitabil sa avem cate ceva de ascuns? Poate ca ne-ar putea da si o aura de siguranta daca am sti ca nimeni nu stie absolut totul despre noi. Ne-ar putea face mult rau. Prea mult. Si apoi mai e si sentimentul ala de independenta pe care cu totii il avem atunci cand credem ca putem lua decizii in tot ceea ce ne priveste. Ca putem controla ce cred si ce stiu ceilalti despre noi. Dar nu prea e asa, pentru ca si noi la randul nostru credem mereu numai ce vrem. Ne gandim mereu ca poate e asa cum gandim noi, nu cum arata probele irefutabile.
Si suntem atat de complicati...
Adevarul din minciuni? Adevarul din spatele zidurilor mintilor noastre? Hmm... oare?
Un lucru la care ma gandesc mereu e ca suntem... intr-un fel inchisi in noi insine. Adica avem o parte pe care o putem arata tuturor, desigur daca alegem sa o aratam, si o alta pe care dorim sa o ascundem. Fie ca e vorba de gandurile noastre, fie ca e vorba de fizicul nostru. Avem asa... anumite retineri. Si simti ca oricat de apropiata ti-ar fi prietena cea mai buna, iubitul sau orice alta persoana, nu poti sa ii impartasesti chiar totul. Nu ar mai fi acea enigma personala pe care cu totii o avem si care ne invaluie intr-un mirific mister. Dar problema e ca uneori, lucrurile pe care nu le spunem sunt mai importante decat cele pe care le spunem.
Da... constienti sau inconstienti de lucrurile pe care le aratam si cele pe care nu, suntem cu totii cam in aceeasi oala. Poate ca asta ne face speciali. Nu stii niciodata ce se ascunde... dincolo de ochii adanci, dincolo de trupul plapand si de zambetul inocent...
Dar oare chiar ne dorim asta? Sau e ceva involuntar? Chiar ne dorim sa fim invaluiti intr-o umbra de mister pe care nici chiar noi sa nu o putem inlatura, sau e inevitabil sa avem cate ceva de ascuns? Poate ca ne-ar putea da si o aura de siguranta daca am sti ca nimeni nu stie absolut totul despre noi. Ne-ar putea face mult rau. Prea mult. Si apoi mai e si sentimentul ala de independenta pe care cu totii il avem atunci cand credem ca putem lua decizii in tot ceea ce ne priveste. Ca putem controla ce cred si ce stiu ceilalti despre noi. Dar nu prea e asa, pentru ca si noi la randul nostru credem mereu numai ce vrem. Ne gandim mereu ca poate e asa cum gandim noi, nu cum arata probele irefutabile.
Si suntem atat de complicati...
miercuri, 13 iulie 2011
Intr-o lume in care...
Intr-o lume in care...
... e frustrant dar tipic pentru noi. E societatea in care traim si noi o facem sa fie asa. Optimism? Da... poate ca as avea nevoie si de asta. Mai mult decat cred. Cu toti avem. Dar toate problemele ne fac mai puternici.
- ti se pare ca totul o ia razna dintr-o data fara sa faci nimic
- banii sunt pe primul loc
- te simti fericit si totusi nu esti sigur ca stii ce e fericirea
- vrei sa ajuti pe altii dar nimeni nu te ajuta si pe tine
- daca nu esti de acord cu majoritatea, inseamna ca ai o problema sau nu esti bagat deloc in seama
- barfele sunt pe primul loc oricand, oriunde, la orice intalnire dintre orice tip de oameni care gandesc oricat de diferit
- esti influentat mereu de toti din jurul tau si in cel mai frecvent si rau caz, intr-un mod negativ
- atunci cand vrei sa te afirmi nu ti se face loc suficient
- sfaturile bune nu sunt niciodata ascultate
- aparentele inseala
- esti judecat numai dupa ambalaj si bani
- atunci cand esti adolescent simti ca toata lumea e a ta
- viata nu e deloc roz
- cei din jurul tau sunt doar niste umbre care dispar exact atunci cand ai nevoie de ele
- simti ca ai vrea sa atingi cerul
- cauti sa iesi in evidenta indiferent de circumstante
- prietenii nu sunt prieteni
- strainii pot fi deseori de incredere
- copiii nu mai beneficiaza de o educatie
- sunt prea multe probleme cotidiene ce te fac sa innebunesti
- "oamenii buni sunt mai rari decat dinozaurii"
- raul e cel care face legea
- oamenii isi uita prietenii si isi tin minte dusmanii
- anturajul este intotdeauna factorul cel mai important in dezvoltarea unui adolescent tipic
- fumatul, bautura si drogurile sunt pasiuni si totodata banalitati
- familia e pe ultimul loc
- ai agenda telefonica plina si totusi nu ai pe cine suna la nevoie
- e la moda sa ai cat mai multi oameni in listele de Facebook si Messenger, dar sa nu cunosti decat 1 sau 2% personal
- elevii fac sex in baile scolii
- nu suntem niciodata multumiti cu ce avem
- distractia se defineste prin bautura, tigari, cluburi si oameni de nimic printre care sa stai intr-o noapte sau intr-o anumita perioada de timp
- aproape toata muzica actuala e de doi bani
- zilele de vara sunt din ce in ce mai frumoasa daca ai cu cine sa le petreci
- ploaia torentiala de vara e relaxanta
- poti cumpara tot felul de chestii printr-o apasare de buton
- poti asculta muzica mergand pe strada
- atunci cand esti adolescent parintii tai devin din ce in ce mai paranoici
... e frustrant dar tipic pentru noi. E societatea in care traim si noi o facem sa fie asa. Optimism? Da... poate ca as avea nevoie si de asta. Mai mult decat cred. Cu toti avem. Dar toate problemele ne fac mai puternici.
duminică, 26 iunie 2011
Garnituri pentru fericire.
Ce-i drept nu am mai scris de mult despre mine. Am decis s-o fac acum.
Sunt fericita ca sunt(em) in vacanta. Acum ma mai pot relaxa si atunci cand sunt prea stresata pot lua o pauza. Si totusi intr-un fel mi-e dor de scoala. Numai din unele puncte de vedere. Mi-e dor de colegi, de cititul in pauze(ore), de dirig, de restul profesorilor, de pauzele cu muzica si caldura afara, de banca mea... de atatea lucruri misto pe care le-am facut si pe care le-am simtit numai la scoala. Am terminat cu media 8.91 si sunt mandra de asta. (Intotdeauna e loc de mai bine)
In viata mea au aparut in ultima vreme destul de multe schimbari majore. Unele bune, altele mai putin bune. Dar unele peste altele nu ma plang. Ce sa mai, o duc bine dom'le! N-am nici un stres. Deocamdata.
Am cu cine iesi, cu cine rade, pe cine ma enerva, pe cine lua la bataie, ce carti citi... etc. Mai nou am si minute si mesaje cu miile plus net pe mobil. Ce mai vrei? Smecherie. Dorm cat de mult posibil, mananc cat incape, ascult muzica non-stop, si alte de-astea. O duc cat se poate de bine momentan. Asa, cu bune si cu rele.
Sunt foarte bucuroasa ca am participat la diverse actiuni de voluntariat, mai mult sau mai putin importante, si ca m-am apropiat mai mult de coechipierii mei. Suntem o mare familie, asa cum mi-am dorit. Acusica plec si in tabara cu ei, 2 zile de relaxare si distractie maxima, haleala, aer curat si tantari. Fara manele, fara prosti, fara mormane de gunoi & Co. Ce sa mai, abia astept.
Alte motive de bucurie nu cred ca mai am, dar ma multumesc cu atatea. Si la greutati am obosit sa ma gandesc asa ca le las acolo undeva... ca stau bine. Va sfatuiesc sa faceti la fel. E asa bine!
Sunt fericita ca sunt(em) in vacanta. Acum ma mai pot relaxa si atunci cand sunt prea stresata pot lua o pauza. Si totusi intr-un fel mi-e dor de scoala. Numai din unele puncte de vedere. Mi-e dor de colegi, de cititul in pauze(ore), de dirig, de restul profesorilor, de pauzele cu muzica si caldura afara, de banca mea... de atatea lucruri misto pe care le-am facut si pe care le-am simtit numai la scoala. Am terminat cu media 8.91 si sunt mandra de asta. (Intotdeauna e loc de mai bine)
In viata mea au aparut in ultima vreme destul de multe schimbari majore. Unele bune, altele mai putin bune. Dar unele peste altele nu ma plang. Ce sa mai, o duc bine dom'le! N-am nici un stres. Deocamdata.
Am cu cine iesi, cu cine rade, pe cine ma enerva, pe cine lua la bataie, ce carti citi... etc. Mai nou am si minute si mesaje cu miile plus net pe mobil. Ce mai vrei? Smecherie. Dorm cat de mult posibil, mananc cat incape, ascult muzica non-stop, si alte de-astea. O duc cat se poate de bine momentan. Asa, cu bune si cu rele.
Sunt foarte bucuroasa ca am participat la diverse actiuni de voluntariat, mai mult sau mai putin importante, si ca m-am apropiat mai mult de coechipierii mei. Suntem o mare familie, asa cum mi-am dorit. Acusica plec si in tabara cu ei, 2 zile de relaxare si distractie maxima, haleala, aer curat si tantari. Fara manele, fara prosti, fara mormane de gunoi & Co. Ce sa mai, abia astept.
Alte motive de bucurie nu cred ca mai am, dar ma multumesc cu atatea. Si la greutati am obosit sa ma gandesc asa ca le las acolo undeva... ca stau bine. Va sfatuiesc sa faceti la fel. E asa bine!
Imaginatie vs. Realitate.
Te-ai gandit vreodata sa-ti cladesti propriul tau univers? Propria ta macheta pe care sa dai viata tuturor obiectelor si sa le faci sa prinda culoare? E cel mai frumos sentiment atunci cand stii ca toata veselia si tot ce e frumos ti se datoreaza chiar tie.
De ceva timp imi cladesc propriul meu orasel, cu tot felul de oameni, cladiri si parcuri. In fiecare zi mai cladesc cate un bloc, mai apare cate un ocean abisal, se mai iveste inca un copil. Totul e o reflexie complexa a ceea ce traiesc, ce vad, ce simt. Si datorita acestui fapt sau din cauza acestui fapt, nu e totul chiar roz. Dar a deveni spectatorul propriei tale vieti inseamna a scapa de suferintele vietii. Intrucatva.
Asta presupune sa iti construiesti o viata paralela si miniaturala in care sa te poti refugia oricand simti nevoia. In astfel de cazuri si nu numai, doar exprimarea in cuvinte confera realitate lucrurilor.
In viata trebuie sa fii ca un burete: sa absorbi totul. Toate informatiile, toate culorile, toate lucrurile ce le consideri demne de a fi pastrate, in memorie, in inima sau in amandoua, si care crezi ca iti vor aduce fericirea atunci cand vei fi in cautarea ei. Chiar daca e destul de greu sa le alegi, atunci cand reusesti te simti implinit. Pentru ca stii ce vrei, sau asta iti place sa crezi. Si vei fi cu adevarat fericit cand vei vedea ca incet-incet lumea ta prinde culoare chiar si datorita celor mai mici si neinsemnate lucruri, pe care nu le-ai considerat niciodata a fi importante.
Dar pe de alta parte nu trebuie sa ne refugiem prea des, pentru ca pierdem din frumusetile vietii reale, iar acest lucru ne poate fi fatal. Noi trebuie sa incercam sa fim din ce in ce mai puternici, si sa ne traim viata clipa cu clipa. Dar aceasta lume miniaturala poate fi chiar patul tau. Atunci nu poate fi un pericol atat de mare. Acolo te poti odihni, poti visa, poti intra in diferitele lumi ale cartilor pe care le citesti in el (daca e cazul). Acolo te refugiezi cand ai nevoie de liniste, sau pur si simplu cand nu ai ceva mai bun de facut. Lumea ta poate fi oriunde te simti bine si in largul tau, cu oamenii care iti plac, mai mult sau mai putin.
De ceva timp imi cladesc propriul meu orasel, cu tot felul de oameni, cladiri si parcuri. In fiecare zi mai cladesc cate un bloc, mai apare cate un ocean abisal, se mai iveste inca un copil. Totul e o reflexie complexa a ceea ce traiesc, ce vad, ce simt. Si datorita acestui fapt sau din cauza acestui fapt, nu e totul chiar roz. Dar a deveni spectatorul propriei tale vieti inseamna a scapa de suferintele vietii. Intrucatva.
Asta presupune sa iti construiesti o viata paralela si miniaturala in care sa te poti refugia oricand simti nevoia. In astfel de cazuri si nu numai, doar exprimarea in cuvinte confera realitate lucrurilor.
In viata trebuie sa fii ca un burete: sa absorbi totul. Toate informatiile, toate culorile, toate lucrurile ce le consideri demne de a fi pastrate, in memorie, in inima sau in amandoua, si care crezi ca iti vor aduce fericirea atunci cand vei fi in cautarea ei. Chiar daca e destul de greu sa le alegi, atunci cand reusesti te simti implinit. Pentru ca stii ce vrei, sau asta iti place sa crezi. Si vei fi cu adevarat fericit cand vei vedea ca incet-incet lumea ta prinde culoare chiar si datorita celor mai mici si neinsemnate lucruri, pe care nu le-ai considerat niciodata a fi importante.
Dar pe de alta parte nu trebuie sa ne refugiem prea des, pentru ca pierdem din frumusetile vietii reale, iar acest lucru ne poate fi fatal. Noi trebuie sa incercam sa fim din ce in ce mai puternici, si sa ne traim viata clipa cu clipa. Dar aceasta lume miniaturala poate fi chiar patul tau. Atunci nu poate fi un pericol atat de mare. Acolo te poti odihni, poti visa, poti intra in diferitele lumi ale cartilor pe care le citesti in el (daca e cazul). Acolo te refugiezi cand ai nevoie de liniste, sau pur si simplu cand nu ai ceva mai bun de facut. Lumea ta poate fi oriunde te simti bine si in largul tau, cu oamenii care iti plac, mai mult sau mai putin.
miercuri, 15 iunie 2011
Concluzii.
S-a incheiat anul scolar. Sau cel putin urmeaza sa se incheie. Dupa mult stres si bataie de cap, am ajuns sa mai am timp si de mine. Ei bine, sunt cateva concluzii pe care le-am tras in acest an scolar, si anume:
1. Nu incerca sa discuti un lucru catusi de putin important cu un om care e intr-o pasa proasta. Pierdere de timp si nervi.
2. Nu incerca sa iti exprimi prea des punctul de vedere daca crezi ca poti starni 'razboaie' in jurul tau. Mai bine pastreaza-l pentru tine si bucura-te de sentimentul neutralitatii, cand toti cei din jur sunt in cate o tabara.
3. Disciplina si bunul simt sunt mult mai importante decat insusi inteligenta.
4. Daca iti cumperi ceva bun, mai bine nu intra in clasa pana il termini.
5. Cateodata mai trebuie sa faci si ce nu iti place, iar atunci cand se intampla asta, arta e sa transformi acea sarcina intr-o placere.
6. Atunci cand e zbucium in jurul tau, trebuie sa iti alegi un lucru sau o ocupatie cu care sa te delectezi si de care sa te bucuri. E bine cand ai ceva care sa te binedispuna oricand.
7. Bunatatea nu mai e deloc bunatate. Iti faci rau cu mana ta.
8. Daca vrei sa fii remarcat, sansele cele mai mari de reusita le ai atunci cand faci ceva negativ.
9. Biscuitii Oreo te scot intotdeauna dintr-o pasa proasta.
10. Statul pe banca afara e cu atat mai relaxant, cu cat stii ca ai o ora super stresanta dupa.
11. Creionul e ca un indice al prieteniei. Cand se termina mina, iti ramane guma. Si tot ce mai ai de facut e s-o stergi.
12. Ei bine, statul in prima banca din fata catedrei nu e atat de rau cum as fi crezut.
13. Nu suntem doar diferiti. Suntem din universuri paralele.
14. Bunatatea e rasplatita cu un sut in fund, sau nu e rasplatita deloc.
15. Uneori 'iesitul din umbra' iti e de folos.
16. Luna e superba atunci cand vrei sa o vezi.
Bonus: "Illusion never change into something real."
1. Nu incerca sa discuti un lucru catusi de putin important cu un om care e intr-o pasa proasta. Pierdere de timp si nervi.
2. Nu incerca sa iti exprimi prea des punctul de vedere daca crezi ca poti starni 'razboaie' in jurul tau. Mai bine pastreaza-l pentru tine si bucura-te de sentimentul neutralitatii, cand toti cei din jur sunt in cate o tabara.
3. Disciplina si bunul simt sunt mult mai importante decat insusi inteligenta.
4. Daca iti cumperi ceva bun, mai bine nu intra in clasa pana il termini.
5. Cateodata mai trebuie sa faci si ce nu iti place, iar atunci cand se intampla asta, arta e sa transformi acea sarcina intr-o placere.
6. Atunci cand e zbucium in jurul tau, trebuie sa iti alegi un lucru sau o ocupatie cu care sa te delectezi si de care sa te bucuri. E bine cand ai ceva care sa te binedispuna oricand.
7. Bunatatea nu mai e deloc bunatate. Iti faci rau cu mana ta.
8. Daca vrei sa fii remarcat, sansele cele mai mari de reusita le ai atunci cand faci ceva negativ.
9. Biscuitii Oreo te scot intotdeauna dintr-o pasa proasta.
10. Statul pe banca afara e cu atat mai relaxant, cu cat stii ca ai o ora super stresanta dupa.
11. Creionul e ca un indice al prieteniei. Cand se termina mina, iti ramane guma. Si tot ce mai ai de facut e s-o stergi.
12. Ei bine, statul in prima banca din fata catedrei nu e atat de rau cum as fi crezut.
13. Nu suntem doar diferiti. Suntem din universuri paralele.
14. Bunatatea e rasplatita cu un sut in fund, sau nu e rasplatita deloc.
15. Uneori 'iesitul din umbra' iti e de folos.
16. Luna e superba atunci cand vrei sa o vezi.
Bonus: "Illusion never change into something real."
vineri, 20 mai 2011
Vis.
Cum ar fi sa adormi... printre cersafuri fine si perne moi...
Sa te imaginezi intr-o casuta din copac... O casuta frumoasa, mica si simpla, numai buna pentru 'reuniunile' dintre prieteni. Sa fie locul perfect. Sanctuarul tau plin cu lucrurile pe care le iubesti. Sa poti sta acolo oricand doresti, fie singur, fie cu o companie foarte placuta.
Intotdeauna mi-a placut sa imi mai pun din cand in cand imaginatia sa lucreze. Povestea mea ideala nu ar fi una cu printese si Feti-Frumosi pe cai albi, ci ar fi una in care as putea fi o fata cat se poate de normala, dar care traieste intr-o lume diferita. Si mi-ar placea sa visez la orice lucru marunt, unul care sa nu semene cu cele din realitatea mea.
Sau m-as putea imagina ca o actrita de succes. Visul oricarei fetite premature. Dar nu orice actrita...
As vrea sa imi aleg singura rolurile si sa le dau viata pe o scena. Sa interpretez exact ce imi place si ce imi vine in cap... poate chiar cu unele parti din viata mea. Ar fi interesant sa fac asta si sa imi privesc spectatorii parca spunandu-le: 'Hey... asta e o parte din mine. Tot ce fac e o parte din mine. Sunt sigura ca ma admirati pentru fiinta asta atipica care sunt.'
Imi doresc doar sa ma mai dezlipesc cumva de realitatea asta... e totul prea jegos si prea amar ca sa imi placa. Incep sa urasc tot ce am in jur si simt ca trebuie sa fac ceva. Trebuie sa adaug putina culoare, putina dulceata in fiecare clipa. Sa ma pot bucura si eu de cate ceva. Ca altii se bucura tot timpul. Altii... dar ce imi pasa mie? Pana la urma eu stiu ca sunt speciala intr-un fel. Si nu neaparat intr-unul bun. Dar macar simt ca am eu ceva acolo ce parca nu e la fel cu tot ce vad in jur. Eu nu as da in jur de 30 de milioane pe un telefon, nu mi-as pierde timpul incercand sa explic unele lucruri care nu au nevoie de explicatii... eu as trai exact ca acum. Nu as schimba prea multe. Pentru ca nimic nu e mai bun decat simplitatea, iar ceea ce nu regretam niciodata sunt chiar greselile noastre.
As putea juca rolul unei fete naive, care nu isi poate inchipui ca exista oameni rai pe lume. Si as putea crede orice, cu conditia sa fie incredibil.
Iar casuta din copac... cred ca e locul meu preferat. M-as putea inchide si intr-o carte daca as sti ca nu ma va deschide multa lume. Pentru ca si cel mai banal lucru e minunat numai daca il ascunzi.
Sa te imaginezi intr-o casuta din copac... O casuta frumoasa, mica si simpla, numai buna pentru 'reuniunile' dintre prieteni. Sa fie locul perfect. Sanctuarul tau plin cu lucrurile pe care le iubesti. Sa poti sta acolo oricand doresti, fie singur, fie cu o companie foarte placuta.
Intotdeauna mi-a placut sa imi mai pun din cand in cand imaginatia sa lucreze. Povestea mea ideala nu ar fi una cu printese si Feti-Frumosi pe cai albi, ci ar fi una in care as putea fi o fata cat se poate de normala, dar care traieste intr-o lume diferita. Si mi-ar placea sa visez la orice lucru marunt, unul care sa nu semene cu cele din realitatea mea.
Sau m-as putea imagina ca o actrita de succes. Visul oricarei fetite premature. Dar nu orice actrita...
As vrea sa imi aleg singura rolurile si sa le dau viata pe o scena. Sa interpretez exact ce imi place si ce imi vine in cap... poate chiar cu unele parti din viata mea. Ar fi interesant sa fac asta si sa imi privesc spectatorii parca spunandu-le: 'Hey... asta e o parte din mine. Tot ce fac e o parte din mine. Sunt sigura ca ma admirati pentru fiinta asta atipica care sunt.'
Imi doresc doar sa ma mai dezlipesc cumva de realitatea asta... e totul prea jegos si prea amar ca sa imi placa. Incep sa urasc tot ce am in jur si simt ca trebuie sa fac ceva. Trebuie sa adaug putina culoare, putina dulceata in fiecare clipa. Sa ma pot bucura si eu de cate ceva. Ca altii se bucura tot timpul. Altii... dar ce imi pasa mie? Pana la urma eu stiu ca sunt speciala intr-un fel. Si nu neaparat intr-unul bun. Dar macar simt ca am eu ceva acolo ce parca nu e la fel cu tot ce vad in jur. Eu nu as da in jur de 30 de milioane pe un telefon, nu mi-as pierde timpul incercand sa explic unele lucruri care nu au nevoie de explicatii... eu as trai exact ca acum. Nu as schimba prea multe. Pentru ca nimic nu e mai bun decat simplitatea, iar ceea ce nu regretam niciodata sunt chiar greselile noastre.
As putea juca rolul unei fete naive, care nu isi poate inchipui ca exista oameni rai pe lume. Si as putea crede orice, cu conditia sa fie incredibil.
Iar casuta din copac... cred ca e locul meu preferat. M-as putea inchide si intr-o carte daca as sti ca nu ma va deschide multa lume. Pentru ca si cel mai banal lucru e minunat numai daca il ascunzi.
sâmbătă, 30 aprilie 2011
Scena & recuzita.
Esti plecat iarasi... mereu esti plecat. Da... 24 de ore din 24. 7 zile din 7. Si ce... parca ar avea vreun sens tot ce faci. Nu lasi nimic in urma. Parca imensa scena pe care obisnuiesti sa iti joci rolul se mareste in fiecare zi. Dar parca ai uitat sa mai cobori de pe ea. Si tot ce lasi in urma e praf. E praful in care traiesti. Dar stiu ca daca e mizerie in exterior, e mizerie si in interior. Si mereu va fi asa. Cel putin in legatura cu tine.
Oamenii nu se schimba. Si chiar de se schimba, stii si tu cum e.. Nu toti cartofii ajung StarChips.
Devii un actor tot mai bun pe zi ce trece si parca viata ta se transforma incet-incet intr-o piesa de mare succes si amploare.
Vom invata sa numaram pana la 10, sa tragem aer in piept si sa mergem mai departe. Dar nu stim niciodata cat de departe. Te vei intoarce si vei avea din nou zambetul acela inocent pe buze, care parca se stinge cand incep sa-i descopar falsitatea. Dar numai tu stii s-o faci in felul acela si numai tie iti iese asa de bine. Poate imi vei fi recunoscator intr-o zi pentru tot ce esti acum si poate ne vom chinui din nou sa zburam impreuna peste oceanul asta de probleme. Vom fi asa cum iti doreai, asa cum visai in fiecare noapte si asa cum eu eram sigura ca nu vom fi niciodata. Doar tu stiai de fapt ce ascunzi in mintea aia bolnava. Iar eu eram doar un pion in tot planul tau ce urma sa capete viata si culoare sub ochii mei. Si ti-ai jucat rolul mult prea bine ca sa nu-mi dau seama ca totul e real.
Dar tot vei fi al meu intr-o buna zi. Si tot ce ai acum va fi al meu. Voi deveni actrita principala din piesa vietii tale. Atat de curand incat nici nu iti dai seama. Se inverseaza rolurile. Si cine va interpreta mai bine povestea asta decat singura persoana care te cunoaste cu adevarat?
Oamenii nu se schimba. Si chiar de se schimba, stii si tu cum e.. Nu toti cartofii ajung StarChips.
Devii un actor tot mai bun pe zi ce trece si parca viata ta se transforma incet-incet intr-o piesa de mare succes si amploare.
Vom invata sa numaram pana la 10, sa tragem aer in piept si sa mergem mai departe. Dar nu stim niciodata cat de departe. Te vei intoarce si vei avea din nou zambetul acela inocent pe buze, care parca se stinge cand incep sa-i descopar falsitatea. Dar numai tu stii s-o faci in felul acela si numai tie iti iese asa de bine. Poate imi vei fi recunoscator intr-o zi pentru tot ce esti acum si poate ne vom chinui din nou sa zburam impreuna peste oceanul asta de probleme. Vom fi asa cum iti doreai, asa cum visai in fiecare noapte si asa cum eu eram sigura ca nu vom fi niciodata. Doar tu stiai de fapt ce ascunzi in mintea aia bolnava. Iar eu eram doar un pion in tot planul tau ce urma sa capete viata si culoare sub ochii mei. Si ti-ai jucat rolul mult prea bine ca sa nu-mi dau seama ca totul e real.
Dar tot vei fi al meu intr-o buna zi. Si tot ce ai acum va fi al meu. Voi deveni actrita principala din piesa vietii tale. Atat de curand incat nici nu iti dai seama. Se inverseaza rolurile. Si cine va interpreta mai bine povestea asta decat singura persoana care te cunoaste cu adevarat?
vineri, 15 aprilie 2011
Un cer senin.
A venit vacanta in sfarsit. Ma simt deja mai bine.
Ultima zi de scoala... mai obositoare decat as fi crezut. Ca sa nu mai spun cate teme am avut.
Whatever. Acum e in sfarsit vacanta si vreau sa nu ma mai gandesc la nimic.
-By the way, Paste fericit tuturor si o vacanta cat mai placuta!-
Mereu am avut impresia ca odata cu venirea vacantei, se duc si toate celelalte probleme. Sau poate ca doar ma debarasez eu de ele. Vreau doar sa dorm si sa lenevesc. Nimic nu e mai placut.
In schimb as da orice sa stiu ca in ziua de maine se va schimba ceva, va fi diferit, voi mai scapa de rutina. Desi in vacanta nu mai e rutina aia din timpul scolii, dar oricum.
Vreau sa stau in pat si sa ma uit la filme o zi intreaga, sa mananc popcorn si sa ma simt bine. Desi uneori simt ca as vrea sa ma urc pe bloc seara, sa ma uit la stele si sa simt ca nimic nu ma poate face sa ma simt mai bine de atat. Sa ma simt libera. Sa fiu fericita in singuratatea mea. E fain asa.
Ultima zi de scoala... mai obositoare decat as fi crezut. Ca sa nu mai spun cate teme am avut.
Whatever. Acum e in sfarsit vacanta si vreau sa nu ma mai gandesc la nimic.
-By the way, Paste fericit tuturor si o vacanta cat mai placuta!-
Mereu am avut impresia ca odata cu venirea vacantei, se duc si toate celelalte probleme. Sau poate ca doar ma debarasez eu de ele. Vreau doar sa dorm si sa lenevesc. Nimic nu e mai placut.
In schimb as da orice sa stiu ca in ziua de maine se va schimba ceva, va fi diferit, voi mai scapa de rutina. Desi in vacanta nu mai e rutina aia din timpul scolii, dar oricum.
Vreau sa stau in pat si sa ma uit la filme o zi intreaga, sa mananc popcorn si sa ma simt bine. Desi uneori simt ca as vrea sa ma urc pe bloc seara, sa ma uit la stele si sa simt ca nimic nu ma poate face sa ma simt mai bine de atat. Sa ma simt libera. Sa fiu fericita in singuratatea mea. E fain asa.
...
Urci pe scarile reci. Iti aud pasii. Te asteptam.
Intri, te asezi pe canapeaua uzata din hol. Ma privesti adanc in ochi. Expresia ta nu imi spune nimic.
Te-am intrebat daca vrei o cafea si... deja ti-am adus-o. O lasi pe masa. Ma studiezi din cap pana in picioare. Dau sa plec, iar tu te ridici brusc. Ma opresc asteptandu-te.
Ce bine e sa ma strangi in brate din nou! Ma intrebam cand o s-o faci. Aveam nevoie de asta. Iti simt parfumul... pielea ta ma infioara ca de obicei.
Intri, te asezi pe canapeaua uzata din hol. Ma privesti adanc in ochi. Expresia ta nu imi spune nimic.
Te-am intrebat daca vrei o cafea si... deja ti-am adus-o. O lasi pe masa. Ma studiezi din cap pana in picioare. Dau sa plec, iar tu te ridici brusc. Ma opresc asteptandu-te.
Ce bine e sa ma strangi in brate din nou! Ma intrebam cand o s-o faci. Aveam nevoie de asta. Iti simt parfumul... pielea ta ma infioara ca de obicei.
vineri, 25 martie 2011
Maleficul zambet al inculturii.
"A fi filolog nu inseamna a cunoaste mai multe limbi, ci a-ti cunoaste propria limba."
Nu m-am numit pana acum o filoloaga, dar mi-am dat seama ca asta sunt.
Imi dau seama in fiecare zi ca foarte multi dintre cei care ne inconjoara, sau care ma inconjoara, nu-si cunosc propria limba. Asta ar trebui sa fie ceva normal si la mintea cocosului. Dar se pare ca realitatea e cruda si ca acum iti trebuie o inteligenta sporita pentru a sti sa scrii corect gramatical si sa folosesti cuvintele corect. E ceva aproape supra-omenesc.
Desi tind sa cred ca scoala romaneasca este foarte buna si de asemenea incomparabila cu cea din alte tari, pe zi ce trece imi dau seama ca suntem de fapt mult mai prosti decat cei care nu depun eforturi prea mari la scoala, ca cei din Italia sau altele. Si acum am inceput sa imi pun problema ca ei nu au nevoie de eforturile astea pentru a fi destepti si pentru a-si cunoaste limba, in adevaratul sens al cuvantului.
Nu e vorba neaparat ca suntem prosti, dar nu inteleg de unde provine lipsa asta de cultura, daca as putea sa-i spun asa. Pentru ca totusi nu cred ca suntem cei mai prosti oameni din lumea asta, ci ca mai avem si noi partile noastre bune, spre indoiala altora.
Daca intrebi un adult despre asta, probabil ca o sa-ti spuna ca Messengerul e de vina, in cazul adolescentilor. Si desi acesta e cunoscut drept un mijloc de socializare, poate fi si daunator. Si de aici, problema: Se scrie foarte mult prescurtat, evitand scrierea cu cratima unde este cazul, probabil din cauza lenei, inlocuirea unor cuvinte de legatura sau conjunctii cu cate o litera, doua si alte de-astea. Ori eu nu consider ca daca faci aceste greseli in mod intentionat inseamna ca messul te prosteste. Messul doar intensifica acea doza de prostie deja existenta, astfel ca tu mai si crezi ca e ceva misto sa faci aceste greseli intentionate remarcate. Nu neg, deci, ca poate fi si asta un motiv sau o cauza a acestor dezinterese fata de limba natala.
Alte chestii care pe mine ma calca pe nervi adesea, sunt cuvintele 'imprumutate' din engleza si introduse in vocabularul nostru de zi cu zi. De exemplu, citandu-l pe domnul Puya: "Acum nu mai mergem la munca, mergem la job." Ce inseamna asta, frate? Eu inteleg ca e posibil ca dorinta de a invata o limba straina a crescut, dar asta nu implica 'imprumuturi' de genul asta. Pai cum sa nu se strice limba? Normal ca tu daca dintr-o fraza folosesti jumate din cuvinte luate din engleza, nu numai ca ala cu care vorbesti e posibil sa nu inteleaga (pentru ca de... nu il duce capu' nu? 8-|), dar sunt aproape sigura ca sunt multe cuvinte a caror sens propriu si exact nici tu nu il stii, preluandu-l de la altii de aceeasi teapa cu tine. Si uite asa se deterioreaza limba noastra, cam tot ce ne-a mai ramas numai al nostru. Ca tu in loc sa incerci sa iti perfectionezi abilitatile de scriere si vorbire, de a invata cuvinte si expresii noi si alte de-astea, nu mai stii cum sa vorbesti cat se poate de 'colorat', astfel incat sa fii si tu 'cool' printre prietenii tai. Ca sincer m-am si saturat sa aud oriunde replici de gen 'What the fuck, ba?' sau alte cacaturi. Si aici recunosc ca pana si eu mai folosesc asa ceva din cand in cand si habar n-am de ce. De abia acuma m-am desteptat si eu si imi dau seama ca e una dintre cele mai tampite lucruri pe care le facem.
Noi nici macar nu ne dam seama de greselile astea, care pana la urma nu ne fac sa fim sau sa parem mai destepti sau mai 'evoluati' decat ceilalti. Ca nici n-ai sa scapi de ele. Auzi si la televizor, si in muzica, peste tot. Si ideea e sa-ti mai folosesti si creieru' ala din cand in cand, ca sa nu-l 'suprasoliciti', si sa iti pui cateva intrebari despre tot ce-ti sta in obicei. Cred ca ti-ai da seama ca faci mai multe cacaturi decat ai fi crezut vreodata.
Nu m-am numit pana acum o filoloaga, dar mi-am dat seama ca asta sunt.
Imi dau seama in fiecare zi ca foarte multi dintre cei care ne inconjoara, sau care ma inconjoara, nu-si cunosc propria limba. Asta ar trebui sa fie ceva normal si la mintea cocosului. Dar se pare ca realitatea e cruda si ca acum iti trebuie o inteligenta sporita pentru a sti sa scrii corect gramatical si sa folosesti cuvintele corect. E ceva aproape supra-omenesc.
Desi tind sa cred ca scoala romaneasca este foarte buna si de asemenea incomparabila cu cea din alte tari, pe zi ce trece imi dau seama ca suntem de fapt mult mai prosti decat cei care nu depun eforturi prea mari la scoala, ca cei din Italia sau altele. Si acum am inceput sa imi pun problema ca ei nu au nevoie de eforturile astea pentru a fi destepti si pentru a-si cunoaste limba, in adevaratul sens al cuvantului.
Nu e vorba neaparat ca suntem prosti, dar nu inteleg de unde provine lipsa asta de cultura, daca as putea sa-i spun asa. Pentru ca totusi nu cred ca suntem cei mai prosti oameni din lumea asta, ci ca mai avem si noi partile noastre bune, spre indoiala altora.
Daca intrebi un adult despre asta, probabil ca o sa-ti spuna ca Messengerul e de vina, in cazul adolescentilor. Si desi acesta e cunoscut drept un mijloc de socializare, poate fi si daunator. Si de aici, problema: Se scrie foarte mult prescurtat, evitand scrierea cu cratima unde este cazul, probabil din cauza lenei, inlocuirea unor cuvinte de legatura sau conjunctii cu cate o litera, doua si alte de-astea. Ori eu nu consider ca daca faci aceste greseli in mod intentionat inseamna ca messul te prosteste. Messul doar intensifica acea doza de prostie deja existenta, astfel ca tu mai si crezi ca e ceva misto sa faci aceste greseli intentionate remarcate. Nu neg, deci, ca poate fi si asta un motiv sau o cauza a acestor dezinterese fata de limba natala.
Alte chestii care pe mine ma calca pe nervi adesea, sunt cuvintele 'imprumutate' din engleza si introduse in vocabularul nostru de zi cu zi. De exemplu, citandu-l pe domnul Puya: "Acum nu mai mergem la munca, mergem la job." Ce inseamna asta, frate? Eu inteleg ca e posibil ca dorinta de a invata o limba straina a crescut, dar asta nu implica 'imprumuturi' de genul asta. Pai cum sa nu se strice limba? Normal ca tu daca dintr-o fraza folosesti jumate din cuvinte luate din engleza, nu numai ca ala cu care vorbesti e posibil sa nu inteleaga (pentru ca de... nu il duce capu' nu? 8-|), dar sunt aproape sigura ca sunt multe cuvinte a caror sens propriu si exact nici tu nu il stii, preluandu-l de la altii de aceeasi teapa cu tine. Si uite asa se deterioreaza limba noastra, cam tot ce ne-a mai ramas numai al nostru. Ca tu in loc sa incerci sa iti perfectionezi abilitatile de scriere si vorbire, de a invata cuvinte si expresii noi si alte de-astea, nu mai stii cum sa vorbesti cat se poate de 'colorat', astfel incat sa fii si tu 'cool' printre prietenii tai. Ca sincer m-am si saturat sa aud oriunde replici de gen 'What the fuck, ba?' sau alte cacaturi. Si aici recunosc ca pana si eu mai folosesc asa ceva din cand in cand si habar n-am de ce. De abia acuma m-am desteptat si eu si imi dau seama ca e una dintre cele mai tampite lucruri pe care le facem.
Noi nici macar nu ne dam seama de greselile astea, care pana la urma nu ne fac sa fim sau sa parem mai destepti sau mai 'evoluati' decat ceilalti. Ca nici n-ai sa scapi de ele. Auzi si la televizor, si in muzica, peste tot. Si ideea e sa-ti mai folosesti si creieru' ala din cand in cand, ca sa nu-l 'suprasoliciti', si sa iti pui cateva intrebari despre tot ce-ti sta in obicei. Cred ca ti-ai da seama ca faci mai multe cacaturi decat ai fi crezut vreodata.
marți, 15 martie 2011
Macar o zi...
Cum ar fi... ca macar intr-o zi sa te bucuri de putin rasfat? Fiecare vede rasfatul in felul lui. Cu lucrurile care ii plac si cu... persoanele care ii plac. Si totusi, cum ar arata o zi perfecta din viata unui adolescent tipic?
Si pentru ca eu una nu am prea multe zile in care sa ma simt rasfatata, nu stiu ce-mi veni acum sa imi fac o idee cam cum mi-ar placea sa fie macar o zi din adolescenta mea.
Sunt multe lucruri care imi plac, si daca le-as pune pe toata laolalta nu cred ca mi-ar ajunge o zi. Dar parca cand spun rasfat ma gandesc la altceva. As putea sa ma gandesc la o serie de lucruri pe care ar putea sa le faca acel cineva pentru mine, sau la o zi perfecta de relaxare si distractie in doi. Si cand zic distractie nu ma refer la iesiri seara tarziu in club sau alte de-astea, ci mai degraba statul acasa, singuri, inchizand telefoanele si orice alte mijloace de comunicare, reducand astfel la minimum posibilitatea ca cineva ne-ar putea deranja, stand la tv si mancand popcorn sau ceva dulce delicios facut de mine sau eventual de noi, jocuri de remi, table sau altele (chiar daca nu stiu cum se joaca niciuna dintre ele), fuga prin casa de nebuni, vizionarea unui film bun dar nu prea serios, ci unul care sa ne distreze, ascultarea muzicii noastre preferate, dansand, facand o baie/ un dus impreuna, masandu-ne unul pe altul, si alte chestii dragutze si relaxante. Si cu siguranta ca prefer varianta a doua. Desi nici prima nu mi-ar displacea.
Oricum, ideea e ca poti face atat de multe lucruri dragutze, perverse haioase, senzuale, inteligente, etc care sa-ti ocupe timpul, si nu lucrurile neinsemnate pe care le lasam cu usurinta sa ne controleze viata. Si asta nu ar putea fi numai una din zilele frumoase dintr-o adolescenta furtunoasa, ci si din viata de zi cu zi a unui adult oarecare. Sau poate ca nu chiar oarecare, acel tip de adult care sa stie cand sa mai uite de griji, si care sa le lase pe toate deoparte pentru macar o zi, pe care sa si-o petreaca alaturi de persoana sau persoanele dragi. Adultul care nu se plange toata ziua de cat de grea e viata si care vrea sa se lase compatimit de ceilalti, ocupandu-si pretiosul timp cu asta.
Ar trebui sa ne bucuram, macar noi, adolescentii, ca suntem tineri si putem face orice ne doreste sufletul, ca nu avem probleme uriase pe cap si ca ne putem petrece timpul asa cum vrem fara prea mult efort. Dar asta nu inseamna ca adultii nu pot face la fel. Si-acum fiecare... "cu ce-l doare". Adica... ar fi super sa ne gandim mereu cum ar fi ziua ideala pentru noi. Si ideala din toate punctele de vedere. Nu atunci cand ai mult bani, cat sa umpli o casa intreaga cu droguri si bautura pe care sa le consumi cu prietenii. Ci atunci cand faci ceva care te face sa te simti bine si pe interior si pe exterior. Si nu numai pe moment. Ceva de care sa iti amintesti peste timp cu bucurie si acel ceva pe care ai vrea sa-l faci din nou cu aceleasi persoane. Ceva ce fiecare din noi ar putea sa faca. Intr-o zi de vacanta, de weekend, sau in orice zi doreste.
Sa iti propui ca macar intr-o zi, sa simti ca faci ceea ce trebuie, in sensul a ceea ce e cel mai bine pentru tine, in asa fel incat sa te simti foarte bine, si cel mai important, s-o faci cu cine trebuie. Sa simti ca acea persoana te poate face fericit in orice secunda, si care nu iti poate strica acea zi nici in cel mai rau caz. Sa poti face orice cu ea, sa te simti liber. Si asta imi aminteste de o vorba mai veche ce imi tulbura si acum gandurile... "fara scrupule, fara retineri". Sa poti fi tu insuti si sa simti ca lumea e a ta. Si orice ar insemna asta pentru tine, fa-o in asa fel incat sa nu regreti.
Sa fie cea mai buna zi a ta, si sa vrei s-o repeti candva...
Si pentru ca eu una nu am prea multe zile in care sa ma simt rasfatata, nu stiu ce-mi veni acum sa imi fac o idee cam cum mi-ar placea sa fie macar o zi din adolescenta mea.
Sunt multe lucruri care imi plac, si daca le-as pune pe toata laolalta nu cred ca mi-ar ajunge o zi. Dar parca cand spun rasfat ma gandesc la altceva. As putea sa ma gandesc la o serie de lucruri pe care ar putea sa le faca acel cineva pentru mine, sau la o zi perfecta de relaxare si distractie in doi. Si cand zic distractie nu ma refer la iesiri seara tarziu in club sau alte de-astea, ci mai degraba statul acasa, singuri, inchizand telefoanele si orice alte mijloace de comunicare, reducand astfel la minimum posibilitatea ca cineva ne-ar putea deranja, stand la tv si mancand popcorn sau ceva dulce delicios facut de mine sau eventual de noi, jocuri de remi, table sau altele (chiar daca nu stiu cum se joaca niciuna dintre ele), fuga prin casa de nebuni, vizionarea unui film bun dar nu prea serios, ci unul care sa ne distreze, ascultarea muzicii noastre preferate, dansand, facand o baie/ un dus impreuna, masandu-ne unul pe altul, si alte chestii dragutze si relaxante. Si cu siguranta ca prefer varianta a doua. Desi nici prima nu mi-ar displacea.
Oricum, ideea e ca poti face atat de multe lucruri dragutze, perverse haioase, senzuale, inteligente, etc care sa-ti ocupe timpul, si nu lucrurile neinsemnate pe care le lasam cu usurinta sa ne controleze viata. Si asta nu ar putea fi numai una din zilele frumoase dintr-o adolescenta furtunoasa, ci si din viata de zi cu zi a unui adult oarecare. Sau poate ca nu chiar oarecare, acel tip de adult care sa stie cand sa mai uite de griji, si care sa le lase pe toate deoparte pentru macar o zi, pe care sa si-o petreaca alaturi de persoana sau persoanele dragi. Adultul care nu se plange toata ziua de cat de grea e viata si care vrea sa se lase compatimit de ceilalti, ocupandu-si pretiosul timp cu asta.
Ar trebui sa ne bucuram, macar noi, adolescentii, ca suntem tineri si putem face orice ne doreste sufletul, ca nu avem probleme uriase pe cap si ca ne putem petrece timpul asa cum vrem fara prea mult efort. Dar asta nu inseamna ca adultii nu pot face la fel. Si-acum fiecare... "cu ce-l doare". Adica... ar fi super sa ne gandim mereu cum ar fi ziua ideala pentru noi. Si ideala din toate punctele de vedere. Nu atunci cand ai mult bani, cat sa umpli o casa intreaga cu droguri si bautura pe care sa le consumi cu prietenii. Ci atunci cand faci ceva care te face sa te simti bine si pe interior si pe exterior. Si nu numai pe moment. Ceva de care sa iti amintesti peste timp cu bucurie si acel ceva pe care ai vrea sa-l faci din nou cu aceleasi persoane. Ceva ce fiecare din noi ar putea sa faca. Intr-o zi de vacanta, de weekend, sau in orice zi doreste.
Sa iti propui ca macar intr-o zi, sa simti ca faci ceea ce trebuie, in sensul a ceea ce e cel mai bine pentru tine, in asa fel incat sa te simti foarte bine, si cel mai important, s-o faci cu cine trebuie. Sa simti ca acea persoana te poate face fericit in orice secunda, si care nu iti poate strica acea zi nici in cel mai rau caz. Sa poti face orice cu ea, sa te simti liber. Si asta imi aminteste de o vorba mai veche ce imi tulbura si acum gandurile... "fara scrupule, fara retineri". Sa poti fi tu insuti si sa simti ca lumea e a ta. Si orice ar insemna asta pentru tine, fa-o in asa fel incat sa nu regreti.
Sa fie cea mai buna zi a ta, si sa vrei s-o repeti candva...
marți, 8 martie 2011
Ziua femeii.
Da, e 8 martie. Ce pot sa spun... a fost o zi chiar buna la scoala desi nu prea ma asteptam la asta. Detalii, detalii.
Nu stiu de ce am inceput sa scriu numai ocazional, gen la cate vreo sarbatoare romaneasca sau nu. Poate din lipsa de idei sau de... chef.
Ei bine, azi trebuie sa fim fericite (sau cel putin sa parem), sa fim cu zambetul pe buze si sa nu lasam nimic sa ne strice aceasta zi. Da! E ziua noastra si o meritam.
Chiar daca baietii se plang ca nu au o zi a lor. De parca avem noi vreo vina ca e asa, si apoi... cred ca de ziua femeii e mult mai draguta atmosfera decat ar fi cea de ziua barbatului. Adica de ziua femeii sunt numai flori pe strada, gasesti numai felicitari dragute si alte de-astea. Daca ar fi ziua lor, barbatii/baietii ce ar face? Va spun eu. Ori nu ar da importanta acestei zile, ori s-ar duce si s-ar imbata cu prietenii. Poate ca de asta nici nu s-a facut o zi a barbatului. Nu ar fi nimic interesant sau iesit din comun care sa se intample in acea zi. Si cum astazi nu prea se mai dau flori fetelor sau alte atentii, macar de sarbatorile astea sa primim si noi ceva.
Ca e fair sau nu, asta e treaba. E oarecum in avantajul nostru, asa ca eu una nu ma supar. Cred ca nici baietii nu ar avea motiv sa se supere, ca si asa nu fac ei cine stie ce eforturi supra-omenesti de ziua femeii incat sa n-o mai poata duce, si nici nu cred ca sunt discriminati sau altceva.
Si apoi din cate se aude, cica chiar ar fi o zi a barbatului numai ca nimeni nu ii da importanta si nu o sarbatoreste. Din nou, nu e vina noastra! :)
Asa ca, fetelor, va doresc sa primiti o gramada de flori, de urari si sa aveti inimile pline de voie buna in aceasta zi! Sau in ce a mai ramas din ea. O primavara cat mai frumoasa si plina de... ce va doriti. Si... fiti cat de cuminti vreti voi. Ca intotdeauna. ;;)
Nu stiu de ce am inceput sa scriu numai ocazional, gen la cate vreo sarbatoare romaneasca sau nu. Poate din lipsa de idei sau de... chef.
Ei bine, azi trebuie sa fim fericite (sau cel putin sa parem), sa fim cu zambetul pe buze si sa nu lasam nimic sa ne strice aceasta zi. Da! E ziua noastra si o meritam.
Chiar daca baietii se plang ca nu au o zi a lor. De parca avem noi vreo vina ca e asa, si apoi... cred ca de ziua femeii e mult mai draguta atmosfera decat ar fi cea de ziua barbatului. Adica de ziua femeii sunt numai flori pe strada, gasesti numai felicitari dragute si alte de-astea. Daca ar fi ziua lor, barbatii/baietii ce ar face? Va spun eu. Ori nu ar da importanta acestei zile, ori s-ar duce si s-ar imbata cu prietenii. Poate ca de asta nici nu s-a facut o zi a barbatului. Nu ar fi nimic interesant sau iesit din comun care sa se intample in acea zi. Si cum astazi nu prea se mai dau flori fetelor sau alte atentii, macar de sarbatorile astea sa primim si noi ceva.
Ca e fair sau nu, asta e treaba. E oarecum in avantajul nostru, asa ca eu una nu ma supar. Cred ca nici baietii nu ar avea motiv sa se supere, ca si asa nu fac ei cine stie ce eforturi supra-omenesti de ziua femeii incat sa n-o mai poata duce, si nici nu cred ca sunt discriminati sau altceva.
Si apoi din cate se aude, cica chiar ar fi o zi a barbatului numai ca nimeni nu ii da importanta si nu o sarbatoreste. Din nou, nu e vina noastra! :)
Asa ca, fetelor, va doresc sa primiti o gramada de flori, de urari si sa aveti inimile pline de voie buna in aceasta zi! Sau in ce a mai ramas din ea. O primavara cat mai frumoasa si plina de... ce va doriti. Si... fiti cat de cuminti vreti voi. Ca intotdeauna. ;;)
marți, 1 martie 2011
Martisoare si voie buna.
Azi e 1 martie. Calendaristic vorbind, a inceput primavara. Dar cand stai si te uiti pe geam, nu ai mai vrea decat sa te infofolesti cat mai bine si sa nu mai iesi din casa. Azi a fost si este in continuare o zi de iarna foarte geroasa, dar cu toate astea am simtit din plin bucuria si voia buna adusa de micile atentii cu ata rosie si alba.
Azi a fost de asemenea si prima zi din care se poarta uniformele scolii noastre in mod oficial. Uniformele sunt dragute si stau bine pe noi si ma bucur ca nici nu o sa mai pierd asa mult timp dimineata sa ma gandesc cu ce sa ma imbrac.
Azi am primit si am daruit martisoare care mai de care mai frumoase, am strans in brate si am pupat o gramada de persoane si chiar m-am simtit in largul meu. Imi place cand ii vad pe toti bine dispusi si gata de o imbratisare. A nins cu fulgi mari toata ziua si e o zapada de nu iti vine sa crezi. Daca nu te-ai uita in calendar, te-ai putea gandi ca vine Craciunul, sau ca ti-ai dori sa ai un Craciun cu atata zapada.
Imi doresc sa fi fost mai multe sarbatori de astea, care sa ne mai faca sa uitam de probleme si sa ne bucuram o clipa de compania celor din jur si de niste mici atentii.
O primavara cat mai frumoasa, bani multi si fericire va doresc! :)
Azi a fost de asemenea si prima zi din care se poarta uniformele scolii noastre in mod oficial. Uniformele sunt dragute si stau bine pe noi si ma bucur ca nici nu o sa mai pierd asa mult timp dimineata sa ma gandesc cu ce sa ma imbrac.
Azi am primit si am daruit martisoare care mai de care mai frumoase, am strans in brate si am pupat o gramada de persoane si chiar m-am simtit in largul meu. Imi place cand ii vad pe toti bine dispusi si gata de o imbratisare. A nins cu fulgi mari toata ziua si e o zapada de nu iti vine sa crezi. Daca nu te-ai uita in calendar, te-ai putea gandi ca vine Craciunul, sau ca ti-ai dori sa ai un Craciun cu atata zapada.
Imi doresc sa fi fost mai multe sarbatori de astea, care sa ne mai faca sa uitam de probleme si sa ne bucuram o clipa de compania celor din jur si de niste mici atentii.
O primavara cat mai frumoasa, bani multi si fericire va doresc! :)
joi, 24 februarie 2011
Dragobetele & Co.
Si azi e Dragobetele. Valentine's Day-ul la romanasi. Ce pot sa spun... e o sarbatoare mai 'inghitita' decat cea a americanilor, in tara noastra desigur. Multi nu ii vad rostul, si nici eu nu pot spune ca as crede contrariul. Dar oricum, e dragut totusi sa te astepti ca intr-o anumita zi, partenerul sa isi faca mai mult timp pentru tine.
Azi, ca si in toate zilele din ultima perioada, am fost foarte ocupata. De abia imi mai vad capul de invatat si de tot felul de tampenii pentru scoala. Azi am luat uniformele. Wow. Foarte dragut. Trebuie sa modific si vesta si fusta. Dar astea-s detalii. In principiu e bine. Cred. Si sambata tre' sa merg la Iasi pentru un fel de Public Speaking. Ceva foarte freaky. M-am chinuit o gramada sa invat discursul si am muncit foarte mult si inca nu am terminat, deci tot ce sper e sa mearga bine. Oricum, abia astept sa dorm si sa termin cu toate ca abia mai am timp de mine.
Lasand toate astea la o parte, o zi a Dragobetelui, sau ce a mai ramas din ea, cat se poate de fericita va doresc! :*
Azi, ca si in toate zilele din ultima perioada, am fost foarte ocupata. De abia imi mai vad capul de invatat si de tot felul de tampenii pentru scoala. Azi am luat uniformele. Wow. Foarte dragut. Trebuie sa modific si vesta si fusta. Dar astea-s detalii. In principiu e bine. Cred. Si sambata tre' sa merg la Iasi pentru un fel de Public Speaking. Ceva foarte freaky. M-am chinuit o gramada sa invat discursul si am muncit foarte mult si inca nu am terminat, deci tot ce sper e sa mearga bine. Oricum, abia astept sa dorm si sa termin cu toate ca abia mai am timp de mine.
Lasand toate astea la o parte, o zi a Dragobetelui, sau ce a mai ramas din ea, cat se poate de fericita va doresc! :*
luni, 21 februarie 2011
Cultura prin copaci.
Ma ingrozesc. Azi mi s-a intamplat un lucru foarte... 'interesant'.
Eram cu i.. Plecasem de la scoala ca sa mergem la Biblioteca Judeteana. Am luat un taxi pentru ca i. isi uitase permisul si ma rog... poveste lunga.
Ideea care m-a frapat a fost ca i-am spus taximetristului sa ne lase la Biblioteca Judeteana sau prin apropierea ei. Mi-am dat seama abia dupa ce am coborat unde ne aflam. La locatia unde era acum foaaaarte mult timp Biblioteca Judeteana, si anume in fata Hotelului Decebal. Nu i-am mai spus nimic... am lasat-o asa, ca oricum ne-a luat o gramada de bani si nici nu stiu de unde pana unde, dar ma rog. Am facut o scurta plimbare pana la biblioteca prin ninsoare si udandu-mi cartea, dar macar am ajuns cu bine la destinatie. Ma gandeam ca omul ala ori nu a mai fost prin centrul orasului de mult, ori e un incult si jumatate de nu stie unde s-a mutat de nu stiu cat timp Biblioteca. Si spun asta pentru ca vechea cladire de patrimoniu national unde era inainte Biblioteca a tot fost pana acum restituita si reconditionata pentru ca era praf si pulbere si statea sa cada. Si acum nu e gata nici macar pe exterior. Credeam ca toata lumea stie, sau cel putin cei care ar trebui, unde este Biblioteca Judeteana. Adica sa fim seriosi... avem si noi o biblioteca si majoritatea bacauanilor habar n-au unde este. Mai ales ca e intr-o locatie atat de publica si evidenta ca nu ai cum sa n-o observi. Doar daca se plimbau prin parc si dintr-o data ar fi dat peste o cladire imensa cu un afis pe care scrie mare cat capul lor "Biblioteca Judeteana" ar fi putut afla fara prea multa bataie de cap.
Ei bine, ii inteleg pe cei care n-au mai fost la biblioteca de un secol pentru ca nu au avut nevoie sau pur si simplu pentru ca nu i-au interesat, dar nu ii inteleg pe cei cum sunt taximetristii astia care se presupune ca ar trebui sa stie lucrurile astea, ca doar de aia sunt pusi sa duca oamenii unde li se spune.
Incerc sa trag o concluzie de aici fara sa trag in groapa toti bacauanii. Nu cred ca exista vreun om in orasul asta care sa nu fi mers in viata lui in parcul mare din centru. E cam singurul loc in care nu te deranjeaza chiar asa de mult sa vezi oameni de toate varstele. Sau cel putin nu ar trebui.
Ideea in mare o stiam: Nu prea se mai citeste in ziua de azi. Cei care inca mai citesc sunt ori batrani care au facut asta toata viata, ori copiii lor care nu prea aveau alta ocupatie la varsta noastra si citeau mereu. Generatia mea e cam lipsita de cultura si de placerea cititului. Multi zic ca e din cauza internetului, dar eu cred ca depinde foarte mult si educatia. Daca parintii tai au citit carti bune si si-au dezvoltat gustul pentru carti, cu siguranta ca nu vor ezita sa te indrume si pe tine. Cam asa e in cazul meu. Numai ca nici eu nu prea citesc. Si habar n-am de ce. Adica imi place chiar mult sa citesc, numai ca nu imi gasesc timp pentru asta si nu pot sa spun ca ar fi bine. Oricum, vorba lu' tata: 'Nimic nu se compara cu o carte buna, o mancare buna si o muzica buna.' Sunt intru totul de acord cu el. Am citit si eu ceva carti pana acum, chiar de nu ma pot mandri ca sunt o cititoare inraita, si pot spune ca e foarte misto si mie chiar imi place. Dar bine... depinde si ce citesti.
Si, ca un sfat, cititul nu a omorat pe nimeni. Nu urma turma!
Eram cu i.. Plecasem de la scoala ca sa mergem la Biblioteca Judeteana. Am luat un taxi pentru ca i. isi uitase permisul si ma rog... poveste lunga.
Ideea care m-a frapat a fost ca i-am spus taximetristului sa ne lase la Biblioteca Judeteana sau prin apropierea ei. Mi-am dat seama abia dupa ce am coborat unde ne aflam. La locatia unde era acum foaaaarte mult timp Biblioteca Judeteana, si anume in fata Hotelului Decebal. Nu i-am mai spus nimic... am lasat-o asa, ca oricum ne-a luat o gramada de bani si nici nu stiu de unde pana unde, dar ma rog. Am facut o scurta plimbare pana la biblioteca prin ninsoare si udandu-mi cartea, dar macar am ajuns cu bine la destinatie. Ma gandeam ca omul ala ori nu a mai fost prin centrul orasului de mult, ori e un incult si jumatate de nu stie unde s-a mutat de nu stiu cat timp Biblioteca. Si spun asta pentru ca vechea cladire de patrimoniu national unde era inainte Biblioteca a tot fost pana acum restituita si reconditionata pentru ca era praf si pulbere si statea sa cada. Si acum nu e gata nici macar pe exterior. Credeam ca toata lumea stie, sau cel putin cei care ar trebui, unde este Biblioteca Judeteana. Adica sa fim seriosi... avem si noi o biblioteca si majoritatea bacauanilor habar n-au unde este. Mai ales ca e intr-o locatie atat de publica si evidenta ca nu ai cum sa n-o observi. Doar daca se plimbau prin parc si dintr-o data ar fi dat peste o cladire imensa cu un afis pe care scrie mare cat capul lor "Biblioteca Judeteana" ar fi putut afla fara prea multa bataie de cap.
Ei bine, ii inteleg pe cei care n-au mai fost la biblioteca de un secol pentru ca nu au avut nevoie sau pur si simplu pentru ca nu i-au interesat, dar nu ii inteleg pe cei cum sunt taximetristii astia care se presupune ca ar trebui sa stie lucrurile astea, ca doar de aia sunt pusi sa duca oamenii unde li se spune.
Incerc sa trag o concluzie de aici fara sa trag in groapa toti bacauanii. Nu cred ca exista vreun om in orasul asta care sa nu fi mers in viata lui in parcul mare din centru. E cam singurul loc in care nu te deranjeaza chiar asa de mult sa vezi oameni de toate varstele. Sau cel putin nu ar trebui.
Ideea in mare o stiam: Nu prea se mai citeste in ziua de azi. Cei care inca mai citesc sunt ori batrani care au facut asta toata viata, ori copiii lor care nu prea aveau alta ocupatie la varsta noastra si citeau mereu. Generatia mea e cam lipsita de cultura si de placerea cititului. Multi zic ca e din cauza internetului, dar eu cred ca depinde foarte mult si educatia. Daca parintii tai au citit carti bune si si-au dezvoltat gustul pentru carti, cu siguranta ca nu vor ezita sa te indrume si pe tine. Cam asa e in cazul meu. Numai ca nici eu nu prea citesc. Si habar n-am de ce. Adica imi place chiar mult sa citesc, numai ca nu imi gasesc timp pentru asta si nu pot sa spun ca ar fi bine. Oricum, vorba lu' tata: 'Nimic nu se compara cu o carte buna, o mancare buna si o muzica buna.' Sunt intru totul de acord cu el. Am citit si eu ceva carti pana acum, chiar de nu ma pot mandri ca sunt o cititoare inraita, si pot spune ca e foarte misto si mie chiar imi place. Dar bine... depinde si ce citesti.
Si, ca un sfat, cititul nu a omorat pe nimeni. Nu urma turma!
vineri, 18 februarie 2011
Generatii.
Ei bine... cu totii stim in mare cam cum e generatia din care facem parte. Dar cel mai interesant e atunci cand iti dai seama de unele chestii pe care nu le-ai observat pana de curand la cei care te inconjoara si se presupune ca nu sunt 'de-o teapa cu tine'.
Azi am invatat ceva lucruri noi. Am fost la o piesa de teatru la Ateneu. Dar o piesa deloc ca celelalte pe care le mai vazusem inainte. Nu am stiut nici noi, nici doamna profesoara ca spectacolul in cauza, numit 'Amintiri din copilarie', avea sa fie unul pentru pentru cei pana in clasa a 6-a, zic ei. Eu zic ca a fost pana in clasa a 4-a. Si nu pentru ca ma simt eu cu mult mai matura decat trebuie si imi place sa critic in mod ironic tot ce vad.
Eu si mh. am ajuns primele din sala. Sau ma rog... impreuna cu altii care au intrat odata cu noi. Nu parea nimic suspect pana cand sala a inceput sa se umple cu copilasi oracaitori pana in 10 ani. A fost un soc. Speram sa nu fie atat de rau pe cat parea... Eram inconjurate de piticanii care mai de care mai galagioase si cu un comportament 'demn de retinut'. Mi-am dat incet-incet seama ca 'dragalasii' astia au asa un vocabular ca iti vine sa fugi sau sa iti spui ca e doar in mintea ta.
Stateam pe scaun si incercam sa vorbesc la telefon. Se intorc cu fata la mine cei 2 baietei din fata mea si incep sa... discute:
X: 'Uite ba la asta ce buna e frate...'
Y: 'Da ba stiu... am vazut-o."
X: 'Da' asta cu ochelari nu imi place ba...e naspa. Ti-o las tie.'
Y(intorcand ochii peste cap): 'Da ba... cum zici tu.'
Dupa cateva minute...
X: 'Uite ba la tipa asta de langa tine, nu-i asa ca-i buna? Ai vrea tu sa ti-o las tie.'
Z: 'Da' ce sa fac eu cu ea ma?'
Conversatia in cauza e cat se poate de reala si s-a 'tinut' chiar sub ochii mei. Nu vreau sa pun in evidenta faptul ca eu am fost 'catalogata' ca fiind 'buna', iar mh. nu. Din potriva. Stateam si ma gandeam.. Nici unul de varsta mea nu cred ca ar spune toate astea de fata cu mine. Dar vorba profei de romana... tre' sa se dea si ei interesanti cumva. Ca doar e varsta. Dar de fapt ei nu se dau in spectacol doar la o anumita varsta, ci mai mereu in toata viata lor. Unii mai mult, altii mai putin. Oricum, ideea e ca e trist. E foarte trist sa vezi cum educatia copiilor din ziua de azi e nula si cum, oricat te-ai stradui sa le bagi ceva in cap, nu poti. Inafara de asta, am mai auzit si expresii 'inteligente' de genul: 'S-a imbolnavit de deces, ba!' sau tot felul de americanisme luate de prin filmele de prost gust, din desenele animate sau din jocurile daunatoare creierului. Ca sa nu mai zic de injuraturi si altele. Na. Si mai credeam ca generatia mea e varza. Pai astia cum or sa ajunga ma? Don't answer. Speechless.
Asta ma motiveaza si mai serios sa devin cineva in viata asta, daca nu sunt deja, si sa fac tot posibilul ca iubita mea odrasla sa aiba o educatie aleasa. Ca doar de aia ne nastem si ne chinuim atata sa ne facem o viata. Pentru noi si pentru copiii nostri. Si chiar de poate ma gandesc prea departe, prefer sa o fac de pe acum decat sa realizez cand e prea tarziu ca am un copil cu lipsuri si lacune iremediabile.
Revenind la piesa, nici nu stiu ce as putea sa spun. M-a plictisit teribil. Actorii cantau si mai mult se prosteau pe scena, recitand cateva replici invatate la repezeala, au apelat la public incercand sa ii invete sau sa le aduca aminte literele si alfabetul si alte de-astea. Nici noi, nici doamna profesoara nu ne asteptaseram la asta, dar totusi nu ne-am lasat dezamagiti. Am incercat sa... 'le facem jocul'. Eu una m-am bucurat cand s-a terminat. Abia asteptam sa dorm ca de obicei.
Deschideti-va ochii si folositi internetul pentru a va destepta, nu pentru a va prosti. Ca prosti sunt destui. Sau mai mult decat destui.
Azi am invatat ceva lucruri noi. Am fost la o piesa de teatru la Ateneu. Dar o piesa deloc ca celelalte pe care le mai vazusem inainte. Nu am stiut nici noi, nici doamna profesoara ca spectacolul in cauza, numit 'Amintiri din copilarie', avea sa fie unul pentru pentru cei pana in clasa a 6-a, zic ei. Eu zic ca a fost pana in clasa a 4-a. Si nu pentru ca ma simt eu cu mult mai matura decat trebuie si imi place sa critic in mod ironic tot ce vad.
Eu si mh. am ajuns primele din sala. Sau ma rog... impreuna cu altii care au intrat odata cu noi. Nu parea nimic suspect pana cand sala a inceput sa se umple cu copilasi oracaitori pana in 10 ani. A fost un soc. Speram sa nu fie atat de rau pe cat parea... Eram inconjurate de piticanii care mai de care mai galagioase si cu un comportament 'demn de retinut'. Mi-am dat incet-incet seama ca 'dragalasii' astia au asa un vocabular ca iti vine sa fugi sau sa iti spui ca e doar in mintea ta.
Stateam pe scaun si incercam sa vorbesc la telefon. Se intorc cu fata la mine cei 2 baietei din fata mea si incep sa... discute:
X: 'Uite ba la asta ce buna e frate...'
Y: 'Da ba stiu... am vazut-o."
X: 'Da' asta cu ochelari nu imi place ba...e naspa. Ti-o las tie.'
Y(intorcand ochii peste cap): 'Da ba... cum zici tu.'
Dupa cateva minute...
X: 'Uite ba la tipa asta de langa tine, nu-i asa ca-i buna? Ai vrea tu sa ti-o las tie.'
Z: 'Da' ce sa fac eu cu ea ma?'
Conversatia in cauza e cat se poate de reala si s-a 'tinut' chiar sub ochii mei. Nu vreau sa pun in evidenta faptul ca eu am fost 'catalogata' ca fiind 'buna', iar mh. nu. Din potriva. Stateam si ma gandeam.. Nici unul de varsta mea nu cred ca ar spune toate astea de fata cu mine. Dar vorba profei de romana... tre' sa se dea si ei interesanti cumva. Ca doar e varsta. Dar de fapt ei nu se dau in spectacol doar la o anumita varsta, ci mai mereu in toata viata lor. Unii mai mult, altii mai putin. Oricum, ideea e ca e trist. E foarte trist sa vezi cum educatia copiilor din ziua de azi e nula si cum, oricat te-ai stradui sa le bagi ceva in cap, nu poti. Inafara de asta, am mai auzit si expresii 'inteligente' de genul: 'S-a imbolnavit de deces, ba!' sau tot felul de americanisme luate de prin filmele de prost gust, din desenele animate sau din jocurile daunatoare creierului. Ca sa nu mai zic de injuraturi si altele. Na. Si mai credeam ca generatia mea e varza. Pai astia cum or sa ajunga ma? Don't answer. Speechless.
Asta ma motiveaza si mai serios sa devin cineva in viata asta, daca nu sunt deja, si sa fac tot posibilul ca iubita mea odrasla sa aiba o educatie aleasa. Ca doar de aia ne nastem si ne chinuim atata sa ne facem o viata. Pentru noi si pentru copiii nostri. Si chiar de poate ma gandesc prea departe, prefer sa o fac de pe acum decat sa realizez cand e prea tarziu ca am un copil cu lipsuri si lacune iremediabile.
Revenind la piesa, nici nu stiu ce as putea sa spun. M-a plictisit teribil. Actorii cantau si mai mult se prosteau pe scena, recitand cateva replici invatate la repezeala, au apelat la public incercand sa ii invete sau sa le aduca aminte literele si alfabetul si alte de-astea. Nici noi, nici doamna profesoara nu ne asteptaseram la asta, dar totusi nu ne-am lasat dezamagiti. Am incercat sa... 'le facem jocul'. Eu una m-am bucurat cand s-a terminat. Abia asteptam sa dorm ca de obicei.
Deschideti-va ochii si folositi internetul pentru a va destepta, nu pentru a va prosti. Ca prosti sunt destui. Sau mai mult decat destui.
luni, 14 februarie 2011
Treburi.
Pfai, e deja o saptamana de cand nu am mai scris. In ultima vreme nu mai am timp nici de mine.
Pe 11 ne-am bucurat cu totii de inca un spectacol, si anume Balul Balurilor Bobocilor. Stiu ca suna cam ciudat. Dar da. A fost un concurs exact ca si Balul Bobocilor, numai ca s-a tinut numai intre cei care au ocupat locurile I si II, castigatorii fiind super-boboceii pe Bacau. A fost ok, ca si primul bal. In schimb, ne-am bucurat din plin de un concert marca Grasu XXL si Guess-Who, care a ridicat sala in picioare si a facut o atmosfera incendiara. Seara s-a sfarsit in Club Zebra, unde i. mi-a ars ciorapii cu tigara si am primit si o portie de nervi-bonus din partea lui a.. In rest a fost o seara geniala.
Azi cica e Valentine's Day. Pai... la multi anisori indragostitilor, si alte urari dragute. Nu sunt adepta acestei sarbatori, pentru ca am luat-o de la americani si pentru ca mi se pare inutila. Ca doar de fapt noi, romanasii, o sarbatorim pe 24, de Dragobete. Dar numai din spuse. Ca daca intrebi, 9 romani din 10 stiu de Valentine's Day si nu stiu de Dragobete. Ma rog. O consider ca fiind o zi fara prea multa insemnatate, dar care totusi ii face sa se simta mai importanti pe cei ce sunt intr-o relatie amoroasa frumoasa. Nu as putea spune ca e o zi total inutila, ca ma gandesc ca poate a fost creata si ea cu un scop. E poate o zi mai speciala in care iti poti face curaj sau poti avea o scuza pentru a-i face o surpriza persoanei iubite.
Azi am avut o zi plina. De fapt, in ultima vreme cam toate zilele saptamanii sunt din ce in ce mai pline pentru mine. Merg la scoala, apoi la biblioteca, apoi acasa, teme, si poate si la CRE joia. Am avut si o inspectie pentru care am tot citit din minunatul Shakespeare pret de cateva zile, si care, dupa parerea mea, a mers destul de bine. Oricum, nu am avut timp sa facem prea multe din ce ne propusesem si am cam muncit degeaba. Ma rog... sper totusi sa nu fie degeaba. Am inceput sa merg la biblioteca foarte des, aproape in fiecare zi in care am ocazia. Si nu numai pentru ca am o companie placuta, ci si pentru ca imi place mult sa evadez din gradina zoologica ca sa merg sa ma bucur de o carte intr-o liniste deplina pentru cateva ore. Nici nu simt cum trece timpul cand stau acolo, si as sta cu zilele fara sa plec. Nu ca as simti o covarsitoare placere pentru lectura dintr-o data, ci mai degraba nevoia de liniste si pace si de oameni normali si calmi. Acolo pot sa stau linistita si sa imi incarc bateriile, chiar de ajung ca fugarita de masini pe la ora 17 acasa.
Ehh... sper sa pot rezista presiunii ca si pana acum. Bafta si voua! :)
Pe 11 ne-am bucurat cu totii de inca un spectacol, si anume Balul Balurilor Bobocilor. Stiu ca suna cam ciudat. Dar da. A fost un concurs exact ca si Balul Bobocilor, numai ca s-a tinut numai intre cei care au ocupat locurile I si II, castigatorii fiind super-boboceii pe Bacau. A fost ok, ca si primul bal. In schimb, ne-am bucurat din plin de un concert marca Grasu XXL si Guess-Who, care a ridicat sala in picioare si a facut o atmosfera incendiara. Seara s-a sfarsit in Club Zebra, unde i. mi-a ars ciorapii cu tigara si am primit si o portie de nervi-bonus din partea lui a.. In rest a fost o seara geniala.
Azi cica e Valentine's Day. Pai... la multi anisori indragostitilor, si alte urari dragute. Nu sunt adepta acestei sarbatori, pentru ca am luat-o de la americani si pentru ca mi se pare inutila. Ca doar de fapt noi, romanasii, o sarbatorim pe 24, de Dragobete. Dar numai din spuse. Ca daca intrebi, 9 romani din 10 stiu de Valentine's Day si nu stiu de Dragobete. Ma rog. O consider ca fiind o zi fara prea multa insemnatate, dar care totusi ii face sa se simta mai importanti pe cei ce sunt intr-o relatie amoroasa frumoasa. Nu as putea spune ca e o zi total inutila, ca ma gandesc ca poate a fost creata si ea cu un scop. E poate o zi mai speciala in care iti poti face curaj sau poti avea o scuza pentru a-i face o surpriza persoanei iubite.
Azi am avut o zi plina. De fapt, in ultima vreme cam toate zilele saptamanii sunt din ce in ce mai pline pentru mine. Merg la scoala, apoi la biblioteca, apoi acasa, teme, si poate si la CRE joia. Am avut si o inspectie pentru care am tot citit din minunatul Shakespeare pret de cateva zile, si care, dupa parerea mea, a mers destul de bine. Oricum, nu am avut timp sa facem prea multe din ce ne propusesem si am cam muncit degeaba. Ma rog... sper totusi sa nu fie degeaba. Am inceput sa merg la biblioteca foarte des, aproape in fiecare zi in care am ocazia. Si nu numai pentru ca am o companie placuta, ci si pentru ca imi place mult sa evadez din gradina zoologica ca sa merg sa ma bucur de o carte intr-o liniste deplina pentru cateva ore. Nici nu simt cum trece timpul cand stau acolo, si as sta cu zilele fara sa plec. Nu ca as simti o covarsitoare placere pentru lectura dintr-o data, ci mai degraba nevoia de liniste si pace si de oameni normali si calmi. Acolo pot sa stau linistita si sa imi incarc bateriile, chiar de ajung ca fugarita de masini pe la ora 17 acasa.
Ehh... sper sa pot rezista presiunii ca si pana acum. Bafta si voua! :)
luni, 7 februarie 2011
Noi vrem respect.
A inceput scoala. Simt din in ce mai mult un profund dezgust. Si nu e neaparat din cauza scolii.
Respectul de sine se pierde din ce in ce mai mult si parca ma simt intr-o vagauna fara scapare. Oamenii sunt rai, incredibil de rai. Si nici macar ei nu stiu de ce. Asa i-a facut mama-natura sau poate, asa le place. Si ma refer la respectul de sine deoarece consider ca de nu ai respect pentru ceilalti, nu ai respect pentru propria persoana. Si am mai auzit asta din multe parti.
Azi am avut placerea sa stau putin de vorba cu colega noastra cea noua. Am fost curioasa sa aflu de ce s-a mutat, iar raspunsul intr-un fel m-a uimit, iar in alt fel nu m-a mirat deloc. Batjocura colegilor. Si tot nu inteleg. La ce iti foloseste sa faci rau unui coleg sau sa-l faci sa se simta aiurea? Cred ca nici daca ar merita nu ar trebui s-o faci. Si mai toata lumea o face. Cu totii radem de o persoana mai slaba de inger, sau cu o serie de calitati care ni se par insuficient respectabile de a le noastre. Nu ca as fi vrut sa fac publica o mica parte din trecutul ei, ci pur si simplu ma gandeam ca e un subiect pe care nu l-am mai dezbatut de mult. Si apoi, eu chiar nu am nici un interes sa ii fac rau, dimpotriva. Chiar imi place de ea, si zic asta in speranta ca nu o sa trezesc niste rasete care-si au baza in mintile noastre perverse. E o tipa ok, nu e pitipoanca, pare desteapta si de treaba. Cam asta e prima impresie. Am vorbit o data in viata cu ea dar astea-s detalii. Am tot timpul s-o cunosc mai bine.
Deci na, nu prea ai ce face daca esti in postura victimei. In schimb, daca esti de cealalta parte, poti face ceva. Dar am o vaga presimtire ca nu o s-o faci. Te simti bine asa, pana vei ajunge si tu in postura victimei.
Azi a fost o zi plictisitoare si obositoare in acelasi timp. La un moment dat, am fost in laboratorul Ael, unde ne astepta un tip ce avea sa ne povesteasca despre modul cum a fost pictat tavanul Capelei Sixtine de catre Michelangelo. Un subiect interesant, cel putin pentru mine. In schimb nu a fost asa interesant discursul plictisitor al tipului. Oricum, ideea era ca macar o sa stam relaxati o ora. Dupa ce am terminat orele, a trebuit sa merg iar cu i. la storceala de creieri la biblioteca, pentru a mai scrie cate o frantura din uriasa tema la romana pentru vacanta. Acolo am ras o gramada ca de obicei, am scris si ne-am holbat la 2 tipi care se holbau la noi la randul lor. Fun. Apoi casa. As fi preferat sa ma bag direct in pat pentru ca am dormit numai 3 ore azi-noapte dar... nu stiu de ce nu am nici un chef de stat in pat acum. Si se intampla cam rar asta.
Ziua asta m-a facut sa realizez cateva lucruri. Oricum, respectul cred ca e cel mai important dintre toate. Si nu am realizat asta numai din ce am discutat cu mh., ci dintr-o serie de mai multe intamplari ce s-au petrecut azi. Si nu ca as fi eu cine stie ce desteptaciune pe doua picioare, dar imi place sa observ cat mai bine lucrurile exact asa cum sunt ele. Si reusesc sa invat cat mai multe pe zi ce trece. Si apoi trebuie sa recunosc ca imi si place sa profit de unele situatii ca sa mai invat cate ceva.
Respectul de sine se pierde din ce in ce mai mult si parca ma simt intr-o vagauna fara scapare. Oamenii sunt rai, incredibil de rai. Si nici macar ei nu stiu de ce. Asa i-a facut mama-natura sau poate, asa le place. Si ma refer la respectul de sine deoarece consider ca de nu ai respect pentru ceilalti, nu ai respect pentru propria persoana. Si am mai auzit asta din multe parti.
Azi am avut placerea sa stau putin de vorba cu colega noastra cea noua. Am fost curioasa sa aflu de ce s-a mutat, iar raspunsul intr-un fel m-a uimit, iar in alt fel nu m-a mirat deloc. Batjocura colegilor. Si tot nu inteleg. La ce iti foloseste sa faci rau unui coleg sau sa-l faci sa se simta aiurea? Cred ca nici daca ar merita nu ar trebui s-o faci. Si mai toata lumea o face. Cu totii radem de o persoana mai slaba de inger, sau cu o serie de calitati care ni se par insuficient respectabile de a le noastre. Nu ca as fi vrut sa fac publica o mica parte din trecutul ei, ci pur si simplu ma gandeam ca e un subiect pe care nu l-am mai dezbatut de mult. Si apoi, eu chiar nu am nici un interes sa ii fac rau, dimpotriva. Chiar imi place de ea, si zic asta in speranta ca nu o sa trezesc niste rasete care-si au baza in mintile noastre perverse. E o tipa ok, nu e pitipoanca, pare desteapta si de treaba. Cam asta e prima impresie. Am vorbit o data in viata cu ea dar astea-s detalii. Am tot timpul s-o cunosc mai bine.
Deci na, nu prea ai ce face daca esti in postura victimei. In schimb, daca esti de cealalta parte, poti face ceva. Dar am o vaga presimtire ca nu o s-o faci. Te simti bine asa, pana vei ajunge si tu in postura victimei.
Azi a fost o zi plictisitoare si obositoare in acelasi timp. La un moment dat, am fost in laboratorul Ael, unde ne astepta un tip ce avea sa ne povesteasca despre modul cum a fost pictat tavanul Capelei Sixtine de catre Michelangelo. Un subiect interesant, cel putin pentru mine. In schimb nu a fost asa interesant discursul plictisitor al tipului. Oricum, ideea era ca macar o sa stam relaxati o ora. Dupa ce am terminat orele, a trebuit sa merg iar cu i. la storceala de creieri la biblioteca, pentru a mai scrie cate o frantura din uriasa tema la romana pentru vacanta. Acolo am ras o gramada ca de obicei, am scris si ne-am holbat la 2 tipi care se holbau la noi la randul lor. Fun. Apoi casa. As fi preferat sa ma bag direct in pat pentru ca am dormit numai 3 ore azi-noapte dar... nu stiu de ce nu am nici un chef de stat in pat acum. Si se intampla cam rar asta.
Ziua asta m-a facut sa realizez cateva lucruri. Oricum, respectul cred ca e cel mai important dintre toate. Si nu am realizat asta numai din ce am discutat cu mh., ci dintr-o serie de mai multe intamplari ce s-au petrecut azi. Si nu ca as fi eu cine stie ce desteptaciune pe doua picioare, dar imi place sa observ cat mai bine lucrurile exact asa cum sunt ele. Si reusesc sa invat cat mai multe pe zi ce trece. Si apoi trebuie sa recunosc ca imi si place sa profit de unele situatii ca sa mai invat cate ceva.
miercuri, 2 februarie 2011
Pentru tine.
In viata mea de zi cu zi nu se mai intampla multe lucruri iesite din comun. Si oricum nu asta e ideea. Nu as putea spune ca sunt deranjata de asta. Sunt in vacanta si imi place. Nici acum nu am scapat de raceala, ba m-am pricopsit si cu o durere de cap. Tot incerc sa imi pun ordine in ganduri si sentimente, sa imi dau seama cine merita si cine nu compania si prietenia mea. E ca o lupta infinita de a fi in cercul potrivit de copilasi.
Dar azi e o zi mai speciala. Azi am facut si altceva decat sa pierd timpul. M-am tot gandit cum isi petrece el ziua de azi. Pentru ca e speciala. Si nu pentru mine. De fapt e si pentru mine intr-un fel. E ziua scumpului meu. Nu m-am putut abtine ii scriu ceva chiar de nu se stie cand o sa citeasca.
Dragul meu T.,
As da orice sa fi petrecut ziua asta cu tine, dar cu siguranta ca nu ai dus lipsa de o companie placuta. Sper ca minunata varsta de 18 ani sa iti aduca numai impliniri si bucurii, asa cum sunt convinsa ca meriti. Imi doresc ca in aceasta zi, daca nu in toate, sa te simti cea mai importanta persoana pentru toti cei care te inconjoara. (Pentru mine oricum esti mereu cel mai important.) Sa simti ca toata lumea se invarte in jurul tau si ca stelele iti vorbesc doar tie.
As vrea sa fi putut fi acolo, sau in orice colt de lume, numai cu tine, sa stam intinsi pe iarba si sa iti arat toate stelele de pe cer, toti norii si tot ce poti vedea. Sa iti spun ca pentru mine insemni mai mult decat cea mai stralucitoare stea de pe cer, decat cel mai pufos nor, decat cea mai frumoasa culoare a cerului si decat orice vietate sau lucru impresionant.
Iti doresc sa insemni pentru toti cat insemni pentru mine, dar sa mai fie si cativa invidiosi, ca sa te mai si distrezi facandu-le in ciuda si care, sa te faca sa te simti cu adevarat special.
Ii invidiez pe toti cei care sunt acolo cu tine, invidiez pana si scaunul pe care stai. As vrea sa te strang in brate si sa ma bucur de parfumul tau, mirosindu-l pana ce as simti ca l-am luat pe tot in fiinta mea mica. As vrea sa fi tinut azi un concert, iar eu sa fi fost acolo undeva, fara ca tu sa stii, in spatele scenei cu toti colegii si prietenii tai, pregatindu-ti o petrecere surpriza. La sfarsitul concertului sa fi venit pe scena si sa te imbratisez urandu-ti un calduros si nepretuit "La multi ani!" in fata publicului care apoi ar canta in cinstea aniversarii tale. As fi fost asa de fericita numai sa iti vad bucuria din ochi si sa simt ca in momentul acela te simti cel mai important om.
As vrea sa fiu o musca si sa te urmaresc peste tot, dar nu ar mai avea nici un farmec. Atunci cand te-as vedea pentru prima data as fi deja obisnuita cu tine.
As vrea sa fiu tavanul incaperii in care te afli atunci cand petreci cu prietenii, sa iti vad zambetul si ochii si sa te imbratisez cu privirea. Sa te surprind atunci cand esti in centrul atentiei, atunci cand numai tu contezi. Sa fiu fericita pentru tine asa cum sunt mereu, sa fiu mandra ca esti doar al meu si asa vei ramane.
Iti doresc ca aceasta zi sa te faca sa te gandesti la mine, asa cum stiu ca faci mereu, si la toti cei care te iubesc si ar da orice sa-ti fie alaturi in momentele care conteaza cel mai mult pentru tine. Si as mai vrea sa iti aduci aminte ca orice s-ar intampla, acolo si aici, eu tot te astept si nici nu respir fara sa te am in gand; ca visez mereu la ziua in care vei veni in sfarsit si ca sunt si voi fi mereu aici pentru tine.
Un sincer "La multi ani!" cu toata dragostea de la fetita ta mica cu suflet mare,
A.
Dar azi e o zi mai speciala. Azi am facut si altceva decat sa pierd timpul. M-am tot gandit cum isi petrece el ziua de azi. Pentru ca e speciala. Si nu pentru mine. De fapt e si pentru mine intr-un fel. E ziua scumpului meu. Nu m-am putut abtine ii scriu ceva chiar de nu se stie cand o sa citeasca.
Dragul meu T.,
As da orice sa fi petrecut ziua asta cu tine, dar cu siguranta ca nu ai dus lipsa de o companie placuta. Sper ca minunata varsta de 18 ani sa iti aduca numai impliniri si bucurii, asa cum sunt convinsa ca meriti. Imi doresc ca in aceasta zi, daca nu in toate, sa te simti cea mai importanta persoana pentru toti cei care te inconjoara. (Pentru mine oricum esti mereu cel mai important.) Sa simti ca toata lumea se invarte in jurul tau si ca stelele iti vorbesc doar tie.
As vrea sa fi putut fi acolo, sau in orice colt de lume, numai cu tine, sa stam intinsi pe iarba si sa iti arat toate stelele de pe cer, toti norii si tot ce poti vedea. Sa iti spun ca pentru mine insemni mai mult decat cea mai stralucitoare stea de pe cer, decat cel mai pufos nor, decat cea mai frumoasa culoare a cerului si decat orice vietate sau lucru impresionant.
Iti doresc sa insemni pentru toti cat insemni pentru mine, dar sa mai fie si cativa invidiosi, ca sa te mai si distrezi facandu-le in ciuda si care, sa te faca sa te simti cu adevarat special.
Ii invidiez pe toti cei care sunt acolo cu tine, invidiez pana si scaunul pe care stai. As vrea sa te strang in brate si sa ma bucur de parfumul tau, mirosindu-l pana ce as simti ca l-am luat pe tot in fiinta mea mica. As vrea sa fi tinut azi un concert, iar eu sa fi fost acolo undeva, fara ca tu sa stii, in spatele scenei cu toti colegii si prietenii tai, pregatindu-ti o petrecere surpriza. La sfarsitul concertului sa fi venit pe scena si sa te imbratisez urandu-ti un calduros si nepretuit "La multi ani!" in fata publicului care apoi ar canta in cinstea aniversarii tale. As fi fost asa de fericita numai sa iti vad bucuria din ochi si sa simt ca in momentul acela te simti cel mai important om.
As vrea sa fiu o musca si sa te urmaresc peste tot, dar nu ar mai avea nici un farmec. Atunci cand te-as vedea pentru prima data as fi deja obisnuita cu tine.
As vrea sa fiu tavanul incaperii in care te afli atunci cand petreci cu prietenii, sa iti vad zambetul si ochii si sa te imbratisez cu privirea. Sa te surprind atunci cand esti in centrul atentiei, atunci cand numai tu contezi. Sa fiu fericita pentru tine asa cum sunt mereu, sa fiu mandra ca esti doar al meu si asa vei ramane.
Iti doresc ca aceasta zi sa te faca sa te gandesti la mine, asa cum stiu ca faci mereu, si la toti cei care te iubesc si ar da orice sa-ti fie alaturi in momentele care conteaza cel mai mult pentru tine. Si as mai vrea sa iti aduci aminte ca orice s-ar intampla, acolo si aici, eu tot te astept si nici nu respir fara sa te am in gand; ca visez mereu la ziua in care vei veni in sfarsit si ca sunt si voi fi mereu aici pentru tine.
Un sincer "La multi ani!" cu toata dragostea de la fetita ta mica cu suflet mare,
A.
sâmbătă, 29 ianuarie 2011
"Acolo unde soarele rasare doar daca-l platesti."
Ce-ar fi lumea asta fara bani? Unii nu ar mai avea cu ce sa se laude, iar altii nu ar mai avea de ce se plange.
Smecherii nu ar mai fi asa smecheri fara bani. Totul se invarte in jurul banilor. Viata e o lupta continua pentru a castiga bani ca sa poti trai. De fapt, nici nu te mai gandesti la tine si la traiul tau cand iti petreci toata viata muncind si mereu gandindu-te ca nu ai suficienti bani. Suficienti pentru ce? Pentru a-ti plati darile si pentru copii(daca ii ai). Astea sunt motivele cu adevarat importante si palpabile. Dar partea cealalata? Pentru lux. Ca sa poti avea tot ce-ti doresti, de la bunuri materiale pana chiar si la cei de langa tine. Ca multi au un singur criteriu de a-si alege 'prietenii': banii. Ca doar ce conteaza ce ai in cap si cat esti de cinstit daca nu ai bani? Poti sa fii tu si Enstein ca nu te baga nimeni in seama. Si nu fac referire la nimeni.
Pur si simplu incep sa ma gandesc cum ar fi lumea daca nu ar mai avea nimeni nici un ban macar o zi. Ce ar face? Cum s-ar descurca? Ar innebuni toti? Mda... cel mai probabil. Majoritatea adolescentilor de bani gata care primesc oricati bani vor muschii lor si oricand ii cer de la parinti se obisnuiesc asa, si cand vor ajunge sa trebuiasca sa isi castige un ban pe propria piele, si daca vor ridica o frunza de pe jos li se va parea greu. Cand isi vor da seama intr-o zi cat de greu se castiga banii si cat de mult au muncit parintii lor pentru tot ce au, probabil li se va parea imposibil s-o faca si ei la randul lor. Dar unii au tot ce vor pe tava toata viata.
Daca am fi toti lefter pentru o zi cum ar fi? Ce ocupatii am avea? Cred ca multi ar lua-o razna daca s-ar gandi ca nu mai au ce cheltui. Dar daca am sta in casa si am citi o carte? Daca i-am ajuta pe parinti la curantenie sau la mancare? Daca ne-am uita in agenda interminabila din telefonul mobil si i-am suna pe toti cei pe care i-am ignorat sau de care am uitat in ultima vreme? Daca am sta sa ne uitam pe geam, la cer, si am admira tot ce misca? Sau daca ne-am inchide telefonul si am dormi? Sunt o multime de lucruri frumoase pe care le putem face si fara bani. Poti sa iesi chiar sa te plimbi cu prietenii, sa depanati amintiri sau sa vorbiti. In loc sa se gandeasca la cum isi mai pot petrece timpul cu o companie cat mai placuta fara sa ii 'coste' prea mult, majoritatea dintre noi se gandesc la ce haine 'de firma' sa isi mai cumpere, la cum sa se mai dea smecheri si sa iasa in evidenta. Exact genul de oameni de-al de cei pe care ii gasesti aici. Daca am fi macar o zi din viata noastra fara nici un ban, am pretui lucrurile cu adevarat importante mult mai mult si poate ca ne-am mai si trezi putin la realitate.
Traim intr-o lume cruda, in care suntem manipulati si in care intalnesti tot felul de oameni. Si daca toti s-ar gandi cum sa isi faca viata mai buna nefiind dependenti de bani si lucruri materiale, nici nu ar mai pune banii in capul listei de criterii. Asta e si un mod de a-ti testa prietenii. Ei trebuie sa te placa si sa te accepte indiferent de venituri. Dar asta depinde si de felul tau de a fi si de modul tau de a percepe lucrurile.
Aici cam asa e... tre' sa-ti faci singur soarele sa rasara. Si nu platindu-l, ci deschizandu-ti singur noi orizonturi prin tot ceea ce faci.
Smecherii nu ar mai fi asa smecheri fara bani. Totul se invarte in jurul banilor. Viata e o lupta continua pentru a castiga bani ca sa poti trai. De fapt, nici nu te mai gandesti la tine si la traiul tau cand iti petreci toata viata muncind si mereu gandindu-te ca nu ai suficienti bani. Suficienti pentru ce? Pentru a-ti plati darile si pentru copii(daca ii ai). Astea sunt motivele cu adevarat importante si palpabile. Dar partea cealalata? Pentru lux. Ca sa poti avea tot ce-ti doresti, de la bunuri materiale pana chiar si la cei de langa tine. Ca multi au un singur criteriu de a-si alege 'prietenii': banii. Ca doar ce conteaza ce ai in cap si cat esti de cinstit daca nu ai bani? Poti sa fii tu si Enstein ca nu te baga nimeni in seama. Si nu fac referire la nimeni.
Pur si simplu incep sa ma gandesc cum ar fi lumea daca nu ar mai avea nimeni nici un ban macar o zi. Ce ar face? Cum s-ar descurca? Ar innebuni toti? Mda... cel mai probabil. Majoritatea adolescentilor de bani gata care primesc oricati bani vor muschii lor si oricand ii cer de la parinti se obisnuiesc asa, si cand vor ajunge sa trebuiasca sa isi castige un ban pe propria piele, si daca vor ridica o frunza de pe jos li se va parea greu. Cand isi vor da seama intr-o zi cat de greu se castiga banii si cat de mult au muncit parintii lor pentru tot ce au, probabil li se va parea imposibil s-o faca si ei la randul lor. Dar unii au tot ce vor pe tava toata viata.
Daca am fi toti lefter pentru o zi cum ar fi? Ce ocupatii am avea? Cred ca multi ar lua-o razna daca s-ar gandi ca nu mai au ce cheltui. Dar daca am sta in casa si am citi o carte? Daca i-am ajuta pe parinti la curantenie sau la mancare? Daca ne-am uita in agenda interminabila din telefonul mobil si i-am suna pe toti cei pe care i-am ignorat sau de care am uitat in ultima vreme? Daca am sta sa ne uitam pe geam, la cer, si am admira tot ce misca? Sau daca ne-am inchide telefonul si am dormi? Sunt o multime de lucruri frumoase pe care le putem face si fara bani. Poti sa iesi chiar sa te plimbi cu prietenii, sa depanati amintiri sau sa vorbiti. In loc sa se gandeasca la cum isi mai pot petrece timpul cu o companie cat mai placuta fara sa ii 'coste' prea mult, majoritatea dintre noi se gandesc la ce haine 'de firma' sa isi mai cumpere, la cum sa se mai dea smecheri si sa iasa in evidenta. Exact genul de oameni de-al de cei pe care ii gasesti aici. Daca am fi macar o zi din viata noastra fara nici un ban, am pretui lucrurile cu adevarat importante mult mai mult si poate ca ne-am mai si trezi putin la realitate.
Traim intr-o lume cruda, in care suntem manipulati si in care intalnesti tot felul de oameni. Si daca toti s-ar gandi cum sa isi faca viata mai buna nefiind dependenti de bani si lucruri materiale, nici nu ar mai pune banii in capul listei de criterii. Asta e si un mod de a-ti testa prietenii. Ei trebuie sa te placa si sa te accepte indiferent de venituri. Dar asta depinde si de felul tau de a fi si de modul tau de a percepe lucrurile.
Aici cam asa e... tre' sa-ti faci singur soarele sa rasara. Si nu platindu-l, ci deschizandu-ti singur noi orizonturi prin tot ceea ce faci.
joi, 27 ianuarie 2011
Pana la capat.
Mai e O ZI! Una...
Nu mai pot. Ma mir cumde nu am luat-o razna saptamana asta. Whatever. Faza naspa e ca mai facem pana si maine ore... si eu care credeam ca poate suntem si noi mai norocosi ca ceilalti si o sa fim scutiti de o zi. Maine avem latina prima ora. Dirigul a zis sa mergem numai cei care au medii mici. Pai si daca am medie mica si ma duc maine ce? Nu cred ca o sa ne mai asculte sau ceva(sper). Oricum, chiar de am medie mica sau nu, ma gandesc foarte serios sa ma duc. Si nu credeam ca o sa spun ceva de genul in viata asta dar, chiar as vrea sa il mai vad o data pe domn' Ifrim inainte de vacanta. Adica tipul a fost foarte ok cu mine ultima data si chiar as vrea sa stie ca apreciez gestul lui si ca ii sunt recunoscatoare. Pana acum am fost ingrozita de ora de latina, si mereu cand stiam ca e vineri imi venea sa ma incui in camera. Dar acum parca ma simt mult mai bine. Nici nu stiu ce o sa facem maine. Cred ca ne mai cheama ca sa asistam cand termina profii de incheiat toate mediile(daca nu au facut-o deja).
Doamne, abia astept sa stau in pat seara, sa ma uit pe tavan si sa spun: 'E vacanta ba! Nu ma mai trezesc maine la 7. Alarm off!' Yeah. Cel mai misto sentiment. Si sa vezi ce misto o sa fie cand o sa zic ca e vacanta de vara. Superb. Deja visez la vremurile alea, cum fac in fiecare an.
Ma rog, stiu ca astea nu prea au ce cauta in postarea asta dar... daca tot m-am laudat la i. si la s. ca o sa postez doua sau trei dintre compunerile pe care le-am facut pentru portofoliul la romana, cam ar trebui s-o fac. Si n-am sa le modific cu absolut nimic.
Prima compunere: 'Adolescenta'
Ce e adolescenta? Habar n-am. Stiu eu ceva si pe dincolo, daca intrebi zece oameni pe strada acelasi lucru, iti dau exact aceeasi definitie. Asa ca presupun ca e aceeasi.
Adolescenta e o amestecatura de lucruri si sentimente. O amestecatura care cuprinde viata mea si a tuturor celor care au varsta intre 14 si 20 de ani. De fapt, nu numai viata. Ca pana si copacii ti se par altfel decat unui adult. Pana si cele mai banale lucruri sunt altfel, sunt asa cum iti plac tie. Si toata lumea e a ta. In perioada asta din viata nu te gandesti ce o sa pui maine pe masa, nu te gandesti cum sa mai faci bani ca sa poti sa iti platesti facturile si sa traiesti si decent in acelasi timp. Cand auzi cuvintele astea in aceeasi propozitie, iti spui in gand: "Ehh... treburi de adulti.", iar apoi iti reiei ocupatiile specifice varstei. Poate ca nu ar trebui sa sune asa o compunere pe care urmeaza sa o predai profei de romana, dar asta e tot ce imi vine in minte acum. Revenind la adolescenta... ce pot sa spun. E geniala. Si bineinteles ca e mult mai misto sa auzi un adolescent vorbind despre adolescenta decat un adult vorbind despre adolescenta. Mentalitati diferite, viziuni diferite si tot tacamul. In adolescenta ne transformam, invatam, crestem si ne dezvoltam. E perioada in care te poti simti cel mai liber, chiar daca poate te streseaza parintii sau bunicii. Esti foarte usor influentabil si nu stii prea multe despre viata. Esti dornic de 'senzatii tari' si lucruri noi in permanenta. Nu prea stii sa faci diferenta dintre bine si rau si iti place sa incalci toate regulile posibile. Ai o energie deosebita in corp si vrei sa faci orice sa te integrezi cat mai bine in grupul tau de prieteni, sa iesi in evidenta cumva.
Ei bine, as putea sta toata noaptea la birou sa scriu despre asta, dar unde ar mai fi farmecul? Nici nu stiu daca as fi in stare sa mai scriu la cat imi e de somn.
A doua compunere: 'Modele in viata'
Ce sunt modelele? Eu vad modelele ca pe niste ferestre. Daca o alegi pe cea buna, cand o deschizi, poti vedea exact privelistea la care visezi. Insa, daca alegi una mai putin potrivita, privelistea pe care o vei vedea te va dezamagi.
Iti poti alege ca model o persoana pe care o intalnesti in viata ta de zi cu zi, o vedeta sau chiar un personaj imaginar, fie el creat chiar de tine insuti. Modelele sunt foarte importante. Trebuie sa stim sa ni le alegem, astfel incat viata noastra sa ia o intorsatura cat mai favorabila pentru noi insine. E destul de dificil sa iti alegi un model bun si care sa te reprezinte. Tind sa cred ca tot modelele din viata reala sunt cele mai bune. Consider ca daca ar fi sa ne facem toti ca model un personaj imaginar, l-am crea foarte aproape de perfectiune, daca nu chiar perfect. Noi nu putem atinge perfectiunea si atunci, la un moment dat, va aparea dezamagirea. Cand te gandesti care ar trebui sau care ai vrea sa fie modelul tau in viata, trebuie sa te gandesti mai intai la tine insuti. Trebuie sa te hotarasti ce vrei de la viata, si sa ai grija sa ai vise realizabile, si nu teluri pe care nu vei putea sa le atingi niciodata. Si e cam greu sa gasesti o persoana care sa te reprezinte in totalitate. De aceea, putem avea mai multe modele, luand de la fiecare ce credem ca e mai potrivit pentru personalitatea noastra.
Modelul meu in viata este fosta mea diriginta, profesoara mea de limba engleza din scoala generala. Am ales-o ca model acum mult timp si nu am gasit pe nimeni care sa ma reprezinte mai mult. Motivul principal pentru care am ales-o, este acela ca in viitor imi doresc sa devin profesoara de limba engleza, asa ca ea. Am descoperit placerea de a-mi folosi timpul invatandu-i cate ceva pe cei mai mici ca mine, atunci cand ea a lipsit intr-o zi de la scoala si m-a lasat pe mine, impreuna cu cateva colege, sa avem grija si sa stam cu elevii sai mai mici ca noi. Mi-a placut in mod deosebit sa fac asta, sa simt ca am un rol important in cresterea si dezvoltarea unor copii, lucru care mi se pare a fi de mii de ori mai important decat munca intr-o banca sau in oricare alta unitate. Dar trebuie sa iti si placa, sa simti ca esti facut pentru asta, pentru ca nu oricine are calitatile necesare unui profesor.
Am ales-o pe ea nu numai pentru ca era profesoara mea, dar si pentru felul cum arata si se imbraca si pentru calitatile morale. Nu era intotdeauna asa cum mi-as fi dorit sa fie, dar am admirat-o mereu foarte mult pentru persoana care era si pentru tot ceea ce facea pentru noi. Cand ma uitam la ea, tot ce speram era sa ajung intr-o buna zi sa fiu macar jumatate din ce este ea. A fost atat un exemplu pozitiv, cat si un exemplu negativ pentru mine, iar datorita acestui fapt am invatat si mai multe de la ea. Nu m-am gandit niciodata ca poate nu e un model bun pentru mine, desi poate ar fi trebuit sa o fac, dar pur si simplu am simtit contrariul. Si daca intr-adevar nu e un model potrivit pentru mine, sper sa imi dau seama de asta si, eventual, sa imi gasesc altul mai bun inainte de a fi prea tarziu.
Poate ca multi dintre noi nici nu se gandesc acum ce vor sa faca in viata, nu se gandesc si nu isi bat capul cu lucrurile care sunt cu adevarat importante pentru noi. Majoritatea poate ca se gandesc la asta numai cand le da profa de scris o compunere ca asta, realizand atunci ca nu si-au pus niciodata problema in felul asta. Sau poate ca nici nu realizeaza. Si nu ma consider superioara lor pentru ca eu ma gandesc si realizez mai multe lucruri. Prefer sa le tin pentru mine. Majoritatea nu dau importanta nici daca le spune o persoana cu mai multi ani si experienta, d-apoi mie. Nu ar avea niciun rost. Oricum, intr-un fel e bine sa stii ca esti putin diferit in sensul bun, acum cand toti se gandesc in ce mod sa isi mai puna viata in pericol decat s-o faca mai frumoasa.
Parerea mea e ca ar trebui sa incepem sa ne gandim mai mult si mai serios la viata noastra, dar presupun ca avem destul timp si pentru asta.
A treia compunere: 'Patriotismul'
Ce este patriotismul? Patriotismul este un act ce dovedeste mandria unui om, mandrie pe care o poarta pentru ca este roman, irlandez, olandez sau orice altceva.
In zilele noastre, au mai ramas putini oameni adevarati care sa isi iubeasca cu adevarat tara si sa si-o dovedeasca ramanand in ea si invingand orice probleme politice sau sociale. Mai toata lumea se plange ca e greu, toti vor sa plece departe si sa nu se mai intoarca, pentru a avea o viata mai buna. Poate fi si unul la un milion, care sa spuna ca isi iubeste tara si locurile natale si ca vrea sa moara acolo unde a copilarit si unde s-a nascut. Dar acel om este cu adevarat om si nu se gandeste numai la bani sau alte bunuri materiale.
Ca sa te poti numi patriot nu trebuie sa faci prea multe eforturi, ci pur si simplu sa scapi si sa evadezi din efectul de turma. Si daca ai vointa, nimic nu te poate impiedica.
Cred ca fiecare om ar trebui sa isi iubeasca tara, locurile natale si familia. Dar, din pacate, acum fiecare se gandeste la el insusi si nimic mai mult. Acum cel mai mult conteaza banii si statutul social. Oamenii sunt disperati dupa popularitate si faima, iar daca nu o pot cunoaste aici, se gandesc sa plece si sa isi formeze o viata in alta tara, doar pentru a obtine cele dorite. Dar de multe ori nu e asa si apare dezamagirea.
Ca sa fii patriot trebuie sa fii foarte puternic, sa nu te lasi influentat de parerile si deciziile celorlalti. Sa ai personalitate si curaj. Sa iti doresti sa iti impui punctul de vedere in orice situatie. Sa iti iubesti tara si sa ii fii fidel pana la capat, indiferent de greutatile pe care le intampini.
Ei bine, sper ca va plac si ca nu v-am plictisit. Take care. :)
Nu mai pot. Ma mir cumde nu am luat-o razna saptamana asta. Whatever. Faza naspa e ca mai facem pana si maine ore... si eu care credeam ca poate suntem si noi mai norocosi ca ceilalti si o sa fim scutiti de o zi. Maine avem latina prima ora. Dirigul a zis sa mergem numai cei care au medii mici. Pai si daca am medie mica si ma duc maine ce? Nu cred ca o sa ne mai asculte sau ceva(sper). Oricum, chiar de am medie mica sau nu, ma gandesc foarte serios sa ma duc. Si nu credeam ca o sa spun ceva de genul in viata asta dar, chiar as vrea sa il mai vad o data pe domn' Ifrim inainte de vacanta. Adica tipul a fost foarte ok cu mine ultima data si chiar as vrea sa stie ca apreciez gestul lui si ca ii sunt recunoscatoare. Pana acum am fost ingrozita de ora de latina, si mereu cand stiam ca e vineri imi venea sa ma incui in camera. Dar acum parca ma simt mult mai bine. Nici nu stiu ce o sa facem maine. Cred ca ne mai cheama ca sa asistam cand termina profii de incheiat toate mediile(daca nu au facut-o deja).
Doamne, abia astept sa stau in pat seara, sa ma uit pe tavan si sa spun: 'E vacanta ba! Nu ma mai trezesc maine la 7. Alarm off!' Yeah. Cel mai misto sentiment. Si sa vezi ce misto o sa fie cand o sa zic ca e vacanta de vara. Superb. Deja visez la vremurile alea, cum fac in fiecare an.
Ma rog, stiu ca astea nu prea au ce cauta in postarea asta dar... daca tot m-am laudat la i. si la s. ca o sa postez doua sau trei dintre compunerile pe care le-am facut pentru portofoliul la romana, cam ar trebui s-o fac. Si n-am sa le modific cu absolut nimic.
Prima compunere: 'Adolescenta'
Ce e adolescenta? Habar n-am. Stiu eu ceva si pe dincolo, daca intrebi zece oameni pe strada acelasi lucru, iti dau exact aceeasi definitie. Asa ca presupun ca e aceeasi.
Adolescenta e o amestecatura de lucruri si sentimente. O amestecatura care cuprinde viata mea si a tuturor celor care au varsta intre 14 si 20 de ani. De fapt, nu numai viata. Ca pana si copacii ti se par altfel decat unui adult. Pana si cele mai banale lucruri sunt altfel, sunt asa cum iti plac tie. Si toata lumea e a ta. In perioada asta din viata nu te gandesti ce o sa pui maine pe masa, nu te gandesti cum sa mai faci bani ca sa poti sa iti platesti facturile si sa traiesti si decent in acelasi timp. Cand auzi cuvintele astea in aceeasi propozitie, iti spui in gand: "Ehh... treburi de adulti.", iar apoi iti reiei ocupatiile specifice varstei. Poate ca nu ar trebui sa sune asa o compunere pe care urmeaza sa o predai profei de romana, dar asta e tot ce imi vine in minte acum. Revenind la adolescenta... ce pot sa spun. E geniala. Si bineinteles ca e mult mai misto sa auzi un adolescent vorbind despre adolescenta decat un adult vorbind despre adolescenta. Mentalitati diferite, viziuni diferite si tot tacamul. In adolescenta ne transformam, invatam, crestem si ne dezvoltam. E perioada in care te poti simti cel mai liber, chiar daca poate te streseaza parintii sau bunicii. Esti foarte usor influentabil si nu stii prea multe despre viata. Esti dornic de 'senzatii tari' si lucruri noi in permanenta. Nu prea stii sa faci diferenta dintre bine si rau si iti place sa incalci toate regulile posibile. Ai o energie deosebita in corp si vrei sa faci orice sa te integrezi cat mai bine in grupul tau de prieteni, sa iesi in evidenta cumva.
Ei bine, as putea sta toata noaptea la birou sa scriu despre asta, dar unde ar mai fi farmecul? Nici nu stiu daca as fi in stare sa mai scriu la cat imi e de somn.
A doua compunere: 'Modele in viata'
Ce sunt modelele? Eu vad modelele ca pe niste ferestre. Daca o alegi pe cea buna, cand o deschizi, poti vedea exact privelistea la care visezi. Insa, daca alegi una mai putin potrivita, privelistea pe care o vei vedea te va dezamagi.
Iti poti alege ca model o persoana pe care o intalnesti in viata ta de zi cu zi, o vedeta sau chiar un personaj imaginar, fie el creat chiar de tine insuti. Modelele sunt foarte importante. Trebuie sa stim sa ni le alegem, astfel incat viata noastra sa ia o intorsatura cat mai favorabila pentru noi insine. E destul de dificil sa iti alegi un model bun si care sa te reprezinte. Tind sa cred ca tot modelele din viata reala sunt cele mai bune. Consider ca daca ar fi sa ne facem toti ca model un personaj imaginar, l-am crea foarte aproape de perfectiune, daca nu chiar perfect. Noi nu putem atinge perfectiunea si atunci, la un moment dat, va aparea dezamagirea. Cand te gandesti care ar trebui sau care ai vrea sa fie modelul tau in viata, trebuie sa te gandesti mai intai la tine insuti. Trebuie sa te hotarasti ce vrei de la viata, si sa ai grija sa ai vise realizabile, si nu teluri pe care nu vei putea sa le atingi niciodata. Si e cam greu sa gasesti o persoana care sa te reprezinte in totalitate. De aceea, putem avea mai multe modele, luand de la fiecare ce credem ca e mai potrivit pentru personalitatea noastra.
Modelul meu in viata este fosta mea diriginta, profesoara mea de limba engleza din scoala generala. Am ales-o ca model acum mult timp si nu am gasit pe nimeni care sa ma reprezinte mai mult. Motivul principal pentru care am ales-o, este acela ca in viitor imi doresc sa devin profesoara de limba engleza, asa ca ea. Am descoperit placerea de a-mi folosi timpul invatandu-i cate ceva pe cei mai mici ca mine, atunci cand ea a lipsit intr-o zi de la scoala si m-a lasat pe mine, impreuna cu cateva colege, sa avem grija si sa stam cu elevii sai mai mici ca noi. Mi-a placut in mod deosebit sa fac asta, sa simt ca am un rol important in cresterea si dezvoltarea unor copii, lucru care mi se pare a fi de mii de ori mai important decat munca intr-o banca sau in oricare alta unitate. Dar trebuie sa iti si placa, sa simti ca esti facut pentru asta, pentru ca nu oricine are calitatile necesare unui profesor.
Am ales-o pe ea nu numai pentru ca era profesoara mea, dar si pentru felul cum arata si se imbraca si pentru calitatile morale. Nu era intotdeauna asa cum mi-as fi dorit sa fie, dar am admirat-o mereu foarte mult pentru persoana care era si pentru tot ceea ce facea pentru noi. Cand ma uitam la ea, tot ce speram era sa ajung intr-o buna zi sa fiu macar jumatate din ce este ea. A fost atat un exemplu pozitiv, cat si un exemplu negativ pentru mine, iar datorita acestui fapt am invatat si mai multe de la ea. Nu m-am gandit niciodata ca poate nu e un model bun pentru mine, desi poate ar fi trebuit sa o fac, dar pur si simplu am simtit contrariul. Si daca intr-adevar nu e un model potrivit pentru mine, sper sa imi dau seama de asta si, eventual, sa imi gasesc altul mai bun inainte de a fi prea tarziu.
Poate ca multi dintre noi nici nu se gandesc acum ce vor sa faca in viata, nu se gandesc si nu isi bat capul cu lucrurile care sunt cu adevarat importante pentru noi. Majoritatea poate ca se gandesc la asta numai cand le da profa de scris o compunere ca asta, realizand atunci ca nu si-au pus niciodata problema in felul asta. Sau poate ca nici nu realizeaza. Si nu ma consider superioara lor pentru ca eu ma gandesc si realizez mai multe lucruri. Prefer sa le tin pentru mine. Majoritatea nu dau importanta nici daca le spune o persoana cu mai multi ani si experienta, d-apoi mie. Nu ar avea niciun rost. Oricum, intr-un fel e bine sa stii ca esti putin diferit in sensul bun, acum cand toti se gandesc in ce mod sa isi mai puna viata in pericol decat s-o faca mai frumoasa.
Parerea mea e ca ar trebui sa incepem sa ne gandim mai mult si mai serios la viata noastra, dar presupun ca avem destul timp si pentru asta.
A treia compunere: 'Patriotismul'
Ce este patriotismul? Patriotismul este un act ce dovedeste mandria unui om, mandrie pe care o poarta pentru ca este roman, irlandez, olandez sau orice altceva.
In zilele noastre, au mai ramas putini oameni adevarati care sa isi iubeasca cu adevarat tara si sa si-o dovedeasca ramanand in ea si invingand orice probleme politice sau sociale. Mai toata lumea se plange ca e greu, toti vor sa plece departe si sa nu se mai intoarca, pentru a avea o viata mai buna. Poate fi si unul la un milion, care sa spuna ca isi iubeste tara si locurile natale si ca vrea sa moara acolo unde a copilarit si unde s-a nascut. Dar acel om este cu adevarat om si nu se gandeste numai la bani sau alte bunuri materiale.
Ca sa te poti numi patriot nu trebuie sa faci prea multe eforturi, ci pur si simplu sa scapi si sa evadezi din efectul de turma. Si daca ai vointa, nimic nu te poate impiedica.
Cred ca fiecare om ar trebui sa isi iubeasca tara, locurile natale si familia. Dar, din pacate, acum fiecare se gandeste la el insusi si nimic mai mult. Acum cel mai mult conteaza banii si statutul social. Oamenii sunt disperati dupa popularitate si faima, iar daca nu o pot cunoaste aici, se gandesc sa plece si sa isi formeze o viata in alta tara, doar pentru a obtine cele dorite. Dar de multe ori nu e asa si apare dezamagirea.
Ca sa fii patriot trebuie sa fii foarte puternic, sa nu te lasi influentat de parerile si deciziile celorlalti. Sa ai personalitate si curaj. Sa iti doresti sa iti impui punctul de vedere in orice situatie. Sa iti iubesti tara si sa ii fii fidel pana la capat, indiferent de greutatile pe care le intampini.
Ei bine, sper ca va plac si ca nu v-am plictisit. Take care. :)
sâmbătă, 22 ianuarie 2011
"Instinctul de pradator care vaneaza nota."
Exact asta ne curge prin vene. As vrea sa pot explica mai multe. E doar un 'citat' personal care mi-a fulgerat prin minte intr-o seara cand ma gandeam cum o sa fie in ziua urmatoare. Si aici il citez pe Bitza: "Stiu ca maine vine alta zi de cacat." L-am notat in telefon cu gandul ca o sa imi vina inspiratia si intr-o buna zi o sa pot sa il dezvolt.
Cred ca majoritatea adolescentilor se regasesc in el. Cel putin eu una chiar ma regasesc. Mai e o saptamana de scoala, din primul semestru, in care o sa fim foarte stresati din cauza mediilor. Si apoi, pe zi ce trece mi se pare ca profesorii ne cred niste roboti. Nu zic ca nu ar avea dreptate in unele privinte si ca noi suntem cei destepti, dar avem si noi o viata si nu avem de gand sa ne-o risipim tocind la fiecare obiect ca sa ii multumim pe ei. Fapt care mie oricum mi se pare imposibil. Acum trebuie sa facem cam tot ce putem ca sa luam note mari. Nu conteaza cat de greu ne e sau de cat de putin timp avem la dispozitie, trebuie sa vanam notele. Si de aici presiunea din partea profesorilor si parintilor. Eu sunt un caz destul de fericit dintr-un anumit punct de vedere, si anume ca ai mei nu ma preseaza si streseaza sa iau numa note de 9 si 10.
Ma bucur, in schimb, ca la scoala mai am cu cine sa rad, cu cine sa schimb o parere-doua, cu cine sa vorbesc oricand am chef si cu care mai pot iesi si in weekend. Desi multi dintre colegii mei par a fi cu 2 fete, incerc sa ma inteleg bine cu toti si sa fiu o colega buna. Asta am incercat de cand ma stiu. Daca imi iese sau nu, e mai putin important. Vorba aia... "intentia conteaza". Bla, bla.
Oricum, abia astept sa termin cu toate si sa ma relaxez in vacanta. Desi stiu de pe acum ca nici nu o sa simt saptamana aia, tot e bun ca o sa am mai mult timp sa dorm si mai putin stres. Pana si o zi in plus de odihna conteaza enorm pentru mine.
Sper sa treaca cu bine si saptamana asta si sa inchei semestrul cu bine. Astept sa imi treaca raceala, sa ies cu prietenii si sa dorm.
Cred ca majoritatea adolescentilor se regasesc in el. Cel putin eu una chiar ma regasesc. Mai e o saptamana de scoala, din primul semestru, in care o sa fim foarte stresati din cauza mediilor. Si apoi, pe zi ce trece mi se pare ca profesorii ne cred niste roboti. Nu zic ca nu ar avea dreptate in unele privinte si ca noi suntem cei destepti, dar avem si noi o viata si nu avem de gand sa ne-o risipim tocind la fiecare obiect ca sa ii multumim pe ei. Fapt care mie oricum mi se pare imposibil. Acum trebuie sa facem cam tot ce putem ca sa luam note mari. Nu conteaza cat de greu ne e sau de cat de putin timp avem la dispozitie, trebuie sa vanam notele. Si de aici presiunea din partea profesorilor si parintilor. Eu sunt un caz destul de fericit dintr-un anumit punct de vedere, si anume ca ai mei nu ma preseaza si streseaza sa iau numa note de 9 si 10.
Ma bucur, in schimb, ca la scoala mai am cu cine sa rad, cu cine sa schimb o parere-doua, cu cine sa vorbesc oricand am chef si cu care mai pot iesi si in weekend. Desi multi dintre colegii mei par a fi cu 2 fete, incerc sa ma inteleg bine cu toti si sa fiu o colega buna. Asta am incercat de cand ma stiu. Daca imi iese sau nu, e mai putin important. Vorba aia... "intentia conteaza". Bla, bla.
Oricum, abia astept sa termin cu toate si sa ma relaxez in vacanta. Desi stiu de pe acum ca nici nu o sa simt saptamana aia, tot e bun ca o sa am mai mult timp sa dorm si mai putin stres. Pana si o zi in plus de odihna conteaza enorm pentru mine.
Sper sa treaca cu bine si saptamana asta si sa inchei semestrul cu bine. Astept sa imi treaca raceala, sa ies cu prietenii si sa dorm.
luni, 17 ianuarie 2011
Intotdeauna aproape.
Sunt plina de sentimente.
In fiecare zi descopar un lucru nou, descopar cat de mult tin la unele persoane si cat de mult imi place compania placuta.
In primul rand e vorba de el. Si despre el nu pot vorbi cu toata lumea, pentru ca nu toti ma inteleg si nu toti se bucura pentru mine. El e ceva mult prea special si simt ca daca nu ar fi el, timpul ar inceta sa treaca si m-as bloca in lumea asta. Intr-o lume in care nu vreau sa traiesc fara el. Pentru ca el e tot ce imi tine sentimentele in viata si... e tot ce mi-as putea dori si mult mai mult de atat. Si pentru ca ma gandesc la el non-stop, nu pot sa nu scriu despre el, asa cum am mai facut-o. Si fiecare greutate trece mai usor cand stiu ca el e acolo si ca va fi mereu langa mine. El e tot ce imi doresc si nu imi pasa cat va trebui sa il astept, daca stiu ca voi fi in Paradis cand va fi aici (camasa e toata treaba:X). Si avand in vedere ca il astept de vreo 2 ani, deja cateva luni nu mai conteaza. E doar o chestiune de timp. Imi place ca tine si la cele mai mici detalii, (desi in unele circumstante nu imi plac detaliile) si ca nu ezita sa imi faca tot felul de bucurii. Cu fiecare zi ma surpride tot mai mult si imi da din ce in ce mai mult chef de viata. El e totul pentru mine, si curand va fi si mai bine. Atat de curand....
In al doilea rand, prietenii nu inceteaza sa ma surprinda. Si prietenia asta... e asa un lucru ciudat. Dar atat de frumos. Si imi place sa-l pretuiesc pana la ultima suflare a mea. Si totul e atat de frumos cand ai cu cine sa vorbesti toate tampeniile prin biletele in timpul orelor, cu cine sa razi non-stop si cu cine sa iti poti impartasi muzica preferata fara sa se uite la tine ca la un ciudat de 'rocker'. Si da... unul dintre citatele mele preferate dintr-o 'carticica a prieteniei noastre' : Nu-i nimic - cu cat vom fi mai urati in ochii celorlalti, cu atat ne vom fi mai simpatici unul altuia.'. Incredibil de adevarat. 'O prietena este singura persoana pe care ti-o doresti la usa atunci cand esti racita, arzi toata si ti-au aparut pete pe corp. O sa spui: "Pentru Dumnezeu, nu intra" sperand insa ca ea va raspunde: "Aiurea. Treci in pat. Pun niste apa la fiert." '. Da... cat de dragut. Scumpa mea prietena. Ce ne-am face noi una fara alta? Cu cine as mai rade eu ca nebuna de toate prostiile pornografice si cu cine as mai admira eu toti baietii frumosi de-al de Tudor al meu daca nu ai fi tu? Pe langa ea, setul de nebuni si nu numai, sunt cei care imi sunt alaturi si tin la mine... in felul lor. Si am sa ii iubesc si apreciez totdeauna pentru ceea ce fac pentru mine si pentru toate momentele frumoase pe care mi le ofera.
Ei bine, ce mai e de zis? Ii iubesc, bai. Al dracului. As fi un nimic fara ei. Ei toti. Sunt inima mea. Si nu ii dau la nimeeeni !!! :)
In fiecare zi descopar un lucru nou, descopar cat de mult tin la unele persoane si cat de mult imi place compania placuta.
In primul rand e vorba de el. Si despre el nu pot vorbi cu toata lumea, pentru ca nu toti ma inteleg si nu toti se bucura pentru mine. El e ceva mult prea special si simt ca daca nu ar fi el, timpul ar inceta sa treaca si m-as bloca in lumea asta. Intr-o lume in care nu vreau sa traiesc fara el. Pentru ca el e tot ce imi tine sentimentele in viata si... e tot ce mi-as putea dori si mult mai mult de atat. Si pentru ca ma gandesc la el non-stop, nu pot sa nu scriu despre el, asa cum am mai facut-o. Si fiecare greutate trece mai usor cand stiu ca el e acolo si ca va fi mereu langa mine. El e tot ce imi doresc si nu imi pasa cat va trebui sa il astept, daca stiu ca voi fi in Paradis cand va fi aici (camasa e toata treaba:X). Si avand in vedere ca il astept de vreo 2 ani, deja cateva luni nu mai conteaza. E doar o chestiune de timp. Imi place ca tine si la cele mai mici detalii, (desi in unele circumstante nu imi plac detaliile) si ca nu ezita sa imi faca tot felul de bucurii. Cu fiecare zi ma surpride tot mai mult si imi da din ce in ce mai mult chef de viata. El e totul pentru mine, si curand va fi si mai bine. Atat de curand....
In al doilea rand, prietenii nu inceteaza sa ma surprinda. Si prietenia asta... e asa un lucru ciudat. Dar atat de frumos. Si imi place sa-l pretuiesc pana la ultima suflare a mea. Si totul e atat de frumos cand ai cu cine sa vorbesti toate tampeniile prin biletele in timpul orelor, cu cine sa razi non-stop si cu cine sa iti poti impartasi muzica preferata fara sa se uite la tine ca la un ciudat de 'rocker'. Si da... unul dintre citatele mele preferate dintr-o 'carticica a prieteniei noastre' : Nu-i nimic - cu cat vom fi mai urati in ochii celorlalti, cu atat ne vom fi mai simpatici unul altuia.'. Incredibil de adevarat. 'O prietena este singura persoana pe care ti-o doresti la usa atunci cand esti racita, arzi toata si ti-au aparut pete pe corp. O sa spui: "Pentru Dumnezeu, nu intra" sperand insa ca ea va raspunde: "Aiurea. Treci in pat. Pun niste apa la fiert." '. Da... cat de dragut. Scumpa mea prietena. Ce ne-am face noi una fara alta? Cu cine as mai rade eu ca nebuna de toate prostiile pornografice si cu cine as mai admira eu toti baietii frumosi de-al de Tudor al meu daca nu ai fi tu? Pe langa ea, setul de nebuni si nu numai, sunt cei care imi sunt alaturi si tin la mine... in felul lor. Si am sa ii iubesc si apreciez totdeauna pentru ceea ce fac pentru mine si pentru toate momentele frumoase pe care mi le ofera.
Ei bine, ce mai e de zis? Ii iubesc, bai. Al dracului. As fi un nimic fara ei. Ei toti. Sunt inima mea. Si nu ii dau la nimeeeni !!! :)
marți, 11 ianuarie 2011
Sloiuri?! Ce dracu?!
E asa de bine sa ai cu cine sa iesi, cu cine sa vorbesti, cu cine sa razi in hohote si pe cine sa iei in brate. Desi nu am incetat sa fac toate lucrurile astea, in ultima vreme parca am cam uitat de importanta lor pentru mine.
Ma enerveaza asa de tare oamenii seci, oamenii pe care oricat i-ai lua in brate si carora oricat le-ai da de inteles ca tii la ei, raman la fel de reci cu tine. Nu cred ca as putea fi vreodata asa nici daca mi-as dori asta. Ma rog... asa sunt eu, mai dragastoasa. Nu toti sunt ca mine. Si nu ca mi-ar place sa sufoc toti oamenii cu imbratisarile si cu excesul meu de dragalasenie, dar sunt dependenta de afectiune si o stiu. Si nu ma simt parca deloc in largul meu langa niste oameni care par a fi sloiuri de gheata cu picioare, care pur si simplu nu iti dau niciodata inapoi o imbratisare sau care se stramba cand ii pupi pe obraz si apoi isi sterg 'balele' inexistente de pe el.
Pana si cei cu care nu am aproape nici o treaba imi pot da un zambet cald atunci cand il cer. Ii apreciez nespus pentru asta.
Ii iubesc si apreciez pe cei care iti dau o imbratisare sau care pur si simplu iti spun un lucru dragut cand te astepti mai putin si te fac sa zambesti mereu, indiferent in ce toane esti. Si azi am descoperit din nou placerea sa fiu in compania cuiva care sa faca toate astea. Cineva la care nu ma asteptam s-o faca. De fapt asta e si ideea: ca nu am mai simtit asta de mult de la o persoana de la care nu as fi avut pretentii sau asteptari. Oricum, e foarte dragut sentimentul si, nu ca as da in altceva sau ca as vrea sa se interpreteze tot felul de tampenii, dar chiar mi-a placut.
Sper ca voi cunoaste tot mai multi oameni de acest fel. Oameni care sa aiba macar lucrul asta in comun cu mine.
Ma enerveaza asa de tare oamenii seci, oamenii pe care oricat i-ai lua in brate si carora oricat le-ai da de inteles ca tii la ei, raman la fel de reci cu tine. Nu cred ca as putea fi vreodata asa nici daca mi-as dori asta. Ma rog... asa sunt eu, mai dragastoasa. Nu toti sunt ca mine. Si nu ca mi-ar place sa sufoc toti oamenii cu imbratisarile si cu excesul meu de dragalasenie, dar sunt dependenta de afectiune si o stiu. Si nu ma simt parca deloc in largul meu langa niste oameni care par a fi sloiuri de gheata cu picioare, care pur si simplu nu iti dau niciodata inapoi o imbratisare sau care se stramba cand ii pupi pe obraz si apoi isi sterg 'balele' inexistente de pe el.
Pana si cei cu care nu am aproape nici o treaba imi pot da un zambet cald atunci cand il cer. Ii apreciez nespus pentru asta.
Ii iubesc si apreciez pe cei care iti dau o imbratisare sau care pur si simplu iti spun un lucru dragut cand te astepti mai putin si te fac sa zambesti mereu, indiferent in ce toane esti. Si azi am descoperit din nou placerea sa fiu in compania cuiva care sa faca toate astea. Cineva la care nu ma asteptam s-o faca. De fapt asta e si ideea: ca nu am mai simtit asta de mult de la o persoana de la care nu as fi avut pretentii sau asteptari. Oricum, e foarte dragut sentimentul si, nu ca as da in altceva sau ca as vrea sa se interpreteze tot felul de tampenii, dar chiar mi-a placut.
Sper ca voi cunoaste tot mai multi oameni de acest fel. Oameni care sa aiba macar lucrul asta in comun cu mine.
vineri, 7 ianuarie 2011
Sperante si calitati.
Traim intr-o lume cruda. Ticsita de fel si fel de oameni, de personalitati si caractere diferite. Ideea cea mai importanta e, dupa parerea mea, sa stii de cine sa te lasi influentat si de cine nu. In ultimele zile pot sa spun ca am invatat destul de multe. Adica... am deschis si mai bine ochii pentru a vedea cat mai clar ce e in jurul meu si sa nu ma amagesc ca poate e doar un vis, de fapt un cosmar. Ce pot sa spun, asa cum am citit pe blogul unei potentiale amici, prin viata noastra trec mii de oameni. Si cel mai interesant e ca, fiecare e total diferit de celalalt, chiar daca la prima vedere par sa aiba multe in comun.
Oamenii sunt rai, foarte rai. Si in special copiii si adolescentii care nu sunt copti la minte si inca traiesc in lumea lor in care tot ce au de facut e sa critice si sa improaste cu noroi pe oriunde apuca. Exact genul de oameni de care sunt eu inconjurata. Incerc sa ma ridic deasupra lor, fara sa dau impresia ca ma cred cu mult superioara lor si modului lor de a gandi.
E doar inceputul si deja am tras multe concluzii. Si stiu cum sa ma feresc de tot si de toti cei pe care ii consider nepotriviti pentru anturajul meu sau pentru imaginea 'modelelor mele in viata'. Nu multi pot, totusi, face asta. Si uneori stau si ma gandesc oare cum vor fi ei in viitor. Cum vor gandi asupra trecutului, prezentului si viitorului si ce expresii voi vedea pe fetele lor dupa ceva ani. De multe ori ma intreb cumde Dumnezeu a putut sa ne faca pe toti unici. Dar na, sunt foarte multe intrebari care ni le punem in fiecare zi, si ne uitam cum trec anii si ne trec vietile fara sa le gasim raspunsurile.
Ma uit la mine si imi explorez in fiecare zi gandurile si impresiile, afland in fiecare zi, sau poate chiar in fiecare minut, ceva nou. Oare de ce mie nu imi vine niciodata sa critic dupa aparente, dupa aspect si dupa ce spun ceilalti? Chestia asta mi se pare foarte misto. Si pot sa zic ca e una dintre acele lucruri pe care le numim 'calitati'. Sau poate e mult spus. Poate sunt doar alte moduri de gandire si de critica decat cele pe care le vad si observ in fiecare zi la ceilalti. Ma gandesc ca stiu sa imi apreciez prietenii si in special oamenii corecti si cu care ma inteleg bine, indiferent de cum arata sau alte lururi care nu au nici un fel de importanta intr-o prietenie. Daca mai exista asa ceva in ziua de azi. Tind sa cred ca da.
Desi, cu ceva timp in urma nu credeam ca zicala 'Cei la care tii cel mai mult te dezamagesc cel mai tare' e adevarata dar... am ajuns sa aflu pe pielea mea ca m-am inselat amarnic. Si totusi, nu ma ghidez dupa asta. Nu pun raul in fata de obicei. Am multe sperante si vise si imi place sa cred ca voi obtine ce imi doresc, daca imi doresc cu adevarat. Depinde doar de noi sa schimbam ceva. Si daca ne place sa fim putin diferiti, fie ca in sensul bun sau rau, atunci inseamna ca avem o personalitate. Si macar asta stiu ca e un lucru bun, unul dintre putinele lucruri bune din societatea de azi.
Vad in fiecare zi oameni rai, oameni care nu fac altceva decat rau, nimic altceva decat sa raneasca. Oare ce e in capul si inima lor? Oara roata aia chiar se intoarce? Am o speranta ca da. Macar atat. Atata satisfactie sa am si eu. Ca acum, cand simti ca esti tradat, cand simti ca toti te lasa sa cazi in abis, te gandesti ca se intoarce roata si ca intr-o zi iti va fi si tie bine. Ca cica daca nu e rau, nu poate fi nici bine. Vorba aia... Dumnezeu vede. Ma... da tot vede. Serios. Nu ma indoiesc de El. Si cred ca e singurul care sunt sigura ca nu ma va dezamagi si ca nu va uita toate relele facute atat mie, cat si prietenilor mei. Ca pana la urma cica nici o fapta rea nu ramane 'neplatita'. Sa speram. Tot ce ne-a(mi-a) ramas e speranta si o infinitate de ganduri bune pentru cei care le merita. Ca nu am fost niciodata nedreapta, sau cel putin am incercat sa nu fiu.
Mi s-a spus ca sunt o prietena buna. Mereu ma gandesc la asta. Chiar daca poate pare superficial, pentru ca nimic nu pare sa fie decat o minciuna acum, chiar sunt una. Imi pasa cu adevarat de prieteni si de cei care imi dovedesc ca merita asta. De cei care imi atrag atentia intr-un anume fel. Si indiferent cat imi e de greu, ma gandesc la ceilalti inaintea proprie-mi persoana. Ati spune ca 'mi-au murit laudatorii' sau ca poate chiar sunt asa. Oricum nu imi pasa. Si de obicei incerc sa ii las pe ceilalti sa vorbeasca despre mine. Dar acum nu se vorbeste despre calitati, ci numai despre defecte si de greseli. Si nu numai ca se vorbeste, se incearca pe cat posibil sa fie si scoase in evidenta cat mai mult pentru 'publicitate'.
Si mie imi place sa rad, dar obisnuiesc sa ma gandesc inainte s-o fac. Da... sa gandesc. Ti se pare prea 'deplasat' nu? Normal. Nu ma mira. Nu ma mira nimic... absolut nimic. Si, ca o adaptare a vorbei profului de sport... poti sa mergi pe strada, sa ti se dea cu ceva in cap pe la spate si sa sfarsesti tragic si stupid pe un trotuar jegos din iubita ta Romanie.
Incerci sa te remarci si sa iesi in evidenta comentand si dandu-ti cu parerea atunci cand nu e ceruta de nimeni? Sa razi ca un prost de cei care nu o fac cand e vorba de tine si care nu merita asta? Obisnuiesti sa nu gandesti deloc cand deschizi gura? Iti place sa te dai in spectacol? Hmm... exact 'calitatile' care se gasesc la orice colt de strada si de care dai in Romania pana ti se acreste. Si daca nu iti pasa si continui indiferent de ce ti se spune, si refuzi sa iti folosesti si ultimul neuron care ti-a mai ramas in cap, mai da-te-n gatu' matii!
Oamenii sunt rai, foarte rai. Si in special copiii si adolescentii care nu sunt copti la minte si inca traiesc in lumea lor in care tot ce au de facut e sa critice si sa improaste cu noroi pe oriunde apuca. Exact genul de oameni de care sunt eu inconjurata. Incerc sa ma ridic deasupra lor, fara sa dau impresia ca ma cred cu mult superioara lor si modului lor de a gandi.
E doar inceputul si deja am tras multe concluzii. Si stiu cum sa ma feresc de tot si de toti cei pe care ii consider nepotriviti pentru anturajul meu sau pentru imaginea 'modelelor mele in viata'. Nu multi pot, totusi, face asta. Si uneori stau si ma gandesc oare cum vor fi ei in viitor. Cum vor gandi asupra trecutului, prezentului si viitorului si ce expresii voi vedea pe fetele lor dupa ceva ani. De multe ori ma intreb cumde Dumnezeu a putut sa ne faca pe toti unici. Dar na, sunt foarte multe intrebari care ni le punem in fiecare zi, si ne uitam cum trec anii si ne trec vietile fara sa le gasim raspunsurile.
Ma uit la mine si imi explorez in fiecare zi gandurile si impresiile, afland in fiecare zi, sau poate chiar in fiecare minut, ceva nou. Oare de ce mie nu imi vine niciodata sa critic dupa aparente, dupa aspect si dupa ce spun ceilalti? Chestia asta mi se pare foarte misto. Si pot sa zic ca e una dintre acele lucruri pe care le numim 'calitati'. Sau poate e mult spus. Poate sunt doar alte moduri de gandire si de critica decat cele pe care le vad si observ in fiecare zi la ceilalti. Ma gandesc ca stiu sa imi apreciez prietenii si in special oamenii corecti si cu care ma inteleg bine, indiferent de cum arata sau alte lururi care nu au nici un fel de importanta intr-o prietenie. Daca mai exista asa ceva in ziua de azi. Tind sa cred ca da.
Desi, cu ceva timp in urma nu credeam ca zicala 'Cei la care tii cel mai mult te dezamagesc cel mai tare' e adevarata dar... am ajuns sa aflu pe pielea mea ca m-am inselat amarnic. Si totusi, nu ma ghidez dupa asta. Nu pun raul in fata de obicei. Am multe sperante si vise si imi place sa cred ca voi obtine ce imi doresc, daca imi doresc cu adevarat. Depinde doar de noi sa schimbam ceva. Si daca ne place sa fim putin diferiti, fie ca in sensul bun sau rau, atunci inseamna ca avem o personalitate. Si macar asta stiu ca e un lucru bun, unul dintre putinele lucruri bune din societatea de azi.
Vad in fiecare zi oameni rai, oameni care nu fac altceva decat rau, nimic altceva decat sa raneasca. Oare ce e in capul si inima lor? Oara roata aia chiar se intoarce? Am o speranta ca da. Macar atat. Atata satisfactie sa am si eu. Ca acum, cand simti ca esti tradat, cand simti ca toti te lasa sa cazi in abis, te gandesti ca se intoarce roata si ca intr-o zi iti va fi si tie bine. Ca cica daca nu e rau, nu poate fi nici bine. Vorba aia... Dumnezeu vede. Ma... da tot vede. Serios. Nu ma indoiesc de El. Si cred ca e singurul care sunt sigura ca nu ma va dezamagi si ca nu va uita toate relele facute atat mie, cat si prietenilor mei. Ca pana la urma cica nici o fapta rea nu ramane 'neplatita'. Sa speram. Tot ce ne-a(mi-a) ramas e speranta si o infinitate de ganduri bune pentru cei care le merita. Ca nu am fost niciodata nedreapta, sau cel putin am incercat sa nu fiu.
Mi s-a spus ca sunt o prietena buna. Mereu ma gandesc la asta. Chiar daca poate pare superficial, pentru ca nimic nu pare sa fie decat o minciuna acum, chiar sunt una. Imi pasa cu adevarat de prieteni si de cei care imi dovedesc ca merita asta. De cei care imi atrag atentia intr-un anume fel. Si indiferent cat imi e de greu, ma gandesc la ceilalti inaintea proprie-mi persoana. Ati spune ca 'mi-au murit laudatorii' sau ca poate chiar sunt asa. Oricum nu imi pasa. Si de obicei incerc sa ii las pe ceilalti sa vorbeasca despre mine. Dar acum nu se vorbeste despre calitati, ci numai despre defecte si de greseli. Si nu numai ca se vorbeste, se incearca pe cat posibil sa fie si scoase in evidenta cat mai mult pentru 'publicitate'.
Si mie imi place sa rad, dar obisnuiesc sa ma gandesc inainte s-o fac. Da... sa gandesc. Ti se pare prea 'deplasat' nu? Normal. Nu ma mira. Nu ma mira nimic... absolut nimic. Si, ca o adaptare a vorbei profului de sport... poti sa mergi pe strada, sa ti se dea cu ceva in cap pe la spate si sa sfarsesti tragic si stupid pe un trotuar jegos din iubita ta Romanie.
Incerci sa te remarci si sa iesi in evidenta comentand si dandu-ti cu parerea atunci cand nu e ceruta de nimeni? Sa razi ca un prost de cei care nu o fac cand e vorba de tine si care nu merita asta? Obisnuiesti sa nu gandesti deloc cand deschizi gura? Iti place sa te dai in spectacol? Hmm... exact 'calitatile' care se gasesc la orice colt de strada si de care dai in Romania pana ti se acreste. Si daca nu iti pasa si continui indiferent de ce ti se spune, si refuzi sa iti folosesti si ultimul neuron care ti-a mai ramas in cap, mai da-te-n gatu' matii!
marți, 4 ianuarie 2011
Gata cu smecheria.
Incepe scoala. Gata cu trezitul la ora 12.
Vine din nou nebunia cu colegii, cu notele, cu absentele, cu profesorii, cu pozele din curta scolii, cu fumatul, cu berile in Sub in timpul orelor. Sincer, mi-a fost dor. Mi-a fost dor de ei. De colega mea de banca, de cei cu care obisnuiesc sa rad mai mereu, de cei care mazgalesc tabla, de "mustele" care au mereu cate ceva de comentat, de diriginte, de profesori, de incercarile de copiat la teste sau teze si de ascultat muzica in ore. Imi e dor sa ma duc sa ii sugrum pe toti cu imbratisarile mele si imi e dor sa aud toti profesorii cum se plang de noi.
Vacanta asta a trecut atat de repede, si totusi a lasat multe parti frumoase ale scolii in urma. Mi-am amintit de toate astea aseara, cand i. mi-a spus ca dirigul a trimis situatia cu un plus de laude despre noi si colectivul nostru. Mama nu o primise inca ,asa ca mi-a trimis-o ea. M-am simtit bine cand am citit ca in sfarsit se mai zice si ceva bun despre noi. Si mai ales ca vine tocmai de la dirigintele nostru. Pentru mine, sincer, a insemnat mult. "Adriana Prodolea - este o autoare talentata de blog; o foarte buna colega". Foarte dragut. Chiar m-a impresionat. Nu ma gandeam ca o sa scrie ceva despre mine. Ma incanta ideea ca ne citeste blogurile si chiar ii place. Nu ne scoate ochii ca de ce scriem un anumit lucru sau altceva, ci dimpotriva. Ne abitioneaza si ne incurajeaza sa scriem mai mult si mai frumos. Ne apreciaza calitatile si ne cunoaste mai bine decat lasa sa se vada si de cat credem noi. Cred ca asta totusi e foarte important pentru un diriginte. "Copiii acestei clase sunt deosebit de dotati intelectual, au o cultura generala mult peste medie; fiecare din ei are abilitati deosebite in cate un domeniu, ceea ce face din acest colectiv o colectie de personalitati pregnante. Pentru fiecare din ei este un avantaj deosebit ca se gasesc in acest colectiv."
Sincer, un astfel de discurs ma face sa vreau sa ma intorc la scoala. Macar asa... putina incurajare si de apreciere a calitatilor noastre si nu numai evidentierea defectelor.
Sa speram ca si profesorii au pasit bine in noul an, si le-a mai trecut vesnica suparare pe noi. Astept sa vad care e treaba si sa vad totul ca a revenit la normal dupa o lunga asteptare.
Le doresc tuturor colegilor un an nou cat mai bun, note bune si o impresie cat mai buna in fata profesorilor. >:D<
Vine din nou nebunia cu colegii, cu notele, cu absentele, cu profesorii, cu pozele din curta scolii, cu fumatul, cu berile in Sub in timpul orelor. Sincer, mi-a fost dor. Mi-a fost dor de ei. De colega mea de banca, de cei cu care obisnuiesc sa rad mai mereu, de cei care mazgalesc tabla, de "mustele" care au mereu cate ceva de comentat, de diriginte, de profesori, de incercarile de copiat la teste sau teze si de ascultat muzica in ore. Imi e dor sa ma duc sa ii sugrum pe toti cu imbratisarile mele si imi e dor sa aud toti profesorii cum se plang de noi.
Vacanta asta a trecut atat de repede, si totusi a lasat multe parti frumoase ale scolii in urma. Mi-am amintit de toate astea aseara, cand i. mi-a spus ca dirigul a trimis situatia cu un plus de laude despre noi si colectivul nostru. Mama nu o primise inca ,asa ca mi-a trimis-o ea. M-am simtit bine cand am citit ca in sfarsit se mai zice si ceva bun despre noi. Si mai ales ca vine tocmai de la dirigintele nostru. Pentru mine, sincer, a insemnat mult. "Adriana Prodolea - este o autoare talentata de blog; o foarte buna colega". Foarte dragut. Chiar m-a impresionat. Nu ma gandeam ca o sa scrie ceva despre mine. Ma incanta ideea ca ne citeste blogurile si chiar ii place. Nu ne scoate ochii ca de ce scriem un anumit lucru sau altceva, ci dimpotriva. Ne abitioneaza si ne incurajeaza sa scriem mai mult si mai frumos. Ne apreciaza calitatile si ne cunoaste mai bine decat lasa sa se vada si de cat credem noi. Cred ca asta totusi e foarte important pentru un diriginte. "Copiii acestei clase sunt deosebit de dotati intelectual, au o cultura generala mult peste medie; fiecare din ei are abilitati deosebite in cate un domeniu, ceea ce face din acest colectiv o colectie de personalitati pregnante. Pentru fiecare din ei este un avantaj deosebit ca se gasesc in acest colectiv."
Sincer, un astfel de discurs ma face sa vreau sa ma intorc la scoala. Macar asa... putina incurajare si de apreciere a calitatilor noastre si nu numai evidentierea defectelor.
Sa speram ca si profesorii au pasit bine in noul an, si le-a mai trecut vesnica suparare pe noi. Astept sa vad care e treaba si sa vad totul ca a revenit la normal dupa o lunga asteptare.
Le doresc tuturor colegilor un an nou cat mai bun, note bune si o impresie cat mai buna in fata profesorilor. >:D<
Hip-hop adevarat!
Sunt profund impresionata de baietii de la B.U.G. Mafia. Se pare ca, desi anii nu inceteaza sa treaca si peste ei, nu se lasa deloc afectati de asta. I-am respectat intotdeauna pentru ceea ce fac si am sa ii respect toata viata. Stiu ca poate multora dintre voi nu va place muzica lor, poate pentru ca mesajul e uneori prea direct sau porcos. Dar adevarul e ca daca ai sta sa le asculti versurile si sa intelegi cu adevarat ce mesaj vor sa transmita, ai ajunge la o cu totul alta concluzie.
Cu siguranta ca este trupa care a deschis noi orizonturi in muzica hip-hop din Romania, alaturi de Parazitii sau La familia. S-au mentinut bine pana in prezent, respectandu-si mult fanii, concluzie pe care am tras-o uitandu-ma pe nou lor site oficial www.bugmafiaoficial.ro . Site-ul este de mult asteptat de miile lor de fani din toata tara. Si sincer sa spun, pe mine una nu m-a dezamagit deloc. Ba chiar m-a impresionat. Acolo poti gasi tot ce vrei, de la cele mai recente stiri pana la inceputul formarii lor ca trupa. Si unul dintre cele mai importante lucruri e faptul ca poti gasi toate videoclipurile lor si poti chiar sa descarci ultimele melodii in format mp3, avand in pachet si versurile.
Ca veni vorba de melodii noi, baietii nu au ezitat sa continue si chiar sa imbunatateasca munca lor. Pe anul trecut au deja 3 melodii noi: "Supranatural", "La fel de prost ca tine", "Bag p**a-n lume si v-o fac cadou". In prima zi din acest an, au lansat melodia "Cat poti tu de tare", in colaborare cu Bodo, impreuna cu videoclipul filmat in Kristal Glam Club din Bucuresti, avandu-l ca invitat special pe Daniel Ghita. In plus, la filmarile pentru "Cat poti tu de tare", i-au invitat pe fani sa participe in videoclip, daca doresc.
Acum asteptam noul album numit "Amintiri din viitor", care cu siguranta ca va fi la nivelul asteptarilor.
Si decat sa va obositi timpanele cu muzica comerciala, care nu are nici un mesaj, mai bine ascultati-i pe cei care chiar au ceva de spus si nu ezita s-o faca.
Cu siguranta ca este trupa care a deschis noi orizonturi in muzica hip-hop din Romania, alaturi de Parazitii sau La familia. S-au mentinut bine pana in prezent, respectandu-si mult fanii, concluzie pe care am tras-o uitandu-ma pe nou lor site oficial www.bugmafiaoficial.ro . Site-ul este de mult asteptat de miile lor de fani din toata tara. Si sincer sa spun, pe mine una nu m-a dezamagit deloc. Ba chiar m-a impresionat. Acolo poti gasi tot ce vrei, de la cele mai recente stiri pana la inceputul formarii lor ca trupa. Si unul dintre cele mai importante lucruri e faptul ca poti gasi toate videoclipurile lor si poti chiar sa descarci ultimele melodii in format mp3, avand in pachet si versurile.
Ca veni vorba de melodii noi, baietii nu au ezitat sa continue si chiar sa imbunatateasca munca lor. Pe anul trecut au deja 3 melodii noi: "Supranatural", "La fel de prost ca tine", "Bag p**a-n lume si v-o fac cadou". In prima zi din acest an, au lansat melodia "Cat poti tu de tare", in colaborare cu Bodo, impreuna cu videoclipul filmat in Kristal Glam Club din Bucuresti, avandu-l ca invitat special pe Daniel Ghita. In plus, la filmarile pentru "Cat poti tu de tare", i-au invitat pe fani sa participe in videoclip, daca doresc.
Acum asteptam noul album numit "Amintiri din viitor", care cu siguranta ca va fi la nivelul asteptarilor.
Si decat sa va obositi timpanele cu muzica comerciala, care nu are nici un mesaj, mai bine ascultati-i pe cei care chiar au ceva de spus si nu ezita s-o faca.
duminică, 2 ianuarie 2011
Pornstep, motherfuckers!
O da. Suntem in sfarsit in 2011. Si parca nu imi vine sa cred ca a trecut asa de repede anul si ca deja suntem in a doua zi de dupa revelion.
Despre revelion ce sa zic... speechless! :))) "Actiunea" s-a desfasurat acasa la i. evident. Ei bine la inceput a fost foarte ok, am ascultat muzica, am jucat carti, am ras si am vorbit despre orice. Baietii ne-au pozat decolteele si noi le-am pozat... tot ce se putea. :)) Ne-am jucat cu baloanele carora le-am dat diferite forme si semnificatii porcoase si am ras la bancurile tatalui lui i.. Mai apoi insa, totul a luat o intorsatura total neasteptata pentru toti.
Am profitat de faptul ca am fost 2 baieti si 2 fete. I. si r. deja trecusera la "actiune", asa ca desi nu aveam nici un chef, trebuia sa fac si eu ceva. Avand in vedere ca s. era ca si adormit, aproape ca ma adormea si pe mine. Si na, nu stiu de ce am fost foarte diferita de cum sunt de obicei. Dar oricum. Urasc tipii timizi. Asta macar o stiu sigur. Intotdeauna i-am urat. Si apoi, aia mototoli. Fara sa fiu prea rautacioasa. Na, asta e. Lipsa de experienta si-a spus cuvantul, insa nu m-am lasat prea descurajata. Asa ca na, am incercat sa il trezesc putin, cu melodia serii pe fundal. I. si r. deveneau din ce in ce mai "infierbantati" si ma distram ascultandu-le rasetele si nu numai. Pe la 4 dimineata, incepusem sa ma plictisesc de moarte si am propus sa jucam carti din nou. Mda. Nu a durat prea mult.
Preferam sa stau pur si simplu si sa ascult Pornstep, decat sa fac... altceva. Eram usor dezamagita, dar preferam sa ma gandesc la ceva care sa ma faca sa ma simt mai bine decat sa imi plang de mila. Si am avut la ce. :X Oricum... nu pot sa spun ca nu a fost si vina mea. Adica daca eram "in forma" cu siguranta ca as fi facut mult mai multe si ca nu as fi zis(scris) toate astea acum. Na, asa a fost sa fie. Dar nu regret. De fapt, astept cu nerabdare o alta ocazie ca sa arat ce pot si la ce ma duce capul.
Cuvintele si expresiile serii: "o sa innebunesc cu tine in noaptea asta", gen, "I'm just saying", smahoz, "sex on the beach (bitch)", rock, "this is pornstep, motherfuckers", lol= la o laba, "care dracu era paharu' meu?", suc de rosii, hardcore, sfoara, "bunicu' lu i. are gusturi bune", etc.
P.S. Sarbatori fericite si un an cat mai bun tuturor!
Despre revelion ce sa zic... speechless! :))) "Actiunea" s-a desfasurat acasa la i. evident. Ei bine la inceput a fost foarte ok, am ascultat muzica, am jucat carti, am ras si am vorbit despre orice. Baietii ne-au pozat decolteele si noi le-am pozat... tot ce se putea. :)) Ne-am jucat cu baloanele carora le-am dat diferite forme si semnificatii porcoase si am ras la bancurile tatalui lui i.. Mai apoi insa, totul a luat o intorsatura total neasteptata pentru toti.
Am profitat de faptul ca am fost 2 baieti si 2 fete. I. si r. deja trecusera la "actiune", asa ca desi nu aveam nici un chef, trebuia sa fac si eu ceva. Avand in vedere ca s. era ca si adormit, aproape ca ma adormea si pe mine. Si na, nu stiu de ce am fost foarte diferita de cum sunt de obicei. Dar oricum. Urasc tipii timizi. Asta macar o stiu sigur. Intotdeauna i-am urat. Si apoi, aia mototoli. Fara sa fiu prea rautacioasa. Na, asta e. Lipsa de experienta si-a spus cuvantul, insa nu m-am lasat prea descurajata. Asa ca na, am incercat sa il trezesc putin, cu melodia serii pe fundal. I. si r. deveneau din ce in ce mai "infierbantati" si ma distram ascultandu-le rasetele si nu numai. Pe la 4 dimineata, incepusem sa ma plictisesc de moarte si am propus sa jucam carti din nou. Mda. Nu a durat prea mult.
Preferam sa stau pur si simplu si sa ascult Pornstep, decat sa fac... altceva. Eram usor dezamagita, dar preferam sa ma gandesc la ceva care sa ma faca sa ma simt mai bine decat sa imi plang de mila. Si am avut la ce. :X Oricum... nu pot sa spun ca nu a fost si vina mea. Adica daca eram "in forma" cu siguranta ca as fi facut mult mai multe si ca nu as fi zis(scris) toate astea acum. Na, asa a fost sa fie. Dar nu regret. De fapt, astept cu nerabdare o alta ocazie ca sa arat ce pot si la ce ma duce capul.
Cuvintele si expresiile serii: "o sa innebunesc cu tine in noaptea asta", gen, "I'm just saying", smahoz, "sex on the beach (bitch)", rock, "this is pornstep, motherfuckers", lol= la o laba, "care dracu era paharu' meu?", suc de rosii, hardcore, sfoara, "bunicu' lu i. are gusturi bune", etc.
eu: ba s., cine dracu sforaie? X(
s.: nu stiu :))
eu: ba uite la i. pana unde a venit cu curu... nu mai am loc, ma simt ca o sardina. - i. se da la o parte.
s. rade
i.: oi fi eu adormita pe jumate, da surda nu sunt:))
eu: ba i. ... cine dracu sforaie? X( tu sau r.?
i.: r. ... shh!
r.: eu te-am auzit pe tine sforaind!
Bula vine de afara si intra in casa. Mama lui era in dus. Intra Bula in baie fara sa bata la usa. Mama sa, speriindu-se de el, isi acopera zona genitala cu mainile.
Bula: Mami, da ce ai acolo?
Mama (nestiind ce sa spuna): Pai... ahm... o pasarica.
Bula: A da? Atunci ai grija sa nu iti intre in p**da!
P.S. Sarbatori fericite si un an cat mai bun tuturor!
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)